Începe Final 4-ul Cupei României la handbal. La ce ne așteptăm de la ultima competiție internă a sezonului

Andreea Giuclea 20 mai 2016

După ce 7.000 de spectatori clujeni au văzut România învingând campioana mondială Norvegia acum două luni, Sala Polivalentă de pe malul Someșului găzduiește un nou eveniment sportiv important din handbalul feminin: Final 4-ul Cupei României. O competiție care aduce în Cluj 15 jucătoare ale echipei naționale, pe proaspăta campioană a Europei, CSM București, și pe câștigătoarea de anul trecut Cupei, HCM Baia Mare.

După modelul Final 4-ului european, câștigătoarea celei de-a 31-a ediții a Cupei României se va decide în urma unui turneu de două zile. Pe 20 și 21 mai au loc semifinalele și finalele competiției, iar tragerea la sorți a hotărât ca principalele candidate și adversarele din finala de anul trecut, CSM București și HCM Baia Mare, să se întâlnească de data aceasta în prima semifinală (vineri, ora 17.00). În cealaltă semifinală, HCM Roman și Dunărea Brăila (ora 19.45) vor concura nu doar pentru un loc în finală, ci și pentru o prezență în cupele europene.

13220846_469057863284878_7782611006024055283_n

Atât suporterii celor două cluburi, cât și oficialii acestora își doreau să vadă o finală între rivalele din ultimii ani. Baia Mare și Bucureștiul și-au împărțit trofeele handbalului românesc în ultimii ani: CSM a câștigat ultimele două ediții ale Ligii, iar HCM ultimele trei Cupe ale României. Însă, așa cum  ne-a arătat recent finala Ligii Campionilor de la Budapesta, posibilitatea unei surprize rămâne mereu deschisă, iar poveștile outsiderilor sunt printre cele mai frumoase.

CSM București-HCM Baia Mare, 17:00

După un sezon în care a câștigat Liga națională și Liga Campionilor, CSM-ul își dorește să adauge și Cupa României în palmares, pentru a bifa toate cele trei obiective cu care a pornit la drum. Echipa bucureșteană vine și pe un val de încredere, după ce a învins cele mai puternice echipe din Europa la Budapesta, și poate și cu orgoliul de a încheia cu toate trofeele în vitrină un sezon pe care nu l-a început prea bine, ca povestea transformării să fie cu atât mai rotundă. Cum a scris secundul Rasmus Rygaard Poulsen pe Facebook după ce junioarele CSM-ului au ieșit și ele campioane: „I never get tired of winning.”

Final 4-ul de la Cluj va marca însă despărțirea echipei de antrenorul Kim Rasmussen. Danezul a semnat acum câteva zile cu naționala Ungariei, iar meciurile de la Cluj vor fi probabil ultimele pe banca bucureștencelor.

Pentru Baia Mare, finala Cupei vine în încheierea unui sezon dominat de probleme financiare și de scandaluri interne și externe care au zdruncinat liniștea și viitorul echipei. Neplătite de luni bune, multe jucătoare vor părăsi Baia Mare din sezonul viitor, astfel că cele două meciuri de la Cluj vor fi ultimele în tricoul vicecampioanei României. Un motiv în plus să-și dorească să încheie cu o amintire frumoasă un sezon în care, deși totul a părut să fie împotriva lor, au vrut să demonstreze că, pe teren, sunt printre echipele de top ale Europei. Au reușit, în sfertul de finală al Ligii Campionilor, când au jucat de la egal la egal cu Buducnost, și în victoria contra CSM-ului din ultima etapă a campionatului.

HCM BAIA MARE - THURINGER

Orice se va întâmpla în viitorul încă incert, weekendul de la Cluj pune punct unei etape importante din istoria handbalului băimărean.

Dunărea Brăila – HC Roman, 19:45

În cealaltă semifinală se întâlnesc două echipe care s-au luptat cot la cot în acest sezon pentru a fi cât mai aproape de vârful clasamentului Ligii Naționale. Bătălia pentru locul patru în Ligă s-a dat până în ultima etapă și a fost câștigată în cele din urmă de Dunărea Brăila, după o victorie cu 21-15.

Ambele echipe s-au bucurat că nu trebuie să joace cu CSM sau HCM încă din semifinală, păstrând astfel o șansă de a ajunge în finală. Pentru Dunărea Brăila, echipă antrenată de secundul naționalei Costică Buceschi, prezența în primele patru echipe ale României echivalează cu îndeplinirea obiectivului, mai ales în condițiile în care brăilencele au pierdut două jucătoare față de lotul care-a încheiat campionatul pe locul patru: Ada Moldovan a devenit liberă de contract, iar Adina Brot e însărcinată și nu mai poate juca.

HC Roman, antrenată de Florentin Pera, s-ar afla la a doua calificare în finala Cupei, după ce acum doi ani au pierdut cu 21-23 în fața formației din Baia Mare, antrenată pe atunci de Costică Buceschi.

Ultimele meciuri ale sezonului competițional intern vor fi urmărite cu interes și de Tomas Ryde, selecționerul României, care își face deja planurile pentru Rio. Imediat după weekendul de la Cluj, naționala României se va reuni pentru două meciuri din preliminariile Campionatului European din decembrie, dar gândurile lui Ryde sunt îndreptate mai ales spre Jocurile Olimpice din vară.

„Mă uit întotdeauna la meciurile jucătoarelor mele – în momentul de faţă mă concentrez pe viteză şi jocul tehnic şi sunt foarte atent la acele jucătoare care pot fi epuizate la sfârşitul sezonului, având în vedere că România are câteva meciuri foarte importante pentru calificarea la Campionatul European”, a spus Ryde într-un interviu acordat Federației Române de Handbal.

Ryde a făcut și o scurtă analiză a campionatului românesc: „La anumite echipe standardul este foarte ridicat, deoarece au posibilitatea financiară de a aduce jucătoare foarte bine cotate la nivel internațional. Având în vedere, însă, că mai multe dintre ele vor pleca de la cluburile din România, acest lucru va afecta probabil sezonul viitor.”

Într-un interviu pentru Lead.ro de acum o lună, Ryde menționa și avantajele de a avea jucătoare străine valoroase în campionatul intern: „Îți dezvoltă stilul de joc. Cred că jucătoarele braziliene, de exemplu, au influențat mult campionatul intern. Trebuie să te aperi diferit cu ele, cu Rodrigues de exemplu e un coșmar. Și cred că asta e bine pentru jucătoarele din România.”

13173445_10153727339973666_2361786722788818972_o

Ryde mai crede că HCM Baia Mare nu a reprezentat un adversar pe măsură pentru CSM, pentru că jucătoarele au foarte afectate de problemele intervenite la club și că surpriza cea mai plăcută a constituit-o echipa din Brăila, HC Dunărea, care și-a ridicat foarte mult nivelul. „Dar trebuie să menționez și echipele HC Roman și Corona Brașov, cu un nivel foarte bun de joc și cu o apărare din ce în ce mai bună. În privința altor echipe, trebuie îmbunătățită strategia de joc pentru atac, echipele trebuie să- și planifice de unde să efectueze aruncările pentru că, în momentul de față, sunt prea multe aruncări ”bruște”, în același timp folosind mai mult extremele, chiar și când nu au mingea, pregătindu-le, astfel, pentru aruncări. Trebuie mult îmbunătățită și strategia de apărare, pentru a evita situațiile în care jucătoarele se apără prea mult cu brațele, fără să își miște picioarele deși ritmul acțiunii este furtunos. La fel, nivelul de joc al portarilor trebuie crescut, iar arbitrii trebuie să-și modifice felul în care analizează și evaluează un joc.”

Naționala lui Ryde va juca pe 1 iunie contra Lituaniei, în deplasare, iar pe 4 cu Belarus, la Piatra Neamț.

Până atunci, însă, iubitorii de handbal privesc spre Cluj, la „un eveniment care încununează un an de excepție în handbalul feminin românesc”, cum a spus președintele Federației Alexandru Dedu.

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.