O nouă performanță grozavă pentru handbalul românesc: CSM Bucureşti trece de Rostov Don şi se califică în Final Four-ul Ligii Campionilor!

Lead.ro 9 aprilie 2016

Pentru prima oară de când există acest format, România are o echipă în Final Four-ul Ligii Campionilor la handbal feminin: CSM Bucureşti a învins pe Rostov Don, campioana Rusiei, 29-28, și s-a așezat cu încredere la masa celor mai bune patru echipe ale Europei!

După izbânda dătătoare de speranţă din tur (26-25), danezul Kim Rasmussen promitea că fetele lui vor lupta până la final în returul din Rusia. Şi aşa au făcut. În faţa celor 2.300 de ruşi strânşi în sala din Rostov, CSM a deschis scorul, în minutul trei, prin brazilianca Ana Paula Rodrigues, și echipa a părut, din chiar primele minute, stăpână peste meci.

Față de meciul tur de la București, fetele au intrat mult mai sigure pe ele şi au dominat clar, de la început și până la final. CSM s-a distanţat uşor, iar la jumătatea primei reprize tabela de marcaj arăta deja un incredibil 3-8.

Cu o apărare mai agresivă și cu mai puține greșeli în atac față de meciul de la București, CSM a intrat la vestiare cu cinci goluri avans, 16-11, iar fetele antrenate de Kim Rasmussen, ca şi noi toţi, începeau să creadă tot mai mult în visul Final Four.

La doar 20 de secunde de la reluare, suedeza Isabelle Gulldén a înscris printre picioarele vedetei Katrine Lunde, semn că handbalistele din București nu s-au gândit niciun moment să slăbească ritmul și să scape printre degete calificarea.

A urmat o demonstraţie de forţă pentru echipa bucureşteană, care s-a distanţat la şase și chiar şapte goluri. Cu Pessoa şi Grubišić în mare formă în poartă, cu Gulldén (6 goluri) mai sigură pe ea decât în tur şi cu o Ana Paula Rodrigues (7 golouri) care a părut că poate înscrie din orice poziţie, fetele lui Rasmussen au făcut exact ce le-a cerut antrenorul danez înainte de dubla cu Rostov: au arătat că pot să joace ca o echipă mare.

Cu răbdare în atac și concentrate în apărare, fetele n-au mai lăsat-o pe Ekaterina Ilina să strălucească, așa cum o făcuse în meciul tur, la București. Chiar și așa, centrul lui Rostov a reuşit opt goluri (trei din lovituri de la 7 metri), dar nici Ilina, nici colegele ei nu s-au ridicat la înălţimea aşteptărilor: Rostov n-a arătat în niciun moment ca echipa de temut pe care o anunţa recordul de invincibilitate din fazele precedente ale competiției.

Deşi pe final rusoaicele s-au apropiat la două goluri, calificarea n-a încăput în niciun moment sub semnul întrebării.

Aflată la prima participare în Liga Campionilor, visul frumos al CSM-ului continuă. Urmează acum spectacolul din Final Four: va fi complicat, dar nimic nu mai pare imposibil.

CSM

Ultima oară când o echipă din România s-a numărat printre cele mai bune patru ale Europei a fost acum trei ani, când Oltchim întâlnea pe Győr în semifinale. De la introducerea noului format competițional (în sezonul 2013-2014), nicio echipă românescă nu a ajuns în Final Four-ul Ligii Campionilor.

Pe 7 și 8 mai, la Budapesta, echipa antrenată de Kim Rasmussen se va măsura din nou cu Győr (care a trecut fără emoții de Ferencváros) și, cel mai probabil, cu Budućnost și Vardar Skopje, care au obținut victorii categorice în partidele tur cu HCM Baia Mare, respectiv Larvik. Budućnost, Győr și Vardar Skopje au terminat (în această ordine) în fața lui CSM în faza grupelor principale.

Budućnost (în 2012 și 2015) și Győr (2013 și 2014) au câștigat împreună ultimele patru ediții ale competiției.

Tragerea la sorţi pentru Final Four va avea loc pe 14 aprilie, la Budapesta.

Duminică, Baia Mare va încerca să repete succesul lui CSM, dar încercarea este mult mai grea. HCM a pierdut primul meci acasă, 24-29, în faţa campioanei en-titre Budućnost. Deși are doar 11 jucătoare apte de joc, echipa lui Aurelian Roșca își va juca totuși șansa. Meciul începe la ora 20.00 (în direct pe DigiSport și Dolce Sport).

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.