Despărțirea de Daum: note pe marginea unui comunicat de presă

„Christoph Daum își întrerupe mandatul de selecționer al echipei naționale a României”. Așa sună titlul comunicatului de presă postat joi, 14 septembrie 2017, pe site-ul Federației Române de Fotbal.

Dacă nu ai fi la curent cu rezultatele echipei naționalei și cu isteria agresivă îndreptată de luni de zile împotriva fostului selecționer german Christoph Daum, ai putea crede că „întreruperea” e accidentală, dacă nu chiar provizorie.

Dar nu, comunicatul de presă confirmă ceea ce nu mai era deja de zile bune un secret. Victoria chinuită cu Armenia și înfrângerea dezolantă din Muntenegru – implicit, ratarea matematică a calificării la Mondialul din Rusia de anul viitor – impuneau un statement din partea FRF. Iar acesta a venit în tonul cu care administrația Răzvan Burleanu ne-a obișnuit în ultimii ani.

„Nu a făcut decât imagine și marketing, fotbalul e mult mai mult de atât”, a fost reproșul făcut în mod curent – desigur, cel mai adesea nu chiar atât de elegant și de civilizat – de adversari conducerii FRF.

Supuși unui veritabil linșaj mediatic, atât cei din conducerea FRF, cât și selecționerul Christoph Daum au reacționat mereu civilizat, mascând tensiunea vizibilă, iar punctul final al colaborării dintre cele două părți întărește această impresie. „Avem nevoie de calificări, nu de politețuri”, vor spune „rezultadiștii”, iar în lipsa calificărilor avem destul timp să discutăm dacă e sau dacă nu cumva ar trebui să fie o legătură între civilizație și rezultate…

După eșecul de la EURO – absolut comparabil cu cel din actualele preliminarii, în care echipa națională a arătat nu doar lipsă de clasă și de oportunism, dar și o lipsă de energie dezarmantă – administrația FRF a decis să parieze pe cartea civilizației. O schimbare radicală de paradigmă văzută ca soluția cea mai oportună pentru ieșirea fotbalului românesc din lunga depresie de după retragerea „Generației de aur”.

Iar întruparea soluției avea să fie un selecționer străin, în premieră în istoria modernă a fotbalului nostru. Și nu doar străin, ci, mai mult decât atât, un selecționer din școala germană, un profesionist cu un palmares solid – comparabil în România doar cu cel al lui Mircea Lucescu – și un om pe care doar un episod (consumul de droguri) extra-sportiv l-a împiedicat să ajungă pe banca „Mannschaft”-ului.

Christoph Daum a fost alegerea FRF. Omul venea în România cu minusurile din CV-ul extra-sportiv și după o pauză relativ lungă din fotbalul de top, dar și cu argumentele unuia care câștigase campionate în trei țări diferite și care se impusese într-un climat fierbinte precum cel al fotbalului din Turcia.

Dar, mai mult decât orice, Christoph Daum venea cu un discurs elegant și civilizat, șarmant și magnetic, și cu o filosofie care suna excelent pe slide-urile de PowerPoint pe care Răzvan Burleanu și apropiații lui trebuie să le fi văzut înaintea cursanților Școlii de Antrenori a FRF și a presei din România. Pariul FRF nu suna deloc rău, iar asta i-a descumpănit la început chiar și pe cei care aveau să devină cei mai duri adversari ai lui Daum la Națională. Expert în „imagine”, cum îl descriu azi criticii săi, președintele federației părea să fi dat o veritabilă lovitură de imagine!

Preliminariile – ne aducem bine aminte – au început cum nu se putea mai prost, cu un egal la Cluj, 1-1, cu Muntenegru, meci în care Stanciu a ratat un penalti în prelungiri. Fără să aibă la dispoziție măcar un amical înainte de startul grupei de calificare la Mondiale, Daum a ratat nu doar distribuția tactică, ci și cele 3 puncte care i-ar fi putut cumpăra un pic de liniște.

Însă, în ciuda rezultatelor și a primelor critici, federația era pe poziție, iar zvonurile unei prelungiri automate a mandatului lui Christoph Daum până la Europenele viitoare începeau să prindă temei. Ideea aducerii lui Daum era tocmai schimbarea din temelii a fotbalului nostru, nu împușcarea unor rezultate imediate – acesta era discursul. Se vorbea despre metodologie, despre disciplină, despre integritate și, da, printre multe altele, desigur, despre comunicare. Toate temele se regăsesc în comunicatul de presă postat joi, 14 septembrie 2017, pe frf.ro.

„Federația Română de Fotbal îi mulțumește domnului Daum pentru colaborarea din ultimele 15 luni. Experiența domniei sale în managementul fotbalului profesionist a fost foarte valoroasă. La echipa națională au fost impuse standarde înalte în ceea ce privește metodologia pregătirii fizice, condițiile de pregătire, disciplina sportivă, nutriția, recuperarea medicală, pregătirea mentală, integritatea, comunicarea. Toate aceste elemente sunt absolut necesare pentru obținerea marilor performanțe în fotbal.”

„Din păcate, nu au fost suficiente pentru a aduce suporterilor români bucuria calificării la Campionatul Mondial din Rusia”, se încheie comunicatul, înainte de a-i ura, scurt, „domnului Daum” succes în activitatea viitoare.

Christoph Daum a plecat cu două etape înaintea încheierii grupei de calificare, iar FRF nu are încă un înlocuitor. Două concluzii, „la ofertă”, într-o singură frază. Nu doar că Daum nu a primit credit pentru o schimbare de substanță a fotbalului nostru, dar federația se dovedește șovăielnică în a veni cu o alternativă.

Mircea Lucescu tocmai ce a acceptat oferta Turciei, Dan Petrescu e prins într-un proiect complex la CFR Cluj, Cosmin Olăroiu preferă milioanele de euro din Golf și, în lipsa lor, agenda FRF învârte de zor filele cu numerele de telefon ale diverșilor disponibili sau autopropuși. Improvizația pare să ia din nou loc proiectului, iar asta sună, în fine, într-adevăr românește.

FRF încearcă, probabil, o nouă lovitură de imagine. În martie sunt alegerile pentru conducerea federației – asta explică și tonul criticilor la adresa lui Christoph Daum – iar Răzvan Burleanu are un adversar redutabil în gruparea din jurul fostei „Generații de Aur”.

Christoph Daum a nimerit, de fapt, în mijlocul unei răfuieli electorale. Asta nu îi scuză greșelile, asta nu scuză nici lipsa rezultatelor – antrenorul plătește primul pentru asta peste tot în lume! – dar realitatea e că omul a avut de tras într-un război care nu era al lui.

Merita Christoph Daum încă o șansă pe banca tehnică a Naționalei? Era Christoph Daum potrivit să facă schimbarea structurală a fotbalului nostru? Putea el să o facă într-adevăr? Sunt multe întrebări la care trebuie să reflectăm în aceste momente, dar răspunsul onest ar fi, din păcate, același pentru fiecare dintre ele. Nu în climatul actual din fotbalul nostru.

Dincolo de marele merit de a fi debutat câțiva tineri jucători, Daum a greșit adesea tactic – improvizațiile de la mijlocul terenului în meciul de debut cu Muntenegru sau apărarea cu trei fundași centrali pentru duelurile cu Danemarca și Polonia -, s-a încăpățânat să nu parieze pe marii salvatori de serviciu ai fotbalului nostru, Alibec și Budescu – posibil din rațiuni de disciplină -, nu a reușit să imprime echipei nervul „nemțesc” care a lipsit la EURO, iar rezultatele au fost în mod obiectiv dezamăgitoare, a recunoscut el însuși asta.

Aveam lot pentru mai mult? Era de preferat oportunismul unor schimbări substanțiale? Sunt alte întrebări care se suprapun peste o realitate: cu Daum la Națională și după „întreruperea” contractului său cu FRF, fotbalul românesc tocmai a pierdut doi ani. Ce se va alege de toate lucrurile bune pe care le-au adus Daum și staff-ul său după venirea noului selecționer? Și ce se va întâmpla cu viitorul selecționer dacă gruparea adversă lui Răzvan Burleanu va câștiga președinția FRF?

De fapt, toate dilemele mandatului lui Daum și, în general, ale fotbalului nostru sunt eclipsate de o logică pur electorală. Nu există interes comun, nu există numitor comun, e o luptă „care pe care”. Problema nu e că pleacă Daum, ci că nu vom învăța nimic – bun sau rău – din munca lui aici și din banii irosiți cu venirea în România a unui om cu experiența lui.

Adus ca un „generalissim”, Christoph Daum e doar prima victimă a acestui război. Următoarea victimă o vom afla în câteva zile, actualii oficiali ai FRF încă negociază, în vreme ce tabăra opusă își ascute cuțitele de-acum tocite. Despre proiecte pe termen lung vom vorbi, din nou, abia din martie 2018 încolo. Mai mult sau mai puțin civilizat.