Anghel Iordănescu: La pauză le-am cerut băieților să nu facă pasul înapoi, am vrut să câștigăm. Suntem în cărți și depindem de noi

Andreea Giuclea 15 iunie 2016

Într-o atmosferă mai puțin festivă decât la deschiderea de pe Stade de France, pe un stadion mai puțin strălucitor, dar încărcat cu o istorie bogată și într-un Paris însorit, România a remizat cu Elveția, 1-1, egalitate explicată de Anghel Iordănescu prin căderea fizică din a doua repriză, lipsa de experiență și schimbările forțate de accidentări.

Iordanescu a început conferința lui de presă spunând că meciul a avut două reprize diferite. „Echipa noastră a făcut o primă repriză bună, am încercat să avem inițiativa, să menținem posesia, am reușit să marcăm un gol și am avut și alte ocazii. Probabil dacă marcam la oportunitatea lui Chipciu sau Săpunaru, închideam jocul.”

Repriza a doua, a observat selecționerul, a aparținut Elvetiei. „Echipa noastră a suferit mult, n-am reușit să repetăm repriza întâi, asta și pentru că am fost nevoiți să facem două schimbări din cauza accidentărilor, nu că ne-am fi dorit: Mihai Pintili la pauză și Răzvan Raț, care a solicitat să fie schimbat.”

Despre căderea fizică din a doua repriză, Iordănescu a recunoscut că e un aspect la care România suferă. „Ne e foarte greu să ducem două jocuri în decurs de trei sau patru zile, de aia am și încercat să aducem jucători proaspeți în 11-le de start. Poate dacă reușeam să facem schimbările dorite și să aducem jucători proaspeți, jocul nu suferea așa mult.”

Apoi, întrebat de aparițiile noi din lot față de meciul cu Franța, Iordănescu a spus că n-a fost pe deplin mulțumit. „Așteptam mai mult de la jucătorii care n-au fost folosiți în partida cu Franța și care au jucat azi, cum mă așteptam și de la cei care au intrat pe parcurs, cum ar fi Ovidiu Hoban, care trebuia să vină cu ceva în plus.”

Selecționerul a ținut să sublinieze că abordarea partidei n-a fost una concentrată pe un rezultat de egalitate, ci dimpotrivă, le-a cerut jucătorilor la pauză să nu facă pasul înapoi. „După meciul cu Franța ne-am propus să câștigăm acest meci. În pauză le-am cerut să nu facă pasul înapoi, să nu încerce să mențină rezultatul. Am vrut să marcăm golul doi, nu am reușit, ăsta e fotbalul, dar am văzut o echipă a Elveției cu forță în joc, cu jucători care au câștigat duelurile individuale.”

În final, Iordănescu a recunoscut că a simțit lipsa de experiență din echipa pe care o conduce: „E greu, la acest nivel, cu o echipă ca a noastră care nu are experiență la competiții mari, am avut un singur jucător care a mai jucat la un Campionat European. Presiunea jocului, a rezultatului, a adversarului ne-a pus în dificultate.”

Dar a concluzionat că România e încă în joc pentru calificare. „Până la urmă, e un punct și suntem din nou în cărți și depindem doar de noi. Sper să câștigăm cu Albania pentru că ne dorim foarte mult calificarea.”

Antrenorul Elveției, Vladimir Petkovic, care-a ajuns la conferința de presă înaintea selecționerului României, a spus că e mulțumit de cum a jucat echipa lui, pe care a felicitat-o. „Am avut un început mai greu contra Albaniei, fiind și primul meci, n-am avut mintea limpede și am vrut să arătăm că putem fi mai buni. Și România, dar și noi am luptat până în ultimul minut.”

Legat de calificarea din grupe, Petkovic a spus că e prea devreme pentru calcule. „Nu suntem aici să numărăm puncte, ci să jucăm și sperăm să jucăm mai bine în meciul trei, poate chiar să câștigăm. Chiar dacă Franța e favorită, asta ar fi o motivație suplimentară.”

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.