G. Jesus îi dă viteză lui Man City, în timp ce Arsenal și United suferă noi blocaje. Dacă mai există o brumă de luptă pentru titlu în Anglia, asta e doar din generozitatea lui Chelsea

Danny Coposescu 2 februarie 2017

Jürgen Klopp a spus-o mai bine decât orice. Marţi seară, pe Anfield, s-au întâlnit două stiluri: „atitudine, pregătire şi pasiune într-un tricou roşu“ contra „isteţime, experienţă şi calm într-un tricou albastru.“

Bine, poate graniţele sunt un pic mai subțiri decât i-ar plăcea să recunoască germanului. În egalul 1-1 dintre Liverpool şi Chelsea, au existat suficiente momente în care gazdele au trebuit să aşeze jocul cu o posesie controlată, în timp ce liderul din Premier League a muncit cu multă energie pentru a respinge valurile de atac (uşor haotice) cu care s-a confruntat.

Cum se întâmplă des în derbiurile din Anglia, şi cu atât mai des în cele care o implică pe Liverpool, atitudinea şi pasiunea au luat-o cu mult înaintea calităţii de care ştim că sunt capabili cei 22 de jucători pe teren. Heirupul marca Klopp nu se pretează mereu unui joc cerebral, care să scoată în evidenţă atributele tehnice excepţionale de care se bucură mulţi din lotul lui Liverpool. Asta pentru că un pressing avansat şi neînduplecat are rolul de a porni atacuri fulgerătoare care să economisească cât mai mult din energia folosită pentru recâştigarea mingii.

Dar mai e un motiv pentru care atitudinea a fost pe primul loc pe Anfield. Din 2012 nu s-a mai întâmplat ca Liverpool să piardă trei meciuri consecutive acasă. Trei înfrângeri în trei competiţii diferite în 2017: în Cupa Ligii cu Southampton, în campionat cu Swansea şi, weekend-ul trecut, în FA Cup cu Wolverhampton din liga secundă. Nu e greu de văzut, deci, de ce întâlnirea cu Chelsea a reprezentat mult mai mult decât un test al credibilităţii în lupta pentru titlu – era nevoie de un răspuns răspicat la capitolul mentalitate.

Până la urmă, reacţia echipei a fost suficient de bună pentru a satisface cea din urmă cerinţă, însă nu şi prima. Toată pasiunea de lume nu a fost de ajuns pentru a preveni un gol care a venit, cum a spus şi Klopp, din isteţime şi experienţă. După ce Adam Lallana l-a faultat cu multă dedicare pe Eden Hazard, Simon Mignolet, în poartă, tocmai îşi aşeza pasionat defensiva în preambulul loviturii libere, când toate eforturile au fost zădărnicite de luciditatea lui David Luiz.

Brazilianul s-a prins instantaneu de neatenţia generală din rândul gazdelor şi a trimis un şut perfect în poartă, în timp ce portarul lui Liverpool îi citea încă defensivei din manualul de poziţionare. Oricine a râs când Chelsea l-a readus pe Luiz de la PSG în vară a mai primit un răspuns de la unul dintre cei mai constanţi jucătorii ai lui Antonio Conte sezonul ăsta.

Liverpool a suflat din greu în repriza secundă şi a venit ca un uragan, luând pe sus tot ce a găsit în cale. Măcar pentru atitudine, egalarea lui Gio Wijnaldum a fost meritată. Însă, tipic pentru o echipă reactivă ca Chelsea, isteţimea şi experienţa nu s-au lăsat aşteptate. Scăpat din mijlocul înghesuit al lui Liverpool, Diego Costa a avansat până în careu, unde Joel Matip l-a ciupit atât cât a fost nevoie pentru o cădere şi acordarea penaltiului.

Şi tocmai când te aşteptai ca acel calm despre care vorbea Klopp să pună capăt oricărei pretenţie serioasă a lui Liverpool la o cursă pentru titlu, Mignolet a salvat și şutul lui Costa, şi punctul pentru Liverpool. Aşa, cursa e ţinută pe perfuzii, dar e încă în viaţă.

Nu mulţumită lui Arsenal, care s-a prăbuşit acasă contra lui Watford, 1-2. Wenger, la al doilea meci din cele patru pe care le petrece suspendat în tribune după criza de nervi din etapa trecută, a continuat şi el tema mentalităţii: „Am simţit că jucătorii nu au fost pregătiţi mental pentru provocarea asta.“ Un refren pe care fanii londonezilor l-au auzit de multe ori în ultimul deceniu, cu ocazia tradiţionalului colaps iernatic al echipei. Nick Hornby, autorul faimosei cărţi Fever Pitch, explica în 200 de pagini suferinţa de a fi suporter al lui Arsenal. Reluarea meciului cu Watford ar fi un rezumat succint şi precis al sentimentelor lor Hornby.

Senzaţia că e din nou etapa lui Chelsea a fost adâncită de egalul fără goluri al lui Tottenham pe Stadium of Light, cu ultima clasată Sunderland. Ceea ce înseamnă că formaţia lui Conte se desprinde la nouă puncte de locul doi, cu 15 meciuri rămase din stagiunea asta. Şi la 10 puncte de echipa pe care mulţi o vedeau în vară ca principala favorită: Man City.

Victoria cu 4-0 de pe Stadionul Olimpic împotriva lui West Ham e exact genul de prestaţie la care se aşteptau toţi când a fost anunţată venirea lui Guardiola în Premier Leauge. O prestaţie spetaculoasă, cu jucători combinativi ca Kevin de Bruyne şi nou venitul Gabriel Jesus (care va fi o sursă inepuizabilă de titluri amuzante ca cel de pe BBC, care anunţa ieri „Jesus scores“).

Continuând tradiţia comparaţiilor bizare ale antrenorilor din Premier League (îşi mai aminteşte cineva de Mourinho şi pătura de caşmir?), Guardiola a spus despre noul său atacant brazilian: „E ca un pepene. Trebuie să-l deschizi ca să vezi dacă e bun sau nu.“ Deocamdată, se pare că Pep a nimerit unul dulce.

Între timp, vecinul de peste drum, Mourinho, gustă ceva acru, dacă e să ne luăm după reacţia de la finalul unui 0-0 cu Hull. Săracii reporteri BBC au devenit ţintele preferate ale antrenorilor din Manchester. După cel mai inconfortabil interviu din lume cu Guardiola acum o lună, a venit rândul managerului lui United să-şi verse nervii pe omul din spatele camerei. Întrebat ce nu i-a plăcut la arbitrajul de ieri, după câteva referinţe criptice ale portughezului, Mourinho a aplicat un ad hominem devastator înainte să-i întoarcă spatele reporterului: „Dacă nu ştii nimic despre fotbal, nu ar trebui să ai microfonul ăla.“

Au.

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.