LEAD
Premier League

Înghesuială mare pentru locurile de Champions League. Cine va privi petrecerea pe geam?

Runde de meciuri ca cea de la mijlocul săptămânii ăsteia te pot face să fii mai înţelegător faţă de reclamaţiile constante care vin din partea lui Jürgen Klopp sau Josè Mourinho. Suntem la finele unui maraton început în august 2016, dar chiar și acum avem unele echipe care joacă din trei în trei zile. Aşa stau lucrurile în Anglia, cu lipsa ei idiosincratică de o pauză scurtă măcar iarna, de sărbători. Și devine mai uşor explicabil de ce, din cinci jocuri disputate între marţi şi joi, în doar unul singur s-a marcat mai mult de un gol.

Nu-i de mirare nici că Chelsea, fără „povara“ unei campanii europene sezonul ăsta, s-a dovedit a fi suficient de proaspătă pentru a-i da patru goluri lui Southampton. Înfrângerea îngrijorătoare cu United de acum două weekend-uri a trezit echipa în general, şi un jucător în particular, dintr-o reverie care putea deveni periculoasă. Diego Costa, unul dintre cei reveniţi la formă sub Conte, nu mai marcase de la jumătatea lui martie. Marţi seară, braziliano-spaniolul a reuşit o dublă importantă în contextul unei prestaţii agresive din partea băieţilor lui Claude Puel.

Golurile lui Hazard şi Cahill nu ar fi fost de ajuns pentru cele trei puncte pe Stamford Bridge – e drept, Southampton a egalat o singură dată, prin Romeu -, dar doar cele două reuşite ale lui Costa (cea din urmă, o operă de artă pictată în un-doi-uri) au rupt decisiv rezistenţa alb-roşilor.

Ryan Bertrand, cândva de la Chelsea, a făcut 4-2 târziu, dar asta nu a mai contat decât pentru golaveraj. Şi, poate, pentru idea că defensiva lui Conte trebuie să fie puţin mai concentrată, având în vedere că urmează un meci cu Everton şi al său Romelu Lukaku, probabil cel mai dificil test rămas pentru candidata principală la titlu.

Singurul motiv pentru care nu o putem numi deja campioană pe Chelsea e intervenţia târzie a lui Christian Eriksen de pe Selhurst Park. Până în minutul 78, puteai să pariezi că va fi „una dintre serile acelea“ pentru Spurs. Şanse au fost, dar ceva din felul cum au fost ratate, în combinaţie cu discliplina din ce în ce mai „Allardyciană“ a lui Crystal Palace, anunţau un egal care ar fi stins orice lumină în cursa asta.

Danezul Eriksen e văzut de mulţi ca diamantul din coroana de talente a lui Tottenham. Nu că Harry Kane, Dele Alli sau Eric Dier nu ar fi mai promiţători. Dar Eriksen e un produs finit şi matur care oferă ceva ce nimeni din echipa lui Pochettino nu poate reproduce. Un fel de Modric pentru Spurs (ironia fiind că Modric a plecat la Real tocmai de pe White Hart Lane), mijlocaşul rezolvă uneori meciurile mai simplu: prin tehnica sa fantastică de şut. Asta s-a întâmplat şi acum, iar reacţia extaziată a lui Pochettino spune totul despre cât de mult mai crede încă argentinianul într-un prin titlu din 1961 încoace.

Urmează meciul mare de duminică: probabil ultimul derbi nord-londonez jucat pe White Hart Lane, şi multe lucruri vor fi decise atunci. Inclusiv soarta lui Arsenal, care a reuşit, cum-necum, printr-un autogol absurd marcat de Huth în minutul 86, să treacă de Leicester şi să rămână cu şanse la un loc de Champions League. Înfrângerea lui Liverpool acasă cu Palace înseamnă că patru echipe se bat pentru cele două poziţii rămase în urma lui Chelsea şi a lui Spurs.

Celelalte două cluburi s-au întâlnit luni seară pe Etihad, într-un Manchester-derby care a spus multe lucruri, doar că nu grozav de plăcute sau entuziasmante. E tentant să tot prefaţezi un astfel de meci ca „Guardiola vs. Mourinho“, dar adevărul e că ambii antrenori au asemenea probleme în a-şi duce echipele unde ar vrea să fie, încât nu mai pare să-i intereseze vreo rivalitate veche şi ideologizată. Fleacurile astea au rămas pentru conturile de Twitter ale cluburilor.

Acestea fiind spuse, e clar că unul va încerca mereu să atace (11 şuturi numai din partea lui Aguero), în timp ce altul va căuta mereu controlul pasiv (30% posesie). Aşa a fost şi într-un joc care începuse bine, dar cu aceeaşi notă dezorganizată de care City pur şi simplu nu poate scăpa, spre exasperarea lui Pep. Aguero putea să marcheze un hat-trick doar în prima repriză, dar şi United putea profita de o confuzie între portarul Bravo şi defensiva sa.

A doua repriză, însă, a fost urâtă şi nu doar din prisma jocului. Tertipurile de fotbalist modern s-au văzut încă de la început, cu Ander Herrera urlându-i în faţă arbitrului fără vreo consecinţă, şi Yaya Toure, un om de 1.88 m, luându-şi zoburul în careu la prima atingere uşoară în urma unui corner. Un episod de după pauză, însă, a fost undeva între hilare şi triste, ceea ce măcar ne dă ceva de discutat despre un 0-0 destul de anost.

Primul a fost, bineînţeles, eliminarea lui Marouane Fellaini, care merită pusă pe muzica din „Benny Hill“: belgianul îl faultează pe Aguero; Martin Atkinson îi dă galben şi îl avertizează, apoi fluieră reînceperea jocului; belgianul îl faultează prompt pe Aguero; argentinianul se ridică pentru a-i spune vreo două; Marouane își coboară frizura distinctivă direct în fruntea primitoare a lui Aguero, care face repede cunoştinţa cu pământul. Roşu, desigur, şi apoi spectacolul întregii echipe a lui United încercând cu diperare să-l tragă cumva înspre cabine.

Până şi Mourinho putea fi văzut încruntat la marginea terenului, strigându-i consternat lui Fellaini: „What happened?! What happened?!“ Câteva atacuri respinse mai târziu, inclusiv o simulare grosolană a lui Rashford după o intrare a lui Gabriel Jesus (va fi, normal, ignorată de o presă engleză care îi blamează doar pe „străini“ pentru boala asta), şi totul s-a terminat 0-0.

Asta lasă şase puncte între locurile 3 şi 6, dar Liverpool are un meci în plus jucat, iar Arsenal – unul mai puţin decât restul. Indiferent ce se întâmplă în fruntea clasamentului, putem conta măcar pe o cursă pe cinste pentru Champions League.

Comentează articolul
Preview

Înapoi la cele importante: campionatele tari ale Europei revin cu derbiuri și controverse. Iată ce urmează în Big 5

17 noiembrie 2017
Danny Coposescu

Câteodată, pauzele competiţionale pentru meciurile internaţionale, fie ele şi baraje cu mize uriaşe, sunt un fel de teste ale răbdării. Naţionala nu mai e de mult standardul calititativ al fotbalului şi, oricât de entuziasmante ar fi turneele finale, majoritatea fanilor se uită cu jind la calendar şi aşteaptă reînceperea campionatelor. Mai ales după chinul unei […]

Citeşte articolul
Analiză

Agenda lui Contra: cinci concluzii după primele meciuri ale Naționalei cu noul selecționer

© FOTO: Mircea Rosca / www.SportPictures.ro
16 noiembrie 2017
Ciprian Rus

Două victorii, una cu Kazahstanul, cealaltă în amicalul cu Turcia, un egal în Danemarca și o înfrângere ca un duș rece cu Olanda, la București. După patru meciuri, la final de sezon, e vremea câtorva concluzii pe marginea mandatului lui Cosmin Contra la echipa națională. Altă atitudine România a arătat o altă atitudine în ultimele […]

Citeşte articolul
Rusia 2018

Danish delight: Christian Eriksen îi demontează pe irlandezi la Dublin, Danemarca câştigă ultimul loc european la Mondial

15 noiembrie 2017
Danny Coposescu

Ne-am plâns foarte serios de lipsa golurilor în aceste meciuri de baraj pentru Cupa Mondială. Și pe bună dreptate: dacă n-ar fi fost turul dintre Croaţia şi Grecia, am fi avut două goluri în nouă meciuri. Dar cum am început secţiunea europeană, aşa am şi încheiat-o: cu o avalanşă de goluri. Păcat de efortul irlandezilor […]

Citeşte articolul
Echipa națională

„Lămâi” pentru Contra: după trei meciuri bune, România e surclasată de Olanda. Selecționerul are agenda plină cu lucruri de pus la punct 

România a fost pusă la pământ de Olanda pe „Arena Națională”. Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures
14 noiembrie 2017
Ciprian Rus

Victoria cu Kazahstanul ne-a readus zâmbetul pe buze, egalul smuls în Danemarca ne-a arătat că România lui Cosmin Contra e capabilă să tragă de ea, iar victoria cu Turcia ne-a dat speranțe că suntem pe drumul bun. Dar, ca de atâtea ori în ultimii ani, Olanda ne readuce cu picioarele pe pământ, după un 3-0 […]

Citeşte articolul
© 2017 Lead
Design: Live Design