Euro 2016: șapte favorite, dar unele sunt mai favorite decât altele. Ce-am învățat după două serii de meciuri amicale

Danny Coposescu 30 martie 2016

Ne apropiem cu pași mari de ceea ce promite să fie un turneu final Euro 2016 foarte interesant. Pe 10 iunie, 24 de echipe vor debuta în formatul extins al competiţiei şi, în ultima săptămână, (aproape) toată lumea și-a testat motoarele în câteva meciuri amicale.

Jocurile acestea pot fi la fel de revelatoare cât pot fi de înşelătoare. Pe de o parte, meciurile test sunt o bună șansă pentru antrenori de a experimenta tactic și pentru a-i vedea la treabă pe jucătorii tineri, mai puțin folosiți în partidele oficiale. De cealaltă parte, nu poţi să scapi complet de senzaţia că nimic nu e în joc şi că lucrurile vor arăta complet diferit în contextul tensionat al turneului în sine.

Totuşi, putem trage câteva concluzii preliminare după ce aproape toate echipele favorite s-au măsurat, în ultimele zile, cu alte contracandidate.

Franţa

Vineri, gazda Euro 2016 s-a deplasat pe Amsterdam Arena pentru un meci cu încărcătură emoţională contra Olandei. Cu doar 24 de ore înainte, vestea dispariției legendarului Johan Cruyff a atins întreaga lume a fotbalului. Într-un gest pe măsura importanţei pe care Cruyff a avut-o pentru sportul ăsta, meciul a fost oprit în minutul 14 (numărul pe care Curyff l-a purtat pe spate atâţia ani) pentru un omagiu din partea tuturor celor prezenţi pe stadion.

Poate la fel de relevant, şi tot trist pentru fotbalul olandez, e faptul că în momentul întreruperii jocului, scorul era deja 2-0 pentru Franţa. O lovitură liberă de zile mari din partea lui Griezmann şi o finalizare de clasă a lui Giroud au expus din nou starea incertă în care se află fotbalul olandez. Deşi a fost 2-3 la final, între cele două naţionale s-a căscat un hău: în timp ce francezii arată din ce în ce mai bine înainte de Euro, olandezii vor petrece luna iunie în faţa televizorului.

Selecţionata condusă de Didier Deschamps a fost singura dintre favorite care nu ne-a oferit una caldă şi una rece: marţi seară, victoria contra Olandei a fost urmată de un spectacol în faţa ruşilor, 4-2 pe Stade de France. De la apărare în sus, francezii au atâtea opţiuni de clasă încât ar putea forma două formule de start separate care să sperie orice echipă. Împotriva Rusiei, N’Golo Kante (la doar a doua selecţie) şi Dimitri Payet şi-au serbat zilele de naştere cu câte un gol, cel din urmă printr-o lovitură liberă care o depăşeşte până şi pe cea a lui Griezmann, împotriva Olandei. Deşi în defensivă lucrurile sunt mai puţin clare – patru goluri primite în două meciuri nu sună grozav –, în jurul Franţei pluteşte o atmosferă bună, comparabilă cu cea din 1998, când întreaga ţară şi-a împins jucătorii să câştige Cupa Mondială pe teren propriu. E ceva aproape răzvrătit în entuziasmul francezilor, o dorinţă arzătoare să arate tuturor forţa unificatoare a excelenţei sportive în faţa tragediilor şi ameninţărilor care încearcă să pună în umbră turneul din vară. Până acum, e meritul naţionalei că reuşeşte să aducă din nou zâmbete sincere pe feţele suporterilor. Tot mai mulți dintre ei cred că Franţa poate ridica primul trofeu din 2000 încoace.

Anglia

Sâmbătă, Anglia a arătat pe teren cât de mult bine poate să facă ruperea de un trecut răsuflat şi static. Selecţionerul Roy Hodgson a fost acuzat an de an că vine dintr-o altă eră a fotbalului, când formula 4-4-2 era sfântă şi britanicii plouau centrări în careu din toate unghiurile. Aşa că să îi vezi pe englezi aşezaţi într-un 4-3-3 dinamic contra Germaniei, cu jucători tineri şi fără experiență la nivelul ăsta a fost o gură de aer proaspăt pentru toată lumea. De fapt, Hodgson a trimis pe teren cel mai tânăr 11 din Europa de-a lungul calificărilor, cu o medie de vârstă de 25,6 ani. Aceeaşi reţetă a fost aplicată şi contra campioanei mondiale, când diamantele încă neşlefuite ale lui Tottenham au dominat jocul.

Şi totuşi, după o oră de joc, Germania avea 2-0. În timp ce puştii lui Hodgson suferă încă de naivitate în faţa porţii, nemţii au fost stereotipic de eficienţi, cu goluri din partea lui Toni Kroos şi Mario Gomez, renăscut la Beşiktaş. Însă ceea ce face noua generaţie a Angliei excepţională e abilitatea tehnică cel puţin la nivelul adversarilor. Nimic nu exemplifică asta mai bine decât golul lui Harry Kane: o întoarcere marca Cruyff, care l-ar fi făcut probabil pe maestru să zâmbească, şi un şut perfect în colţul porţii – un frumos omagiu. Apoi, Jamie Vardy a continuat să demonstreze că tot ce atinge se transformă în gol. La trei minute după ce a intrat pe teren, a gâdilat mingea în poartă cu un călcâi superb. Dier a desăvârşit revenirea în minutul 91 şi Anglia s-a dovedit o câştigătoare merituoasă.

Parcă tocmai pentru a tempera emoţiile prea puternice, pentru englezi a urmat înfrângerea acasă cu Olanda, 1-2. Viteza şi imaginaţia au fost înlocuite de un joc static şi vulnerabil pe axul central. Deşi Jamie Vardy a deschis scorul cu al doilea său gol în două meciuri, continuând forma grozavă pentru internaţionalii lui Leicester City, fundaşii Danny Rose şi Phil Jagielka au greşit la ambele reuşite ale olandezilor, iar Anglia nu a mai reuşit revenirea din urmă cu trei zile.

De 50 de ani, întreaga ţară se agită de fiecare dată când se apropie un turneu final şi îşi promite că, în sfârşit!, va ieşi de sub umbra Cupei Mondiale din 1966. Până acum, au fost numai dezamăgiri şi decepţii, iar jocul de ieri taie ceva din elanul unei echipe care părea să-şi asume rolul de „dark horse‟ – o candidată la titlu care îşi face în linişte treaba şi ameninţă să surprindă pe toată lumea. Totuşi, anul ăsta, cu aşteptările ţinute sub control, Anglia poate profita de un grup tânăr şi dinamic, cât timp Roy Hodgson îşi identifică cel mai bun 11 de start.

Germania

După capitularea uşor îngrijorătoare împotriva englezilor, Germania a înfruntat Italia pe Allianz Arena şi a şters aproape complet impresiile neplăcute. De la început, formula experimentală a lui Low a dominat jocul, și Germania conducea deja cu 3-0 după o oră de joc. Thomas Müller a fost un adevărat arhitect dintr-o poziţie de vârf retras şi i-a obosit pe rând pe cei trei fundaşi centrali italieni. Asta le-a permis lui Mario Götze şi Julian Draxler să găsească constant spaţii. În centru, Toni Kroos a patrulat marginea careului, transformând mingile respinse mai puţin convingător în şanse de gol – așa a găsit jucătorul lui Real Madrid șutul plasat care a dus la deschiderea scorului.

Golul trei, reuşit de fundaşul stânga de la Köln, Jonas Hector, a venit după o fază care ne-a adus aminte de Germania de la Cupa Mondială 2014. Un joc de echipă bine coagulat și presărat de reuşite individuale: un avertisment pentru toată lumea că Bundesliga continuă să producă talente de top. Pe lângă Hector, mai puţin cunoscuţii Rudy şi Rüdiger au arătat că nu se fac de râs pe scena internaţională. S-a terminat 4-1 pentru germani, care au trecut ca un tren peste echipa lui Antonio Conte.

Ca şi pentru alte naţionale, problema lui Low este acum formula de start ideală. Deşi s-au descurcat de minune fără un vârf autentic, lipsa de opţiuni pentru poziţia asta trebuie să fie o îngrijorare, mai ales pentru momentele când tactica de joc va trebui schimbată.

Italia

Altă favorită care preferă să joace în rol de „dark horse‟ pentru Euro 2016, Italia a dat semne derutante în runda asta de amicale. Pe de o parte, egalul 1-1 cu Spania a fost impresionant, iar Insigne, atacantul lui Napoli, şi-a continuat sezonul bun de la echipa de club. După o campanie de calificare reuşită, dar deloc spectaculoasă, meciul contra Spaniee a arătat că italienii se pot descurca cu brio în faţa unei echipe mari.

Totuşi, nimeni nu poate nega că lotul de jucători de care dispune Conte nu e la nivelul fostelor glorii ale fotbalului italian. Poate tocmai nivelul ăsta a ieşit la iveală contra Germaniei, unde atacul condus de Simone Zaza nu le-a prea pus probleme lui Hummels şi Mustafi în centrul apărării. Mai mult, linia de fund formată din trei oameni s-a călcat reciproc pe vârfuri şi nu a arătat nici pe departe ermetic. El Shaarawy şi golul său de consolare au fost singurele concluzii pozitive după meciul de marţi seară.

Pe lângă asta, toată lumea ştie deja că Antonio Conte va pleca la finalul turneului din Franţa. Dat zi de zi la Chelsea de sezonul viitor, situaţia nu e ideală pentru concentrarea echipei, cu atât mai puţin cu cât Conte nu pare să ştie nici după doi ani care este și cum arată cel mai bun 11 al său.

Spania

Vestea bună pentru Vicente del Bosque e prestaţia lui Aritz Aduriz din meciul cu Italia. Atacantul basc de 35 de ani (!) îşi trăieşte a doua tinereţe, cu 31 de goluri marcate pentru Athletic Bilbao sezonul ăsta şi, la doar a doua selecţie din lunga sa carieră, s-a dovedit a fi o opţiune mult mai eficientă decât Diego Costa în ofensiva spaniolilor.

Vestea proastă e că Furia Roşie abia a reuşit să pună două şuturi pe poartă contra Squadrei Azzura. Deşi un gol din două încercări cadrate sună a statistică de care adversarii italieni ar fi mândri, Spania pur şi simplu nu face destule cu posesia superioară pe care şi-o garantează meci de meci.

Impresiile acestea au fost subliniate în meciul contra Romaniei, în ciuda avalanşei de schimbări făcute del Bosque. Probabil cel mai remarcabil lucru legat de naţionala Spaniei în meciul de duminică a fost cea de-a 166-a selecţie a lui Iker Casilias. În rest, problemele din atac continuă, şi faptul că România a şutat de două ori mai mult spre (e drept, nu pe) poartă indică aerul stătut din ofensiva spaniolă.

Portugalia

Naţionala care arată atât de bine pe hârtie continuă să ofere surprize, așa cum a fost înfrângerea de vineri, 0-1 cu Bulgaria. Parcă pentru a completa senzaţia că, de multe ori, nimic nu funcţionează cum ar trebui pentru lusitani, Cristiano Ronaldo a ratat al doilea său penalty consecutiv, după cel din campionat contra Sevilliei.

Apoi a venit meciul de marți cu Belgia. La Lima, portughezii au arătat mult mai bine, cu o tactică care parcă li se potrivește mai bine: contraatacul. Nani şi Ronaldo au dus scorul la 2-0 înainte de pauză şi golul belgianului Lukaku nu a fost semnul vreunei reveniri. Portugalia rămâne printre favorite datorită calităţii lotului, nu cea a jocului, dar se bucură de cea mai uşoară grupă la Euro. Odată ajunsă în optimi, nu se ştie cât de departe îşi poate duce Cristiano Ronaldo echipa.

Belgia

În fine, belgienii au avut parte de o pregătire îngrozitoare pentru meciul cu Portugalia. Tragedia de la Bruxelles face amicalele să pară ca o joacă de copii şi e greu să nu presupui că tot ce s-a întâmplat a atârnat greu în minţile jucătorilor. Ca dovadă, echipamentul de încâlzire al fotbaliştilor a fost inscripţionat cu mesaje dedicate victimelor de acasă.

Pe teren, echipa lui Marc Wilmots a demonstrat aceleaşi neajunsuri care fac naţionala belgiană atât de derutantă. O generaţie cu adevărat de aur continuă să nu producă scântei când joacă împreună. Thibault Courtois şi Romelu Lukaku au impresionat, dar jucătorii aflaţi între ei nu au reuşit să arate de ce echipa lor e considerată printre favorite la câştigarea campionatului european.

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.