Avem o cursă pentru titlu în La Liga: Barcelona pierde din nou şi deschide larg uşa rivalelor din Madrid

Danny Coposescu 18 aprilie 2016

„Stai calm şi trezeşte-te‟ – a fost sfatul înţelept, aproape părintesc, al ziarului spaniol Sport pentru Barcelona după meciul catalanilor contra lui Real Sociedat, săptămâna trecută. Îndemnul la calm şi totodată la conştientizarea situaţiei venea după ce Barça pierdea al doilea joc consecutiv în La Liga, pe un stadion unde parcă domneşte un blestem. Din 2007 nu a mai câştigat echipa condusă de Luis Enrique pe Anoeta, şi victoria bascilor cu 1-0 însemna că Barcelona obţinuse doar un punct din ultimele nouă disponibile.

Unde mai pui şi eliminarea din Champions League, în faţa lui Atletico Madrid? După 39 de meciuri fără înfrângere şi câteva prestaţii care au lăsat lumea cu gura căscată, Barça s-a prezentat dumincă pe Camp Nou ca lider al campionatului, dar la egalitate cu Atleti şi la un singur punct de Real Madrid. În contextul ăsta, chiar era nevoie ca jucătorii să se trezească la realitatea cu care ne-au obișnuit. N-au făcut-o. Valencia a venit, a văzut şi a plecat cu trei puncte de pe terenul unde, în februarie, era anihilată cu 7-0. Eşecul de ieri seară (1-2) înseamnă că, pentru prima dată din 2003 încoace, Barcelona pierde trei meciuri consecutive în ligă. Dacă nu se putea vorbi de criză înainte, atunci alarmele s-au declanşat cu adevărat acum.

E uşor să arăţi cu degetul spre probleme când priveşti în urmă, dar devine din ce în ce mai evident că în spatele acelei serii de invincibilitate a trupei lui Enrique se ascundea o oboseală din ce în ce mai mare. Barça a jucat deja de 57 ori sezonul ăsta, mai mult decât ambele adversare din Madrid. La asta se mai adaugă şi excursia în Japonia pentru Campionatul Mondial al Cluburilor din decembrie, când majoritatea cluburilor se bucurau de o scurtă vacanţă. E aproape ironic cât de apropiate sunt paralelele dintre colapsul Barcelonei şi cel al Realului din stagiunea trecută, sub Carlo Ancelotii. „Los Blancos‟ se întorceau în Spania cu titlul de campioană mondială şi îşi câştigaseră ultimele 22 jocuri, aproape de un record mondial de victorii consecutive. Şi apoi a venit Valencia, care a pus capăt seriei şi a declanşat un declin care avea să-l lase pe Ancelotti fără echipă şi pe Real fără vreun trofeu major.

Că Luis Enrique s-a transformat din beneficiarul unei căderi ca asta în victima ei arată câtă fragilitate trebuie să gestioneze un antrenor de fotbal. Până de curând, Suarez, Neymar şi Messi formau, în ochii multora, cea mai grozavă tripletă din istoria fotbalului. Dumincă, toţi trei s-au zbătut fără mari reuşite. Messi a reuşit în sfârşit să-şi marcheze cel de-al 500-lea gol al cariereri, după o secetă care a durat mai mult de o lună, dar scorul era deja 2-0 pentru Valencia în acel moment. Neymar a părut mai degrabă arţăgos şi iritat decât inspirat şi concentrat, iar Suarez aproape că nu a mişcat.

barca

Şi aici apare o altă consecinţă a lipsei de prospeţime din lotul Barcelonei: lipsa de concentrare. Nu e vorba numai de ce se petrece pe teren, ci şi în afara lui. Gerard Pique – o să-ți spună ziariștii spanioli – îşi petrece timpul pe Twitter, certându-se cu Alvaro Arbeloa de la Real. Ieri, fundaşul s-a trezit cu toată poarta în faţă şi totuşi a tras alături. Dani Alves trebuie să fie un student perspicace al umorului supra-realist, dacă e să ne luăm după reacţia brazilianului de după eliminarea din Champions League. Fundaşul dreapta s-a hotărât să publice un video halucinant pe Instagram, în care îşi impersonează prietena cu o perucă şi îşi transmite singur mesaje de consolare şi dragoste. Ieşirea bizară l-a costat cel mai probabil locul pe banda dreaptă a Barcelonei duminică. Înlocuitorul său improvizat, Sergi Roberto, a greşit la ambele goluri ale Valenciei. Astfel de lucruri înclină balanţa în momente de cumpănă.

Cu câteva ore înainte, Atletico trecea uşor de Granada, 3-0, şi o egala pe Barça la puncte. Unde până în urmă cu două săptămâni aveam certitudinea unui nou campionat dominat de catalani, acum a răsărit brusc o cursă de zile mari. Barcelona are avantajul meciurilor directe cu Atleti, dar echipa lui Simeone are un avantaj psihologic după victoria din Europa. Unde jucătorii campioanei se împiedică, cei de pe Vicente Calderon prind viteză şi le suflă în ceafă. Nimeni nu exemplifică asta mai bine decât Fernando Torres, care a ajuns contra Granadei la al şaptelea gol în 11 meciuri. În ultima vreme, Atletico marchează aproape de trei ori pe meci, în medie, şi e aproape să stabilească un nou record defensiv în La Liga – 16 goluri primite până acum. Prima statistică ciobeşte criticile previzibile care îi acuză pe alb-roşii că „distrug fotbalul‟. După cum spune şi jurnalistul şi scriitorul Sid Lowe, „în mod normal, tocmai o echipă care a fost învinsă de Atletico Madrid o acuză că e oribilă.‟

Spre ghinionul Barçei, şi celălalt club din Madrid se apropie de turaţie maximă. Real Madrid a zdrobit-o pe Getafe cu 5-1 în deplasare. Toţi trei atacanți din tripleta ofensivă a madrilenilor au marcat, iar Bale, Benzema şi Ronaldo au acum 69 de goluri marcate împreună în La Liga. Nu o fi reuşit încă Zidane să-şi găsească un stil cu adevărat distinctiv (iar la Real următoarea criză e mereu după colţ), dar pentru moment echipa sa arată bine. Mai important, e la un singur punct de marea rivală, în loc de 12 puncte, câte erau acum trei săptămâni.

Mai puţin dificilă părea misiunea lui Gâlcă şi a echipei sale, vineri împotriva lui Levante. Espanyol înfrunta formaţia de pe ultimul loc din La Liga şi avea şansa de a se detaşa la 10 puncte de poziţiile retrogradabile. Totuşi, Levante a câştigat cu 2-1 şi emoţiile continuă pentru român. Espanyol mai are de jucat cu Celta Vigo, Sevilla şi Barcelona în următoarele săptămâni, deci obiectivul de a rămâne în prima ligă nu a fost asigurat încă. Pe Camp Nou, însă, Gâlcă ar putea avea un cuvânt greu de spus în neaşteptata cursă pentru titlu din Spania.

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.