Avem un nou Bosz la Dortmund, o nouă revoluție pentru Pep, o enervantă cursă după Mbappe. Iar Conte a uitat o regulă de bază

Danny Coposescu 13 iunie 2017

Pe Wikipedia există un articol pentru fiecare calendar solar, de la cel gregorian, via cel coptic, la cel iulian. Am descoperit o lacună scandaloasă: lipseşte orice referire la calendarul microbistului. Şi acolo sunt destule variaţiuni culturale, dar pentru cei mai mulți dintre noi, pasionaţii din Europa, anul începe în august şi se termină în iunie. Dacă avem noroc, o competiţie internaţională serioasă (adică nu Cupa Confederaţiilor) amână hibernarea cu încă o lună.

Nu e cazul în 2017. Tot ce ne rămâne e să ameliorăm din plictiseală cu vacanţe la mare sau la munte şi să urmărim vârtejul de zvonuri, certuri şi sume de transfer exorbitante care ocupă hiatul competiţional din lumea fotbalului.

Conte vs. Costa, part II

Nici bine n-am apucat să terminăm cu omagiile aduse lui Antonio Conte şi armonia pe care a insuflat-o în lotul campioanei Angliei, că au apărut deja primele crăpături în pacea de la Chelsea. Într-o mişcare care aduce mai degrabă a relaţie pre-pubescentă, Conte s-a despărţit de Diego Costa prin SMS. Nativul brazilian a fugit repede la presă şi le-a citit mesajul în care antrenorul îl anunţă că nu contează pe el pentru următorul sezon.

Consensul pare să fie că Antonio Conte nu a apreciat deloc recţia atacantului faţă de temele de vacanţă pe care italianul le-a dat jucătorilor. Costa nu ar fi luat în serios cerinţele (mai ales cele legate de nutriţie şi greutate corporală), ceea ce nu-i tocmai o noutate, de vreme ce primele fisuri în relaţia cu managerul italian au apărut de vara trecută, când Costa s-a întors la Londra cu câteva kilograme în plus la bagaj.

Din câte se vede, stricăciunile sunt ireparabile, iar Chelsea va avea bătăi de cap să obţină un preţ bun pentru un jucător care a trâmbiţat tuturor că nu mai e dorit la club. Încă o confirmare că, dacă vrei să eviţi un break-up neplăcut, mai bine scoţi acea persoană la o cafea.

Revoluţie la City

Pep Guardiola nu-şi va fi luat prea multe zile libere vara asta. Are de condus o revoluţie politică în Catalunia şi una fotbalistică la City. La cum se mişcă pe piaţa de transferuri, Pep pare că vrea să aibă cât mai mult timp la dispoziţie în pre-sezon pentru a coagula o echipă care să-i poarte amprenta. Din acelaşi motiv au și plecat veterani ca Clichy, Sagna, Zabaleta (la West Ham), dar şi Jesus Navas.

După ce portarul Claudio Bravo a fost criticat din toate colţurile un sezon întreg, Guardiola a cedat presiunii şi l-a luat pe tânărul de 23 de ani, Ederson, de la Benfica. Brazilianul devine astfel al doilea cel mai scump portar din istorie (40 de milioane de euro), după nemuritorul Gigi Buffon. Rămâne de văzut dacă presa engleză îi va acorda mai multă înţelegere, de vreme ce mutarea asta îi închide definitiv uşa favoritului lor, Joe Hart.

Şi mai entuziasmantă e aducerea lui Bernardo Silva, care i-a arătat pe viu lui Pep ce poate face când l-a eliminat din Champions League cu Monaco. Demontarea sistematică a campioanei Franţei a început, previzibil şi inevitabil. Aproape fiecare jucător din primul 11 al lui Jardim e dat la o echipă din Premier League sau unul dintre super-cluburile spaniole şi italiene. „The Crown Jewel“ e, bineînţeles, Kylian Mbappe, pe care se va plăti probabil greutatea lui în aur.

Apărătorii sunt la modă în Premier League

Man Utd l-a luat pe fundaşul Victor Lindelof de la Benfica, Arsenal pe halterofilul Sead Kolasinac de la Schalke, Liverpool pe Virgil Van Dijk, cum era şi de aşteptat, de vreme ce olandezul a declarat public că vrea să joace pentru Klopp.

Pardon, am zis că l-au luat pe Van Dijk? De fapt, clubul s-a făcut de ruşine dinamitând un transfer aproape sigur: Southampton a făcut reclamaţie la Premier League pentru „tapping up“. În esenţă, Klopp şi Liverpool l-au contactat în secret pe jucător şi l-au scos la o masă în Blackpool, ceea ce e o boacănă ilegală cam mare. Liverpool a trebuit să îşi ceară scuze public şi să abandoneze, cu coada între picioare, un punct principal de pe lista de cumpărături. Serios.

Peter, der Bosz

Spre surprinderea absolut nimănui, Thomas Tuchel şi Borussia Dortmund şi-au spus adio după finala cupei germane, câştigate de galben-negrii contra lui Frankfurt. Tuchel nu s-a înţeles niciodată grozav cu fanii sau conducerea, dar orice încredere a dispărut complet după atacul terorist asupra autocarului echipei, când antrenorul l-a acuzat pe directorul executiv Watzke de neglijenţă pentru reprogramarea rapidă a meciului cu Monaco, la mai puţin de 24 de ore după evenimentul traumatic.

Înlocuitorul lui Tuchel e olandezul Peter Bosz, arhitectul celei mai tinere echipe din istoria lui Ajax. Există multe lucruri care să-l recomande pe fostul mijlocaş, în vârstă de 53 de ani. Pe lângă abilitatea de a scoate tot ce-i mai bun din resurse limitate, Ajax-ul lui Bosz a jucat un fotbal foarte atractiv, mai ales în Europa League, cel puţin până în finala pierdută în faţa lui Man Utd. Site-ul Bundesliga îl descrie ca „o combinaţie între Klopp şi Guardiola“. E drept că, mai nou, orice manager care scoate capul în lume e ba noul Pep, ba noul Klopp, dar oricine e comparat cu cel din urmă va aduce o sclipire în ochii suporterilor lui Dortmund.

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.