Cu gândul deja la Jocurile Olimpice, ne orientăm din timp către sportivii români care se pregătesc de Rio

Andrei Năstase 3 decembrie 2015

Ce e o Idee Fixă? Găselnița noastră editorială sub care grupăm teme recurente, pe care le considerăm importante pentru publicul nostru, pe care le putem acoperi corespunzător și pe care le vom trata cu resurse suplimentare. Ideile fixe pot fi competiții importante sau simple subiecte de moment, campanii editoriale, povești ample, proiecte speciale sau sportivi în vogă. Aceste teme se vor schimba peste timp, în funcție de desfășurarea evenimentelor, de feedback-ul primit de la cititori, dar întreaga noastră strategie editorială se centrează pe ele.

Jocurile Olimpice de la Rio reprezintă prima temă pe care ne încercăm mâna.

***

Puține evenimente sportive și cultural-sportive reușesc să aprindă simțul de apartenență așa cum o fac Jocurile Olimpice. Însă povestea Jocurilor poate să fie – dacă nu cumva trebuie să fie – mai degrabă povestea eroilor olimpici. Or, prea mulți eroi își caută încă locul, cu timiditate, între patriotismul episodic și lunga uitare colectivă.

Intrăm, foarte curând, în perioada aceea efervescentă care apare la fiecare patru ani, când devenim cu toții interesați de sportivi de care nu am auzit, care participă la sporturi pe care nu le urmărim, cu arbitrii pe care nu-i vedem și reguli pe care nu le cunoaștem.

Perioada când întreaga noastră indiferență nu reușește să încetinească sprintena alergare a entuziasmului nostru Olimpic; când gimnaste, spadasini și înotători se întorc în atenția națiunii și devin la fel de notorii ca atacantul Barcelonei sau antrenorul lui Chelsea. Numele lor vor fi scandate, imnul țări – intonat, iar cauza comună va fi ridicată peste interesul individual. Vom număra medalii, vom aplauda medaliații.

Apoi, după trei săptămâni nebune, la fel de brusc cum au fost celebrați, cei mai prolifici Olimpici – eroii – vor coborî treptele podiumului până în subsolul conștiinței colective.

Așa că Lead va începe Jocurile mai devreme, pentru a le termina (mult) mai târziu. Vom căuta portretele sportivilor din umbră și poveștile care merită spuse. Vom face reportaje ample sau scurte materiale video. În ce ne privește, Jocurile deja au început!

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.