Alex Bologa, medaliat cu bronz la Jocurile Paralimpice, a câștigat o nouă medalie de aur

Andreea Giuclea 13 martie 2017

Alex Bologa, un sportiv de 21 de ani care practică judoul pentru nevăzători, ne oferă din nou o lecție de viață: duminică, a câștigat medalia de aur la Grand Prix-ul Infraero din Sao Paolo, categoria 60+,  al doilea aur al său din ultima lună.

Ne amintim de Alex de la Jocurile Paralimpice de la Rio, unde a câștigat singura medalie a României, un bronz care i-a uimit pe organizatori. „Bologa a arătat un curaj deosebit, reușind o victorie surprinzătoare împotriva algerianului Mouland Noura, campionul mondial”, scria atunci site-ul Comitetului Paralimpic Internațional, concluzionând că românul e de urmărit în viitor.

„Alex a ajuns la Rio ca beneficiarul unui wildcard, dar părăsește competiția ca medaliat cu bronz, rezultat care arată că tânărul de 20 de ani poate deveni un star al categoriei de 60 kilograme.”

Primele competiții ale lui 2017 au confirmat așteptările specialiștilor. La finalul lui februarie, Alex a câștigat o competiție din Germania, prima de după Rio. Iar în acest weekend s-a întors în Brazilia pentru Grand Prix-ul Infraero de Judo din Sao Paolo, unde a ieșit din nou câștigător la categoria sa, învingându-l în finală pe brazilianul Ademar Ireijo. (Anul trecut, Alex s-a clasat pe doi la aceeași competiție).

După concurs, Alex va mai rămâne câteva zile în Brazilia pentru o tabără internațională de antrenamente.

Drumul lui Alex în judo

Alex și-a pierdut vederea la șapte ani, după ce începuse să vadă în ceață de la trei ani, din cauza unui microb luat de mama lui în timpul sarcinii. E din județul Sălaj, unde a locuit cu bunica, pentru că părinții munceau în Spania, dar s-a mutat în Cluj, pentru Liceul pentru Deficienți de Vedere Cluj-Napoca. Așa l-a descoperit Sally Wood Lamont, președinta Comitetului Paralimpic Român, care a început un program de înot pentru tinerii nevăzători de la liceu. (Mai multe despre rolul lui Lamont în mișcarea paralimpică din România am scris aici.)

Lamont și-a dorit și un program de judo pentru nevăzători și a luat legătura cu Gianina Andreica, antrenoare la Centrul Olimpic Naţional din Cluj-Napoca. Andreica i-a observat calitățile, a făcut cursuri de perfecționare pentru nevăzători, și de atunci îi este antrenoare, alături de Tamaş Gergely, care îl însoțește la competiții. Se antrenează cu ceilalți sportivi de la Centrul Olimpic, sportivi sănătoși, și spune că asta îl ajută pentru că le anticipează mișcările. Pentru Jocurile Paralimpice s-a pregătit alături de lotul feminin olimpic, la Poiana Braşov.

A terminat Liceul Special pentru Deficienți de Vedere Cluj-Napoca, iar acum este student la două facultăți – Psihopedagogie Specială și Kinetoterapie. „Nu puteam să stau să mă plâng. Mi-a plăcut de mic și îmi place și acum să fac sport”, povestea Alex pentru transilvaniareporter.ro: „am reușit să mă adaptez la fiecare situație și am găsit soluții. Eu nu știu să fur meserie, cum se spune, pentru că nu văd, așa că trebuie să mă adaptez.”

Alex mai are o medalie de argint la Jocurile Mondiale de juniori din 2013 și un loc șapte obținut la Campionatul European de seniori a obtinut locul 7, ambele la doar un an și câteva luni de când s-a apucat de judo.

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.