LEAD
SCRIMĂ

Ce reușită! Echipa masculină de sabie a câștigat aurul la etapa de cupă mondială de la Varșovia. A fost victoria nervilor tari

Foto: FIS
26 februarie 2017
Ancuța Iosif
1 comentariu

Echipa masculină de sabie a României a adus încă un motiv de bucurie familiei scrimei prin aurul abia câștigat duminică seară în etapa de Cupă Mondială de la Varșovia.

Tiberiu Dolniceanu, Badea Alin, Iulian Teodosiu și Mădălin Bucur, discipolii noului antrenor Florin Zalomir, ne-au ținut cu sufletul la gură până-n ultimul moment al finalei, când s-au strecurat, 45-44, pe lângă echipa Italiei. În semifinală, sabrerii români au trecut de Ungaria, care a încheiat concursul pe locul patru.

Aurul pesemne că vine și ca revanșă pentru piedica pe care Aron Szilagy, primul sabrer al ungurilor i-a pus-o lui Dolniceanu în sferturile de la Jocurile Olimpice de la Rio, la individuale, lăsându-l în urmă după un 15-10 bulversant. Desigur, individualele diferă de probele pe echipe (care la sabie n-au făcut parte din programul JO 2016), aici vorbim clar de un efort colectiv intens, însă ceva din expresia victorioasă a lui Tiberiu ne-a reamintit de Brazilia, de toate confruntările dintre cei doi.

La Rio, aventura lui Tiberiu s-a terminat prea brusc, în sferturile de finală. Acolo, Dolniceanu s-a ținut scai de ungurul Aron Szilagy (cel care avea să-și apere până la urmă titlul olimpic câștigat în 2012) până la 10-10, a apucat să se bucure pentru tușa 11, numai că arbitrii au analizat filmarea și au întors punctul. De acolo, mojo-ul lui Tiberiu s-a stricat, nu i-a mai intrat niciun atac, iar Aron a scăpat victorios.

Acum, însă, România lui Tiberiu a trecut de Ungaria lui Aron absolut dramatic, cu 45-44. Și apoi, ca și cum emoțiile din semifinală n-ar fi fost de ajuns, a urmat o finală epuizantă cu Italia. Un nou 45-44 pentru echipa României după ce Dolniceanu l-a învins pe Luca Curatoli și deja fugim cu gândul (senin) și cu suflet la gură spre Tokyo 2020.

*

În concursul individual, sabrerii români s-au clasat pe următoarele poziții: Iulian Teodosiu (CS Dinamo) – locul 20, Tiberiu Dolniceanu (CS Dinamo) – locul 34, Mădălin Bucur (CS Dinamo) – locul 53, Alin Badea (CSA Steaua) – locul 55, Dragoș Sîrbu (CS Dinamo) – locul 94, Sorin Eftimie (CS Dinamo) – locul 137, George Iancu (CSA Steaua) – locul 143. (Au participat 175 de sportivi.)

Următoarea etapă de Cupă Mondială de sabie va fi Grand Prix-ul de la Seul (Coreea de Sud), din perioada 31 martie – 1 aprilie.

Comentează articolul
Preview

Înapoi la cele importante: campionatele tari ale Europei revin cu derbiuri și controverse. Iată ce urmează în Big 5

17 noiembrie 2017
Danny Coposescu

Câteodată, pauzele competiţionale pentru meciurile internaţionale, fie ele şi baraje cu mize uriaşe, sunt un fel de teste ale răbdării. Naţionala nu mai e de mult standardul calititativ al fotbalului şi, oricât de entuziasmante ar fi turneele finale, majoritatea fanilor se uită cu jind la calendar şi aşteaptă reînceperea campionatelor. Mai ales după chinul unei […]

Citeşte articolul
Analiză

Agenda lui Contra: cinci concluzii după primele meciuri ale Naționalei cu noul selecționer

© FOTO: Mircea Rosca / www.SportPictures.ro
16 noiembrie 2017
Ciprian Rus

Două victorii, una cu Kazahstanul, cealaltă în amicalul cu Turcia, un egal în Danemarca și o înfrângere ca un duș rece cu Olanda, la București. După patru meciuri, la final de sezon, e vremea câtorva concluzii pe marginea mandatului lui Cosmin Contra la echipa națională. Altă atitudine România a arătat o altă atitudine în ultimele […]

Citeşte articolul
Rusia 2018

Danish delight: Christian Eriksen îi demontează pe irlandezi la Dublin, Danemarca câştigă ultimul loc european la Mondial

15 noiembrie 2017
Danny Coposescu

Ne-am plâns foarte serios de lipsa golurilor în aceste meciuri de baraj pentru Cupa Mondială. Și pe bună dreptate: dacă n-ar fi fost turul dintre Croaţia şi Grecia, am fi avut două goluri în nouă meciuri. Dar cum am început secţiunea europeană, aşa am şi încheiat-o: cu o avalanşă de goluri. Păcat de efortul irlandezilor […]

Citeşte articolul
Echipa națională

„Lămâi” pentru Contra: după trei meciuri bune, România e surclasată de Olanda. Selecționerul are agenda plină cu lucruri de pus la punct 

România a fost pusă la pământ de Olanda pe „Arena Națională”. Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures
14 noiembrie 2017
Ciprian Rus

Victoria cu Kazahstanul ne-a readus zâmbetul pe buze, egalul smuls în Danemarca ne-a arătat că România lui Cosmin Contra e capabilă să tragă de ea, iar victoria cu Turcia ne-a dat speranțe că suntem pe drumul bun. Dar, ca de atâtea ori în ultimii ani, Olanda ne readuce cu picioarele pe pământ, după un 3-0 […]

Citeşte articolul
  • Quiss

    Felicitări băieți, la mai mare!

© 2017 Lead
Design: Live Design