LEAD
Schimbări

Demiterea lui Ancelotti e o compresă rece trântită pe fruntea unui pacient depresiv. Încotro va merge Bayern?

28 septembrie 2017
Andrei Năstase
0 comentarii

Chiar înaintea anunțului despărțirii dintre Bayern și Carlo Ancelotti, ne pregăteam de câteva concluzii mai ample după un meci care – așa cum se vede – a schimbat deja multe. Am fi pornit de la o idee care rămâne în picioare, chiar mai înaltă, și după demiterea lui Ancelotti: adevărata descoperire de la Paris nu a fost forța lui PSG, ci suferința lui Bayern; nu tripleta Neymar-Cavani-Mbappé ne-a luat prin surprindere, ci disconfortul unei echipe germane care a părut cu adevărat rătăcită.

Tocmai de-asta, orice comparație între Bayern și PSG își pierde rapid miza. De ce? În primul rând, pentru că cele două cluburi traversează perioade atât de diferite. În vestiarul lui PSG trebuie să existe o energie aparte și molipsitoare, proprie tuturor proiectelor care știu încotro merg și fug într-acolo cu toată viteza. Jucătorii (ca orice alți angajați) simt că fac parte dintr-o echipă grozavă, cu obiective mărețe și realizabile. În ideea asta, conducerea a transmis “angajaților” un mesaj clar: vom face tot posibilul (Neymar + Mbappé) să câștigăm Champions League și să așezăm PSG între cele mai mari cluburi europene.

În celălalt vestiar, Ancelotti a încercat să-și motiveze și el jucătorii, dar energia lui Bayern nu mai e de multă vreme mobilizatoare. La München, spre deosebire de Paris, direcția nu mai e clară, iar ambițiile – chiar dacă rămân mărețe – nu mai par realizabile. Probabil în ideea asta, conducerea a transmis “angajaților” un mesaj clar, dar incomplet: așa nu mai merge! Cum va merge de acum înainte? Nici măcar Karl-Heinz Rummenigge și Uli Hoeness nu au răspunsul pregătit:

Rummenigge, care în obișnuitul discurs de la dineul post-meci anunța deja „consecințe pentru o reprezentație nedemnă de Bayern”, și-a exprimat acum doar regretul că lucrurile nu au mers cu Carlo, “care îmi este și-mi va rămâne prieten.”

Din nefericire pentru Bayern, plecarea lui Ancelotti e o compresă rece trântită pe fruntea unui pacient depresiv.

Trecută repede de la eficiența sistemului lui Jupp Heynckes la complexitatea jocului (și personalității) lui Pep Guardiola, Bayern München ajunsese în grija unui Ancelotti care trebuia să fie o cale de mijloc, dar al cărui sistem de joc a rămas – pentru cei care au urmărit echipa în ultimele 15 luni – misterios. Cu toate astea, nimeni nu va spune că Ancelotti are vreo vină; în caz de nepotrivire, nimeni nu-i vinovat, dar toată lumea pierde. Și totuși.

În vreme ce Carlo, al cărui CV rămâne impresionant, își va găsi o nouă echipă (probabil AC Milan, dacă citim presa italiană), Bayern, deloc obișnuită cu schimbările bruște, rămâne să caute panaceul universal pentru câteva afecțiuni diferite.

În plan sportiv, căderea campioanei Germaniei e simplu de explicat: din echipa care băga spaima în adversari (așa cum s-a exprimat Rummenigge la același dineu de la Paris) au dispărut în ultimii ani, rând pe rând, Toni Kroos, Schweinsteiger sau Lahm. În același timp, Ribery și Robben au pierdut din viteză și din influență, iar Alaba, Muller sau Javi Martinez sunt doar umbre ale jucătorilor din anii trecuți. Spus altfel, proiectul și-a atins maturitatea acum doi-trei ani (Bayern n-a lipsit din semifinalele Champions League între 2012 și 2016), lucru bine cunoscut de toți oamenii din conducerea lui Bayern. Pe umerii lor a stat (și stă în continuare) împrospătarea unei echipe care, pe lângă vână, și-a pierdut identitatea.

În 2013, Bayern câștiga finala UCL de pe Wembley contra Borussiei Dortmund și, un an mai târziu, o Germanie construită pe nucleul lui Bayern câștiga Campionatul Mondial din Brazilia. Toți specialiștii vorbeau atunci despre supremația fotbalului german în Europa, iar Bayern și naționala Germaniei ne erau prezentate ca un leac salvator împotriva unui “tiki-taka” care ajunsese obositor. „E vremea pentru fotbalul direct și rapid”, ni se spunea; vremea pentru recuperări și contre, pentru control de dragul presiunii, nu al posiei.

Dar în timp ce naționala Germaniei joacă același fotbal și acum (un hibrid între jocul de posesie și contrele rapide), Bayern nu mai joacă azi nici așa, nici invers. Și-n vreme ce Die Mannschaft nu are niciun motiv (economic, cultural sau sportiv) să dispară de la vârful fotbalului european, Bayern nu are garanția că va rămâne acolo.

Dacă pentru supremația Champions League Bayern s-a bătut până acum cu nelipsitele Real Madrid și Barcelona și cu ambițioasele Atletico Madrid și Juventus, sezonul ăsta e diferit. PSG n-a fost nicicând mai puternică (era de speriat și anul trecut), cele două echipe din Manchester au revenit la un nivel excelent, Chelsea e și ea acolo. Și dacă toate echipele de mai sus știu prea bine ce fel de fotbal vor să joace, Bayern nu mai e atât de sigură.

După trei ani lângă un Pep Guradiola care a transformat echipa lui Heynckes într-o excelentă mașinărie de pase scurte, chiar Rummenigge, cel care a avut ideea (în 2009) să o transforme pe Bayern în Barcelona, a simțit nevoia schimbării. Ancelotti urma să o pună în practică; el, cu preocuparea lui pentru defensivă și atacuri rapide, urma să o apropie pe Bayern de identitatea rătăcită și, măcar pe hârtie, potrivirea exista. Dar lucrurile n-au mers, întrebările trebuie reluate, răspunsurile – amânate. În ce direcție va merge acum Bayern?

Francezul Willy Sagnol (40 de ani), secundul lui Ancelotti și fost fundaș la Bayern între 2000 și 2009, se va îngriji de echipă pentru moment, dar lista posibililor antrenori e deja lungă și diversă. Aici apar Thomas Tuchel, fostul antrenor al lui Dortmund, sau Julian Nagelsmann, puștiul de 30 de ani de la Hoffenheim; Luis Enrique și Jürgen Klopp au fost și ei menționați, la fel ca Joachim Löw, selecționerul Germaniei.

Noul antrenor nu va putea calma toate durerile lui Bayern, dar alegerea conducerii ne va spune câteva lucruri și despre stilul de joc căutat la München, dar și despre strategia de dezvoltare a unui club care nu-și permite, în fotbalul de azi, să stea pe loc.

Inundat de „new money”, sportul ăsta s-a transformat foarte rapid într-o veritabilă piață a vânzătorilor, iar aceștia vând jucători după modelul licitației deschise. Decisă să nu intre într-un joc care i se pare ridicol (Hoeness spunea recent că ar cumpăra mai degrabă un stadion decât un jucător de 220 de milioane de euro, cât a costat Neymar), nemții trebuie să-și joace acum perfect singurele cărți rămase: propria academie și piața din Bundesliga, agitată și ea de ofertele din Anglia, Franța și Italia.

Bayern a reușit asta și în vremuri în care “galacticii” lui Real și “extratereștrii” Barcelonei amenințau să confiște fotbalul european. Dar amenințările de acum sunt cât se poate de lumești…

Comentează articolul
La Liga

Pentru Barça și Real, La Liga e repetiția cu public înaintea aventurilor europene. Atletico pândește orice pas greșit

19 februarie 2018
Danny Coposescu

Nimeni nu se mai preface că cele două mari rivale ale fotbalului spaniol se bat la titlu anul ăsta. Nici măcar Zidane nu mai poate ignora hăul de 17 puncte (și trei locuri) dintre Barcelona și Real Madrid. Așa că meciurile din campionat au – pentru ambele echipe – un aspect diferit de cel obișnuit. […]

Citeşte articolul
Liga 1

Final de infarct în derbi: FCSB egalează la ultima fază, Dinamo scapă printre degete o victorie mare. Totul rămâne deschis în lupta pentru „play-off”

Dinamo și FCSB termină la egalitate după un meci foarte disputat. Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures
18 februarie 2018
Ciprian Rus

Dinamo – FCSB e, de când lumea, genul de derbi care nu are nevoie de nici un fel de avancronică. Miza istorică transcede, oricum, orice calcule de clasament și orice argumente de context. Dar, programat în penultima etapă, meciul avea o importanță aparte, cu atât mai mult cu cât, înainte de fluierul de start, Dinamo […]

Citeşte articolul
Rugby

Dezmăgire uriașă la Madrid: România pierde categoric cu Spania, are nevoie de ceva special pentru a mai prinde Mondialul din Japonia

Foto: Razvan Pasarica/ SPORT PICTURES
18 februarie 2018
Vlad Pîrvu

După fericirea puțin exagerată pe care mulți dintre noi am afișat-o după victoria răsunătoare cu Germania, la primul meci din Rugby Europe Championship 2018, iată că reversul medaliei ni s-a arătat mult mai repede decât ne-am fi dorit: naționala de rugby a României a fost învinsă de Spania – poate chiar mai categoric decât o […]

Citeşte articolul
Perspectivă

Unde eram și ce făceam. O privire spre ultima parte a carierei lui Federer, cea umană. Și drumul înapoi spre 1

18 februarie 2018
Codruț Baciu

Federer va mai câștiga și va mai pierde finale, indiferent de locul în clasament; iar într-o vară ce va ține de anii 2020, se va lăsa de tenis. Cu tam-tam, că n-are de ales.  Și-atunci, o să ne uităm înapoi, o să desfacem un rosé sau ce avem la îndemână, și o să ne amintim […]

Citeşte articolul
© 2018 Lead
Design: Live Design