Che trionfo! AS Roma reușește o revenire magică, elimină Barcelona și ne lasă pe gânduri: cum a fost posibil așa ceva?

Danny Coposescu 11 aprilie 2018

Nimeni nu a crezut că asta este posibil. Nimeni nu a prevăzut această imensă surpriză, una dintre cele mai mari din istoria competiției. Nimeni, cu excepția unor războinici ca De Rossi, Dzeco, Nainggolan, Strootman sau Manolas. Poate doar ei au îndrăznit să-și imagineze acest Roma 3 – 0 Barcelona, dar până și ei se ciupesc acum de teamă: dacă a fost un vis? 

La finalul meciului, cu lacrimi în ochi și roșu ca racul, asta s-a întrebat și căpitanul De Rossi: „E incredibil, nu? Pur și simplu e greu de crezut! Pentru echipa noastră, pentru orașul nostru, seara asta e cu totul magică!”. Cine îl va contrazice?

Sunt oameni care au văzut întregul meci și încă nu-și cred ochilor. Și totuși. Cu o energie specială, cu un curaj inexplicabil și cu ajutorul unui public îmbătat, minut după minut, de o speranță electrizantă, AS Roma a bătut invincibila Barcelona cu 3-0 și a ajuns în semifinalele Champions League!

Barcelona lui Messi, Suarez și Iniesta, o echipă care n-a pierdut nici măcar un meci în campionatul Spaniei, o campioană în devenire (și în serie) care a ajuns la Roma la adăpostul unui 4-1 din meciul tur a fost eliminată în sferturile de finală ale competiției pe care amenința să o câștige. Cum a fost posibil?

*

Zilele astea, toți jurnaliștii pasionați de fotbalul european au încins Google și s-au uitat după cele mai spectaculoase reveniri din istoria Champions League. Toate publicațiile au luat la puricat sezon după sezon, în căutarea șanselor pe care le are o echipă să revină după o înfrângere la cel puțin trei goluri în tur. Nu-s prea multe precedente, așa că nu s-a stat peste program. Daniel Taylor de la The Guardian e unul dintre cei cu pricina. Dintr-un eșantion de 126 de meciuri, doar șapte au intrat în legendă. Deci puțin peste 5% din cazuri se termină într-o „remontada‟.

Culmea e că toată munca asta a fost depusă cu un rost specific. Nu din curiozitate intelectuală, ci ca prefață pentru un anume joc. Dar pentru jocul greșit. Meciul cu pricina nu va intra în legendă, decât eventual pentru fanii lui Liverpool. Dar ar fi fost tare păcat ca toată pălăvrăgeala despre reveniri de zile mari să rămână în pungă, nedespachetată. Așa că Roma, neinvitată la dezbatere, a dat buzna ca o haită de lupi și ne-a lăsat pe toți cu gura căscată.

AS Roma 3-0 Barcelona

Ceva era putred din primele momente în capitala Italiei, și mirosul cu siguranță nu venea din rândurile echipei lui Di Francesco. Nimeni nu l-a luat în serios pe antrenorul Romei când vorbea, la conferința de presă dinaintea jocului, despre posibilități mari și „fără precedent‟. Poate nici la șase minute după primul fluier, când Edin Dzeko, nu tocmai cel mai desăvârșit sprinter, a fost făcut să pară Usain Bolt tocmai de Umtiti și Alba.

Dacă atmosfera o lăsase rece pe Barcelona, golul lui Dzeko de abia dacă a făcut-o să se foiască în fotoliu. Se vor ține anchete medico-legale despre ce formă de tulburare afectivă sezonieră au dezvoltat băieții lui Valverde. Pentru că e greu de acceptat că jucători cu statutul lor s-au prezentat metaforic în pijamale la returul unui sfert de finală.

Până la pauză, ai fi zis că le va ajunge o pălmuială zdravănă în vestiare. Sau un rezumat al partidelor pierdute cu 0-4 la Paris și 0-3 la Torino, anul trecut. Dar jucătorii Barcelonei nu s-au trezit. Și după încă o minge săltată nonșalant peste apărare și un penalti comis de Pique, Roma își arăta deja toți colții, iar curentul trăgea tot mai mult într-o singură direcție. De Rossi – singurul roman cu pulsul sub 200 pe Olimpico – a transformat în minutul 58.

Și tot mai era timp pentru Barça să se dezmeticească. Dar când și Messi și-a pierdut bagheta undeva prin vacarm, castelul construit de Valverde sezonul ăsta ne-a arătat, pentru prima dată în atâtea luni, primii pereți din nisip. Mai rămăsese un membru al liniei defensive care n-o comisese încă, și Semedo n-a vrut să rămână pe dinafară.

El l-a pierdut pe Kostas Manolas la un corner în minutul 82. „Zeul grec‟, așa cum l-a poreclit Peter Drury de la BT Sport, a arcuit o lovitură de cap perfectă în colțul porții lui Ter Stegen, căruia n-ai ce să-i reproșezi.

Câteodată, ajunge să urmărești scenele de bucurie, expresiile unor profesioniști cu sute de experiențe în picioare, ca să-ți dai seama de magnitudinea unui eveniment. Haosul dezlănțuit pe gazon și în tribune, dispariția oricărei urme de cumpătare, expresia undeva între exuberanță și demență a lui Manolas: astea sunt scenele unui film deosebit.

Ca un student disperat, catalanii au încercat să-și salveze examenul în ultimele minute. Degeaba, însă. Au fost două ocazii, dar până și Messi și Dembele trebuie să fi știut că nu va fi seara lor. A fost seara Romei, care ajunge în semifinalele Cupei Europene pentru prima dată din 1984 încoace. În acel an, jucau o finală cu Liverpool (mda, știm).

Ernesto Valverde, un antrenor care urmărea o tripla Campionat-Cupă-Liga Campionilor la primul lui sezon (după exemplul Guardiola și Luis Enrique), a încercat să se adune pentru declarațiile de final: „Am ştiut că ei vor juca în forţă, că vor risca. Au riscat mult, au jucat bine şi nouă ne-a fost greu să găsim jocul nostru obișnuit. E un rezultat dureros pentru echipă și pentru suporterii noştri. Dar adversarii au refăcut o diferenţă de trei goluri, trebuie să felicităm AS Roma pentru ce a făcut. Noi trebuie să sperăm că nu ne va afecta în meciurile care urmează. Avem în continuare şanse să câştigăm două trofee şi vrem să le câştigăm. Trebuie să privim înainte, nu trebuie să fim supăraţi, trebuie să le recunoaştem meritele adversarilor”.

Man City 1-2 Liverpool

Dacă acțiunea nu s-a lăsat așteptată în Italia, ce să mai zici de golul din minutul 2 al lui Gabriel Jesus? Virgil Van Dijk, care se lăuda înainte de meci că e mereu foarte relaxat pe gazon, a dus logica asta la extremă în startul întâlnirii de pe Etihad. Sterling i-a ciupit ușor mingea, l-a servit pe brazilian în careu, și scenariul visat de o bună parte din presa engleză își primea primul act.

Cel de-al doilea trebuia să vină chiar înainte de pauză. Doar că tușierul lui Mateu Lahoz a văzut ofsaid unde n-avea cum să fie și lui Leroy Sane i s-a anulat reușita. Asta l-a enervat atât de tare pe Guardiola încât s-a hotărât să reproducă conflictul catalano-spaniol când s-a fluierat de pauză. Arbitrul și-a jucat și el rolul și l-a trimis în exil, sus în tribune, pentru a doua repriză.

De acolo, Pep a putut să vadă în toată splendoarea colapsul echipei sale extenuate. Întâi Mo Salah (bineînțeles), apoi Firmino au profitat de greșelile unei apărări reduse practic la schelet în favoarea atacului necesar pentru revenire. Până la urmă, Liverpool s-a calificat în prima semifinală din ultimul deceniu cu destulă lejeritate. Între timp, a treia înfrângere în șase zile amenință să păteze serios ceea ce trebuia să fie un sezon de glorie pentru Guardiola la Man City.

 

 

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.