Cursa în doi rămâne strânsă: Real şi Barça au revenit la victoriile de rutină şi se pregătesc pentru sprintul final

Danny Coposescu 3 aprilie 2017

Suntem în aprilie şi mai sunt nouă etape de jucat din campionatul Spaniei. În două dintre ele, Real Madrid îşi va înfrunta cele mai mari rivale pe “Santiago Bernabeu”. Cele 6 puncte puse în joc s-ar putea să decidă soarta trofeului. E greu să nu te concentrezi cu precădere pe acele două ocazii mari, două derby-uri cu Atletico şi Barcelona, care, indiferent de context, sunt mereu date de marcat în calendar.

Ca fan sau observator, e greu să nu treci cu vederea celălalte meciuri. Sporting Gijon sau Eibar pot părea garanţii de 3 puncte pentru granzii fotbalului iberic. Fanii şi observatorii îşi permit mentalitatea asta, jucătorii madrileni şi catalani, însă, cu siguranţă nu. Experienţa spune că un campionat se câştigă prin anduranţă în jocurile mai puţin luxoase, când concentrarea devine vitală şi subestimarea e cel mai mare obstacol.

Asta am văzut în etapa de după pauza competiţională, când Real a măcinat-o încet pe Alavés, iar Barcelona s-a clătinat uneori la Granada. Cu cât ne apropiem mai mult de deznodământul din mai, cu atât mai frecvente vor deveni, probabil, astfel de prestaţii obosite contra adversarilor din a doua jumătate a clasamentului.

Întâi a fost rândul lui Real să se scuture de praf şi rugină, împotriva unei nou promovate care s-a descurcat grozav în primul sezon de La Liga din 2006 încoace. Bascii au rezistat pe Bernabeu până în minutul 31, când Benzema a continuat să-şi demonstreze importanţa în echipa lui Zidane, cu un gol din centrarea superbă a lui Carvajal.

Ceea ce a urmat e în multe feluri tipic pentru Real Madrid în era Zizou. Străduinţele lui Cristiano Ronaldo, mereu aproape, dar niciodată suficient, sunt reprezentative pentru o formaţie care joacă în secvenţe izolate şi nu cu fluiditate.

În lacunele lungi de care suferă Real se strecoară adesea ocazii pentru adversare, cum s-a întâmplat şi cu Alavés. Dar calitatea de a profita de ele le-a lipsit oaspeţilor, aşa încât torpila lui Isco din minutul 85 a pus capăt îndoielilor care îşi tot fac apariţia în meciurile madrilenilor. Când lovitura liberă bătută de Bale în transversală a ricoşat ideal în gheata lui Nacho, scorul de 3-0 a flatat-o pe Real.

Şi totuşi, oricât de mediocru a părut meciul, Madridul a stabilit un nou record: 50 de jocuri consecutive în care a marcat. Încă o bornă depăşită de echipa aceasta, atât de paradoxală sub Zidane. Stilul formaţiei nu e deloc entuziasmant, antrenori mai consacraţi decât francezul şi-au pierdut slujba exclusiv din motivul ăsta, indiferent de succes.

Şi totuşi, Real e pe drumul spre primul titlu din 2012 încoace, se pregăteşte de un sfert de finală cu Bayern în Champions League şi, mai important decât orice, Zidane rămâne Zidane, un om a cărui aură pare că i-a vrăjit chiar şi pe cei mai capricioşi suporteri din Spania.

Cu cinci trofee în două sezoane, cu o finală de cupă contra lui Alavés şi o dublă cu Juventus în Europa, plus o poziționare realistă pentru titlu, Luis Enrique nu a reuşit niciodată să le intre cu adevărat la inimă fanilor catalani. De când a anunţat că pleacă, atitudinea acestora faţă de Enrique s-a întors la aproape 180 de grade. Nu o dată i-a fost cântat numele pe “Camp Nou”, ceva rar întâlnit în anii precedenţi. Acasă la Granada, Barcelona a trebuit să facă exact ce a făcut Real tot sezonul: să câştige urât. Rezultatul de 4-1 pentru catalani e la fel de înşelător ca cel înregistrat pe “Bernabeu”.

Luis Suarez a marcat în minutul 44, după o repriză în care Barça a ratat din toate poziţiile, a fost prinsă constant în ofsaid de apărarea şireată a gazdelor şi s-a izbit constat de opoziţia inspirată a portarului mexican Ochoa. Lobul perfect al lui Suarez a potolit, totuşi, emoţiile înainte de pauză.

Toată liniştea inspirată la vestiar a fost însă tulburată aproape instantaneu de Jeremie Boga, împrumutat de la Chelsea. 1-1 cu penultima echipă din La Liga, fără Messi (suspendat) şi în pericol de a pierde contactul cu Real.

Aici se joacă campionatul, în momente ca acestea, mai degrabă decât marile confruntări dintre titani. Şi aici îţi poţi face numele ca jucător. Bine ai venit, Paco Alcacer, în sfârşit! Atacantul de 23 de ani, adus de la Valencia, face parte din gaşca de transferuri ratate cu care Enrique şi-a pus fanii Barcelonei în cap. 30 de milioane de euro trebuiau să cumpere mai mult decât 18 apariţii şi doar 3 goluri. Ca şi Andre Gomes, Alcacer a fost fluierat ocazional pe „Camp Nou”, în puţinele momente când a jucat.

Golul marcat de el în minutul 64 a venit cum nu se putea mai bine pentru Barça, exact când echipa lui Enrique părea că pierde controlul. Finalizarea din pasa frumoasă a lui Suarez a asigurat calmul, împreună cu eliminarea lui Henry Agbo pentru două galbene. Rakitic şi Neymar au pus lustrul pe scor şi au ţinut-o pe Barcelona la 2 puncte (şi un meci în plus) faţă de lider. Mai e de jucat un derby al Madridului, cu un Atleti care şi-a redescoperit forma, mai e de jucat un Classico şi mai sunt de jucat astfel de meciuri nespectaculoase, dar atât de importante.

Clasamentul spune că mai sunt doar nouă etape, practic, însă, mai e de jucat un campionat.

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.