LEAD
Champions League

Dintr-o altă galaxie: hat-trick-ul lui Cristiano Ronaldo o pune pe Atletico în genunchi

 … şi o aduce pe Real cu o gheată (aurită) într-o a doua finală consecutivă de Champions League.

Hai să începem cu o simplă constatare. Nu neapărat pentru că e facil, nici neapărat pentru a ne folosi de vechiul clişeu cum că numerele vorbesc de la sine. Pur şi simplu pentru că trebuie făcută şi probabil niciun epitet sau vreo descriere nu îi poate depăşi impactul.

Cristiano Ronaldo, la 32 de ani şi spre sfârşitul unui sezon pe alocuri sub aşteptările astronomice pe care le-a stabilit, tocmai a marcat opt goluri în trei meciuri de Champions League. Nu în fazele preliminarii. Ci într-o dublă din sferturi şi jumătate din semifinale. Nu împotriva lui Legia Varşovia sau Rosenborg. Ci împotriva sextuplei campioane a Germaniei, Bayern, şi a rivalei din Madrid care a echilibrat balanţa de putere din oraş, Atletico.

Înainte de partidele ăstea ştiinţifico-fantastice, Ronaldo avea două goluri europene, ultimul marcat în septembrie. Acum, după ce Atleti a fost măturată de pe teren cu 3-0, are de cinci ori mai mult. Ce mai poţi spune, în afară de faptul că surpriza mai mare e seceta precedentă, nu explozia de productivitate din ultima lună.

Ce-am văzut din partea lui Ronaldo seara asta nu mai poate fi redus la activităţile unui prădător de careu, adesea un profil nou pe care şi l-a asumat portughezul. Hat-trick-ul cu Atletico, mai mult chiar decât cel marcat lui Bayern, a venit ca urmare unei prestaţii de lider pur-sânge. Din primul minut, la propriu, Ronaldo a apucat meciul de ceafă şi l-a dus unde a vrut el. Ba la mijloc, ba în faţa porţii. Ba pe bandă, ba în apărare, blocând centrări.

Nu oportunismul a produs victoria asta, ci esenţa autodeclarată a numărului 7: dorinţa obsesivă de a demonstra tuturor că e cel mai bun. Asta explică şi declaraţia înduioşătoare de după meci: „Vreau doar să nu mă fluieraţi. O să dau mereu totul pentru fani.“ Ronaldo e într-o continuă stare de flux, mereu în căutarea auto-îmbunătăţirii, ceea ce denotă o auto-critică care nu mai lasă loc de oprobriul fanilor.

Apariţia fantomatică între linii, întoarcerea şi şutul departe de poarta lui Oblak din startul meciului a fost prefaţa scrisă de Ronaldo pe care Atletico n-a citit-o cu atenţie. De fapt, echipa lui Simeone a părut confuză faţă de materia de studiu în general. Un 4-4-2 poate să însemne multe lucruri, dar nu toate simultan. De pildă, poate însemna să fii defensiv, compact în trei linii rigide. Sau ofensiv, cu fundaşii laterali susţinând aripile în atac. Atletico a încercat să fie ambele deodată şi din asta a ieşit o pasivitate care i-a izolat uneori complet pe Gameiro şi Griezmann în atac. Mai ales în prima repriză, francezii au presat cu succes, dar s-au trezit fără opţiuni de a circula mingea mai departe şi a lovi rapid adversarul destabilizat.

Alteori, în încercarea de a fi mai pozitivă, distanţa dintre liniile lui Atletico a crescut la dimensiunile unor prăpăstii şi inevitabila pierdere a posesiei (Atleti a pasat groaznic toată seara) le-a lăsat jucătorilor în alb câmpii pe care să zburde liberi. Putea să fie mai rău. Imediat după ce Ronaldo s-a înălţat cu jumătate de metru peste un Savic pierdut în spaţiu şi a deschis scorul, Jan Oblak a salvat cumva lovitura de cap a lui Varane.

Primul sfert de oră după pauză a părut ceva mai echilibrat, măcar în sensul în care Real nu şi-a mai creat atâtea ocazii. Au venit schimbări, s-au modificat tactici, dar ceva nu s-a schimbat. Ronaldo a grăbit fiecare fază pe care a pus piciorul. S-a repezit constant spre apărarea din ce în ce mai obosită şi dezorganizată a lui Diego Godin. Când Benzema şi Ronaldo se trezesc doi contra doi de atâtea ori, nu-i de mirare că mai vin goluri. Portughezul a primit mingea, a strecurat-o cumva de alunecarea disperată a lui Filipe Luis şi, din voleu, a fulgerat un şut dincolo de Oblak. Era minutul 73 şi parcă ştiai că nu se va încheia aşa.

Când Lucas Vazquez a pătruns în careu, cu patru minute înainte de final, un singur om a pus frână instantaneu şi s-a îndepărtat de poartă, până la punctul cu var. Doar pentru că nu a jucat tot meciul aşa nu înseamnă că Ronaldo nu a mai arătat lumii o dată cum se poate reinventa „noul George Best“ în „noul Gerd Müller“. Doar că Ronaldo a trecut de mult de comparaţii cu legende ale fotbalului. De ani buni, e una dintre ele, parte irevocabilă a panteonului care-i va îi face pe alţii, tineri şi promiţători, să fie numiţi „noul Cristiano Ronaldo“.

Comentează articolul
Bundesliga

„Englische Woche” în Bundesliga: Dortmund își continuă marşul, Bayern încearcă să țină pasul

22 septembrie 2017
Danny Coposescu

Nemţii au o admiraţie ascunsă (nu foarte bine) faţă de fotbalul englez. Asta se vede și din numele cu care şi-au botezat etapele intermediare – „săptămâni engleze“. Se trage de la faptul că în Anglia se joacă un număr mai mare de jocuri, fără pauză de iarnă, ceea ce fascinează în Germania. Cel puţin până […]

Citeşte articolul
La Liga

Gluma se îngroaşă pentru Real Madrid: ceva e putred pe Bernabeu. Dar ce?

22 septembrie 2017
Danny Coposescu

Încă din minutul 75, o fază anunţa veşti proaste pentru Zinedine Zidane. Meciul cu Betis nu progresa tocmai conform planului, leitmotivul startului de sezon pe propriul teren, dar Vazquez scăpase pe flancul drept şi arunca o centrare la înălţime medie în careu. Din urmă venea ca un tren Gareth Bale şi timpul părea că stă […]

Citeşte articolul
GIMNASTICĂ

Cum arată drumul gimnaștilor români între Europenele de la Cluj și Mondialele de la Montreal

Mihaela Bobar / SportPictures
18 septembrie 2017
Andreea Giuclea

Gimnaștii români au intrat în linie dreaptă spre a 47-a ediție a Campionatelor Mondiale de Gimnastică Artistică, găzduite de Montreal între 2 și 8 octombrie, una specială nu doar pentru că Nadia Comăneci e purtătoarea de cuvânt. Competiția găzduită de Montreal are o însemnătate specială pentru fiecare dintre sportivii români cu șanse la podium. Într-un an post-olimpic […]

Citeşte articolul
LA LIGA

Real Madrid şi Bale trec examenul de la San Sebastian, Barcelona se desprinde în frunte, dar îl pierde pe Dembélé

18 septembrie 2017
Danny Coposescu

După cum ne aminteşte şi prezentatorul Bodgan Socol, era o vreme în care cele două Real din Spania se băteau până în ultima etapă la titlu. În era preistorică din 2002/03, când proiectul fatidic al „Galacticilor“ încă lua ochii tuturor, dar mai ales lui Florentino Perez, care ducea totul la o extremă absurdă. La finalul […]

Citeşte articolul
© 2017 Lead
Design: Live Design