Etapa premierelor în Spania: primul gol pentru Ronaldo, primul pas greșit pentru Barcelona. Și Zidane ajunge la meciul 100

Danny Coposescu 15 octombrie 2017

Wanda Metropolitano e antiteza fostului cămin al lui Atletico Madrid. Unde Vicente Calderon era aproape sufocant, aici totul e aerisit şi spaţios, nou şi lucios – spre deosebire de paragina în care căzuse stadionul pe care Atleti a jucat o jumătate de secol. Din păcate, Wanda e şi departe de cartierele Madridului unde sufletul clubului a crescut în simbioză cu zidurile vechii arene, în mijlocul unei comunităţi strânse. Noul stadion e la periferia oraşului, departe de malurile râului Manzanares despre care fanii cântă şi acum.

Şi totuşi, după egalul dintre Atletico şi Barça, ai fi zis că nu s-a schimbat nimic. La urma urmei, e aceeaşi echipă şi sunt aceiaşi suporteri (cu vreo 13.000 în plus faţă de Calderon) în faţa cărora adesea pare imposibil să joci, oricine ai fi. E acelaşi Diego Simeone pe margine, care strigă şi gesticulează şi dirijează orchestra haotică din tribune. Acelaşi Antoine Griezmann, care a refuzat să plece în vară pentru că „ar fi fost ruşinos“ şi care poate să-i treacă mingea printre picioare şi unui fundaş de top cum e Gerard Pique. Acelaşi Saul, cu şutul său impecabil, care poate să deschidă scorul contra unui lider care părea decis să confiște deja La Liga.

Şi pe Wanda, Atletico se poate retrage într-o cochilie spinoasă pe care şi Leo Messi o găseşte uneori imposibil de penetrat. Chiar și atunci când reuşeşte, cadrul porţii şi-a învăţat responsabilităţile şi le salvează pe gazde la nevoie. Iar bara e un inamic pe cinste pentru Messi, măcar sezonul ăsta: de şapte ori în opt etape l-au refuzat barele şi transversala pe argentinian.

Şi dacă toate astea n-ar fi fost de ajuns ca s-o zăpăcească pe Barcelona, a venit şi replica previzibilă la neliniștea politică din ţară. Cele mai multe meciuri din deplasare vor fi acum adevărate confruntări simbolice între Catalunia şi Spania, așa cum am văzut pe Wanda.

Dar probabil nu va fi nici ultima dată când Barça își duce degetul arătător la gură şi îşi ciuleşte provocator urechea, aşa cum a făcut-o Luis Suarez când a egalat, în sfârşit, cu opt minute înainte de final. Echipa asta nu va reacţiona pasiv când Pique e supus unui asediu sonor de fiecare dată când atinge mingea, ci va trage până în ultimele secunde, nu neapărat din convingeri politice, cât mai degrabă dintr-un spirit de echipă pe care Valverde, după toate indiciile, a reuşit să-l sădească bine de când a venit în vară.

Catalanii rămân pe primul loc, neînvinşi, şi trec cu bine de primul examen cu adevărat greu din campionat. La fel ca şi Wanda, un stadion nou pe care Atleti poate aduce toate lucrurile vechi care au făcut-o așa cum este astăzi.

Ronaldo trece peste un moment rar de slăbiciune

În Champions League are deja de două ori mai multe goluri decât meciuri jucate sezonul ăsta. În La Liga, însă, suspendarea din supercupă l-a întârziat serios pe Cristiano Ronaldo. Startul stângaci al Realului e o problemă pentru întreaga echipă, nu doar pentru un individ, dar standardele portughezului sunt atât de înalte încât trei jocuri fără a marca înseamnă deja o secetă îngrijorătoare.

Poate că asta e o exagerare tipică pentru publicul destul de schimbător din Spania, însă nimeni n-avea cum să nu rămână cu gura căscată când Ronaldo a ratat ieri poarta goală dintr-un metru, la Getafe. Cu faţa ascunsă în plasa porţii şi umerii lăsaţi, până şi el părea să-şi spună că aşa ceva pur şi simplu nu i se întâmplă lui Cristiano.

Cu scorul încă egal, 1-1, nu doar stima de sine a atacantului ar fi avut de suferit dacă acel moment se dovedea decisiv. Madridul era deja la şapte puncte în urma Barcelonei – asemenea distanțe nu se recuperează prea uşor în liga spaniolă. În plus, un rezultat indecis cu Getafe ar fi însemnat o aniversare tristă pentru Zidane, la al 100-lea său meci ca antrenor.

Dar Ronaldo a ajuns unde e tocmai pentru că absolut nimic nu pare să-i ciobească încrederea în propriile forţe. La nici 10 minute de marea lui ratare, a venit și extazul primului său gol în La Liga sezonul ăsta, un voleu controlat cu serenitatea pe care am învăţat s-o aşteptăm de la portughez. Nici el, nici echipa nu au jucat bine în victoria asta greoaie. Dar cu tipul ăsta de încăpăţânare au luat trofeul stagiunea trecută şi asta e exact ce le-a lipsit în jocurile cu Valencia, Leganes şi Betis.

„Ştim ce poate da Cristiano pentru Madrid. Merită mult credit pentru tot ce făcut la club. Trebuie să fim acolo, pentru că el e mereu acolo“, a spus Zidane, ajuns  la 100 de meciuri şi şapte trofee pe banca Realului – „mă bucur de fiecare zi!“

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.