Federer revine în forță în circuit, Murray avansează cu greu, Simon trece de Dimitrov

Camelia Butuligă 13 aprilie 2016

”La Mastersuri nu există tablouri ușoare, așa că nu subestimez pe nimeni. În același timp, sper că nimeni nu mă subestimează doar pentru că am fost accidentat”, avertiza Federer înainte de începerea turneului de la Monte Carlo.

”Marele test va fi cum va reacționa genunchiul în condiții de meci”, mai adăuga el. Nu era singurul preocupat. Cei care nu au putut vedea meciul în direct au pus aceeași întrebare: ”Cum joacă? Aleargă la mingi?” Ei bine, nicio grijă. Federer a intrat pe teren cu ceva de demonstrat; nu numai că a alergat, dar l-a sufocat pe Garcia-Lopez cu ritmul impus, cu cât de avansat a ajucat și cât de repede a lovit totul: servicii, retururi, drepte, revere, voleuri. Acestă pauză de două luni să se dovedească până la urmă o binecuvântare pentru aglomeratul sezon 2016 al lui Federer?

Garcia-Lopez este un jucător solid, dar nu de nivelul lui Federer. E isteț și își maximizează armele, nu se prea bate singur, dar are slăbiciuni. Azi cea mai mare a fost serviciul: procentajul pe primul a fost sub 50%, iar punctele câștigate pe al doilea așișderea. Primul break din setul unul s-a întâmplat într-un game în care a servit două duble. În rest, s-a ținut destul de bine, dar meciul ăsta oricum nu a fost despre el, ci despre adversarul său, ovaționat în picioare la intrarea pe arena Rainier III, plină ochi.

Federer a purtat niște adidași aniversari marcați cu 4.13.2016, data de mâine, când Kobe Bryant va juca ultimul său meci. Un omagiu de la un veteran pentru alt veteran. Deși cu părul și pantalonii scurtați considerabil, Federer își arată vârsta. Este un veteran cu pielea arsă de soare și fruntea brăzdată de riduri. Dar un veteran în formă, care se poate antrena opt ore pe zi și care după ce-a pierdut semifinala de la Australian Open contra lui Djokovic, spunea cu năduf presei: ”Voi credeți că sunt bătrân, dar pot să alerg patru, cinci ore pe meci.”

Gilles Simon, alt veteran care a trecut azi de Grigor Dimitrov, spunea despre stilul său de tenis, înșelător și mortal: ”Oamenii mă văd alergând în spatele terenului și cred că este obositor. Dar pentru mine nu e. Pentru mine ar fi mai obositor să atac și să vin în față.” Deși pare că apără mare parte a timpului, Simon spune că el controlează de fapt schimburile. Azi a mai bifat un raliu de 40 de lovituri, pe care, firește, l-a câștigat.

Pe Simon îl taxează fizic urcările, pe Federer îl avantajează. Serviciile plasate impecabil îi permit să atace fileul și să-și termine deseori game-urile într-un minut. La retur, SABR, invenția sa genială sau diabolică (depinde de unde privești) face același lucru: ia pe sus adversarul înainte să se dumirească ce și cum. L-a încercat și azi, cu rezultate bunicele.

Acesta este jocul Federer, perioada târzie: acuratețea serviciului, poziția avansată în teren și iureșul asupra fileului. Garcia-Lopez n-a primit multe șanse, în afară de momentul în care Federer a ezitat la sfârșitul setului doi, când a servit prima oară pentru meci la 5-2. ”Am avut emoții la început și apoi puțin la sfârșit”, a mărturisit el. Avea multe de verificat și de demonstrat în acest prim meci pe zgură, dar a trecut cu brio testul. Următorul meci, contra lui Bautista-Agut, va fi din nou o ocazie bună de a-și testa corpul brăzdat și jocul avântat.

The best of the rest

Tsonga a făcut un meci bun azi și a trecut în două seturi strânse de Carreno Busta. Cei doi au jucat la niveluri comparabile bucăți mari de meci, dar echilibrul s-a rupt în tiebreakuri. Jo a jucat mai agresiv punctele mari și a riscat mai mult. Tsonga va juca tot cu un francez în turul următor: fie Gasquet, fie Pouille.

Simon a fost pur și simplu mai bun decât Dimitrov: a reușit câteva lovituri de finețe în momente cruciale și a apărat mult mai bine, reușind să și transforme foarte eficient apărarea în atac. ”Monte Carlo e dificil pentru că este primul turneu pe zgură și uneori nu ești sigur dacă ai jocul pus la punct. Am avut și rezultate bune aici, dar și rezultate foarte proaste. Azi a fost una din zilele când totul a mers bine, am simțit mingea bine și am putut să execut tot ce am vrut pe teren”, a spus Gilles, care va juca cu învingătorul dintre Kohlschreiber și Wawrinka.

Murray și-a început campania de zgură cu ceva sughițuri, având nevoie de trei seturi pentru a trece de francezul Herbert. Andy a câștigat primul set, dar apoi scăpat lucrurile de sub control, luptându-se atât cu adversarul cât mai ales cu sine. Murray nu a reacționat foarte bine la punctele pierdute și e departe de atitudinea din sezonul de zgură de anul trecut. Partea plină a paharului este că suntem abia la început și mai are destul timp să se calibreze. Este înscris și la dublu, probabil a simțit că are nevoie de mai multe meciuri până să se reîmprietenească cu zgura. În turul următor îl așteaptă fie Paire, fie Sousa.

Meciurile cu cântec ale zilei au fost cele dintre Fognini și Lorenzi (sub privirile dezaprobatoare ale Flaviei, Fabio a reușit ”performanța” să piardă cu 6-0, 6-1 după ce câștigase primul set cu 6-2) și dintre Bautista-Agut și Chardy (controversat din cauză că s-a prelungit până târziu).

Programul de miercuri

Primii pe terenul central sunt Wawrinka și Kohlscheriber, urmați de Nadal cu Bedene și Djokovic cu Vesely. Ultimul meci este Lorenzi-Monfils. Pe Court des Princes intră mâine în acțiune Berdych, Raonic, Gasquet și Zverev. Pe Terenul 2 îi puteți vedea pe Thiem, sau pe Goffin cu Verdasco. După ei sunt programați Florin cu Rohan contra perechii Lindstedt/Peya.

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.