„A whole different ball game“: Man City e o mașinărie teribilă, Tottenham a aflat-o şi ea pe propria piele

Danny Coposescu 17 decembrie 2017

S-ar putea să devină plictisitor exerciţiul ăsta. La un moment dat, o să rămânem fără cuvinte elogioase pentru a discuta ce fac, săptămână de săptămână, nişte jucători de fotbal. Există un număr limitat de laude pe care le poţi aduce unei echipe fără să devină obositor şi repetitiv. Dar cât timp Man City continuă să ridice apoteotic ştacheta (im)posibilului în campionatul englez, nu prea avem de ales decât să căutăm tot mai adânc în sacul de metafore şi epitete.

Aşa se şi cuvine, pentru că să-i dai patru goluri lui Swansea, cu tot respectul, e un lucru. Dar să repeţi schema patru zile mai târziu, cu unul dintre cei mai puternici adversari din Premier League, e cu totul altul. Să reduci maşinăria de pressing şi viteză a lui Pochettino la o biată vechitură stricată, iar pe fotbaliştii săi la spectatori confuzi care aleargă în gol, te poate pune în acord cu crainicii de la Eurosport: „Pe Etihad e altă ligă.“

Man City 4-1 Spurs – prea mult respect

Suntem în Anglia, deci presa mai are cel puţin două săptămâni pentru a trage de păr scandalul din vestiarele de pe Old Trafford. Aşa că e normal ca Pochettino să vorbească despre lapte vărsat şi muzică dată prea tare, deşi n-are nicio legătură cu echipa sa. În conferinţa de presă de dinaintea meciului cu City, argentinianul a insistat că principiul său e mereu respectul – pentru oponent, jucători, fani şi tot ce e sub soare.

E drept, ce să răspundă şi el la o întrebare a cărei relevanţă pentru echipa sa era undeva între zero şi nada. Dar, în urma unei bătăi teribile suferite pe Etihad, un 1-4 care trebuia să fie infinit mai rău, e imposibil să nu te legi de ideea respectului. Sau, mai precis, a respectului exagerat.

Până să deschidă scorul Ilkay Gündogan, Spurs ridicaseră deja corturile în propria jumătate şi plănuiau evident să înnopteze acolo. Doar că le-au ridicat prost, iar unul dintre pilonii principali s-a clătinat toată seară: Kieran Trippier îi va visa o vreme spatele lui Leroy Sane, pentru că nu l-a prea văzut la faţă pe neamţ. Din primul până în ultimul minut, Sane a trecut de el ca de un manechin. Dar, cum-necum, Tottenham a reuşit să reziste aproape un sfert de oră fără gol primit.

Până când toţi au luat exemplu de la Trippier şi s-au făcut manechine la un corner. Dintr-o livadă liniştită în mijlocul careului, Gündogan n-a trebuit nici să sară pentru a trimite mingea în poartă cu capul. La final, până şi el s-a recunoscut surprins de spaţiul dăruit la o fază fixă: „Presupun că ştiau că sunt bun la asta.“

Spurs a ştiut poate puţin prea bine cât de bună e Man City. Cu excepţia unei perioade scurte de la începutul reprizei secunde, faimosul pressing agresiv a lipsit, înlocuit de o atitudine pasivă care nu-i stă bine colectivului ăsta.

În contextul ăsta, lui Kevin De Bruyne nu i-a fost deosebit de greu să domine cu suveranitate partida. Dar asta nu înseamnă că n-a fost de-a dreptul înfricoşător. Calităţile excepţionale ale belgianului sunt deja cunoscute – îl urmărim probabil pe jucătorul sezonului în Premier League. Dar să-l vezi zdrobit de Dele Alli, cu o intrare care părea să-i fi sfărâmat glezna, şi apoi ridicându-se şi marcând literalmente în următoarele secunde e ceva smuls din filme cu supereroi. Tot el a recuperat mai târziu mingea şi a pornit o fază care s-a încheiat cu golul lui Sterling.

Dacă prima reuşită a englezului a distilat tot ce-i mai bun la City, atunci cea de-a doua a expus şi mai clar falimentul adversarei. Nici Eric Dier nu avusese o seară bună, exact ca restul colegilor, dar chiar să dai pe lângă minge când eşti ultimul fundaş e parcă prea de tot. Eriksen a marcat în ultimele secunde, dar nu-i poţi spune un gol de onoare. Gabriel Jesus a ratat un penalti, Sterling vreo câteva porţi goale, deci scorul trebuia să fie mai dur.

Aşa că Guardiola a fost generos la final: „Au calitate bună, dar am jucat foarte bine pentru a bate una dintre cele mai bune echipe din Premier League. În afara posesiei, suntem o echipă modestă. Prestaţia lui Kevin De Bruyne – nu-ţi poţi imagina cât de bine joacă cu mingea, dar fără minge, aleargă ca un jucător din ligile inferioare.“ E evident un compliment, într-o ţară în care efortul fizic e sfânt.

Pochettino n-a putut decât să fie sincer: „Când joci contra unei echipe cu multă calitate, dacă îți asumi riscuri, le dai posibilitatea de a-şi crea şanse. Am încercat să jucăm, dar au fost mai buni şi trebuie să-i felicităm. Până acum, sunt cea mai bună echipă din Anglia.“ Dar Spurs chiar n-a părut să-şi asume foarte multe riscuri, cel puţin nu într-un sens ofensiv.

Şi totuşi, când ai în faţă o formaţie care sparge din trei în trei zile alt record, poate că rezultatul n-ar fi fost diferit, indiferent de tactică. Eventual doar scorul, pentru că Tottenham ştie că poate mai mult de atât. Problema e că nimeni nu pare să poată suficient de multe pentru City sezonul ăsta.

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.