„Dacă nu batem Croația, n-o să valoreze nimic că am învins Rusia.” România privește în față, la meciul decisiv de azi. Apoi dincolo de el

Andreea Giuclea 9 decembrie 2016

Handbalistele României au adormit greu miercuri seară, după victoria în fața campioanei olimpice Rusia. „Nu prea ne-am putut odihni după adrenalina și agitația din teren”, ne-au povestit a doua zi centrul Mădălina Zamfirescu și interul Gabriella Szűcs. Echipa a rămas să vadă din tribune prima repriză a meciului Croației, ultimul adversar din Grupa D, apoi s-a întors la hotelul din port, unde n-a sărbătorit prea mult. Cum spusese și antrenorul Ambros Martin, știau că e important să nu-și piardă capul în euforia succesului, pentru că victoria cu Rusia nu e suficientă. Nici pentru parcursul cât mai lung în competiția din Suedia, nici pentru drumul mai lung pe care-au apucat.

“Suntem foarte fericite”, a spus Zamfirescu, aflată la prima participare la un turneu final. „Dar nu prea am avut timp să ne bucurăm, urmează Croația și ne gândim din ce în ce mai sus, vrem să jucăm tot mai bine de la meci la meci. Ambros ne-a felicitat după meci, apoi ne-a spus: De mâine, la treabă!”

Cu gândul la meciul de azi era și Gabi Szűcs, unul din stâlpii din apărare. „Ne bucurăm pentru succes, mai ales că am înțeles că de 20 de ani n-am mai bătut Rusia; cum a fost și cu Norvegia, după 15 ani. E frumos să facem istorie, dar acum e foarte important meciul următor. Sunt importante punctele, nu înseamnă nimic meciul ăsta cu Rusia dacă pierdem cu Croația.”

Gabi ne-a vorbit și de sentimentul de unitate pe care l-a simțit în echipă. „Sincer, eu n-am simțit că putem să pierdem. De cum am intrat în vestiar am început să ne încurajăm, am zis că ăsta e meciul nostru și putem să-l câștigăm. Aveam o foame de handbal, abia așteptam să intru în teren.”

E un sentiment la care contribuie și modul de lucru al lui Martin, un antrenor care nu pune accent doar pe handbal, ci și pe partea psihologică și pe coeziunea echipei, crede jucătoarea Dunării Brăila. Un bun exemplu e modul în care au făcut analiza video înaintea meciului cu Rusia. În loc să le spună el cum să abordeze partida, spaniolul le-a împărțit în două grupuri: apărătoarele au urmărit atacul Rusiei, iar atacantele apărarea adversarelor; fiecare grup a tras concluzii despre ce e de făcut pentru a le bloca sau a le depăși pe rusoaice, apoi s-au întâlnit toate în sala de ședințe cu vedere spre portul din Helsingborg și au discutat despre cum să abordeze meciul. Abia aici au fost ghidate de Martin și Buceschi.

„Punctul nostru forte a fost și va fi apărarea”, ne-a reamintit Mădălina Zamfirescu. „Am spus dinainte de plecarea din țară că ăsta cred că va fi atuul nostru și avem două meciuri în care am demonstrat asta.”

Și la antrenamentul de aseară, înaintea Croației, s-a exersat mult apărarea. Un antrenament care a urmat analizei video și în care pe fețele fetelor se citea încă bucuria victoriei. S-a râs și s-a glumit în timpul exercițiilor de încălzire, dar când muzica s-a oprit, apărarea și-a reluat locul în fața porții cu aceeași hotărâre ca în meciul de miercuri, încurajându-se reciproc – să fie atente la starul Croației, Andrea Penezic, sau la pivotul croat; să fie agresive, să facă pressing.

Ce va face Martin cu Croația?

Înainte de Croația, câteva întrebări devin importante. Ca să fie sigură de calificare, România nu trebuie să piardă azi. Dar eventuala victorie cu o Croație care se pregătește acum pentru turneul european pe care-l va organiza în 2018 nu-i va aduce României puncte în grupa principală. Acolo, naționala va merge cu punctele pe care le-a adunat cu celelalte două calificate din Grupa D.

Dacă ți se pare complicat, încercăm o simplificare:

  • dacă nu pierde cu Croația, o echipă învinsă fără emoții și de Rusia (32-26), și de Norvegia (34-16), România va merge în grupa principală cu cele două puncte luate Rusiei (contează doar rezultatele obținute contra celorlalte echipe calificate);
  • dacă ajunge în grupa principală, România va intra în Grupa 2, cu Norvegia, Rusia și cele trei echipe calificate din Grupa C: Danemarca și, din câte se pare, Cehia și Muntenegru (Ungaria se poate și ea califica, dar trebuie să învingă Muntenegru și să spere că Danemarca bate la scor pe Cehia);
  • doar Norvegia (dacă bate Rusia) și Danemarca (dacă bate Cehia) pot intra în grupă cu patru puncte;
  • pentru calificarea în semifinale, România va trebui, probabil, să câștige cele trei meciuri cu echipele venite din Grupa C.

Cu asta în minte, e simplu de intuit că jocul cu Croația ne va spune mai multe despre tacticile și stilul lui Ambros Martin decât despre nivelul de joc al echipei. Iar dacă scorul va fi liniștitor, va rămâne întrebarea: vom vedea mai degrabă un joc test, în care echipa va pune la punct alte detalii, sau vom vedea un joc de reîncărcare a bateriilor?

E important de văzut dacă Martin și Buceschi vor da minute mai multe unor jucătoare ca Zamfir, Florica, Chintoan sau Laslo. Mădălina Zamfirescu, care a contribuit serios cu Rusia, poate fi o soluție bună și cu Croația. Dacă antrenorii le vor folosi mai mult, înseamnă că vor rămâne consecvenți investițiilor pe termen mediu și lung.

Totuși, n-ar fi deloc curios ca Martin să folosească jocul cu Croația pentru a cimenta și mai mult relațiile de joc. Nu-i un secret că timpul de pregătire a fost scurt, că el și jucătoarele mai au multe de învățat unii despre ceilalți, că faza de atac a fost lucrată mai puțin decât cea de apărare. În același timp, e bine de spus că imediat după jocul cu Rusia, Cristina Neagu s-a grăbit la vestiar, pentru recuperare. Or, dacă Martin vrea să exerseze lucruri specifice în atac, ar avea nevoie și de Neagu acolo. Chiar dacă ea pare să priceapă totul din mers. Dar nici aici nu-i simplu, pentru că-n drumul ei spre forma cea mai bună, Neagu ar avea nevoie și de meciuri, și de odihnă. Ce va primi cu Croația? Rămâne de văzut.

Dar probabil că trebuie luată în calcul și ambiția jucătoarelor. În pauzele de hidratare din timpul antrenamentului, fetele îi întrebau pe cei din staff de rezultatele din celelalte meciuri și făceau calcule. Deși se concentrează pe meciul cu Croația, nu se pot abține să nu privească dincolo de el, pentru că victoria cu Rusia le-a dat încredere. Simt, așa cum spune și Ambros, că pot juca tot mai bine. „Mai avem multe de pus la punct”, crede Zamfirescu. „Încă nu ne simțim foarte bine, în atac mai suferim puțin, dar apărarea merge din ce în ce mai bine și asta e îmbucurător pentru noi”; „Trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ”, spune și Szucs, „și să ținem drumul ăsta pe care l-am început acum.”

Cine joacă bine, cine joacă prost?

Nimeni nu greșește când spune că Europeanul din Suedia este turneul surprizelor. Ambros ne spunea asta chiar înainte de turneu: „După o Olimpiadă, după câțiva ani în care totul a fost echilibrat, pot apărea surprize. Mai mereu, campionatele europene de după o olimpiadă sunt cele mai deschise, se produc schimburi de generații, vin jucătoare tinere, cu mult suflet, dorință și ambiție și pot ajunge departe. Totul e deschis.”

Nu a trecut nicio zi de concurs fără o surpriză importantă, iar faptul că Serbia a fost prima în grupa Suediei și Spaniei face calculele cu atât mai interesante.

E greu de intuit cine va merge în semifinale dintr-o grupă principală în care Serbia și Suedia duc trei puncte (nu se iau în calcul punctele obținute cu Slovenia), Spania începe cu zero, iar Germania, Franța și Olanda vor începe cu câte două puncte, după ce Olanda a reușit să întoarcă Franța într-un meci cu totul special.

La cum s-a jucat până acum, nicio echipă nu poate fi sigură că va ocupa primele două locuri, cele care conduc spre semifinalele de la Göteborg.

Dincolo, pe partea care ne interesează (și) mai mult, multe lucruri vor depinde de rezultatul meciului dintre Norvegia și Rusia. Dacă vor învinge, nordicele vor începe grupa principală cu patru puncte și, ținând cont că grupa Danemarcei nu a oferit până acum nimic de speriat, vor fi favorite la prima poziție. Dacă pierde, Rusia va ajunge în grupa de șase fără puncte și fără prea mari șanse la semifinale.

Danemarca, dacă bate azi pe Cehia, poate începe și ea faza finală cu patru puncte. Or, pentru ca România să aibă șanse la semifinale, va trebui cel mai probabil să-și câștige toate cele trei jocuri din grupa principală. Ordinea se stabilește în funcție de clasamentul final al grupelor C și D.

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.