Jocul așteptărilor: ce-am făcut până acum la Campionatele Europene, sau de ce nu avem nimic de pierdut

Ancuța Iosif 9 iunie 2016

În ultimii ani, Bing, motorul de căutare dezvoltat de Microsoft, a prezis cu succes rezultatele Premiilor Oscar, ale Campionatului Mondial de Fotbal din 2014 sau pe cele ale Mondialului de Cricket, algoritmul redând corect desfăşurarea întregului tablou eliminatoriu la Mondialul din Brazilia. Predicţiile oferite de Bing în ceea ce priveşte EURO 2016 sunt susţinute în cea mai mare parte şi de Yahoo, care a folosit în propria analiză, alături de datele statistice ale Yahoo Sports, şi 20 de miliarde de postări Tumblr. Astfel, Germania reiese drept campioana EURO 2016 după o dispută finală contra Spaniei, după ce ar trece de semifinalistele Anglia și Franța. Datele oferite de Yahoo/ Bing nu dau României vreo șansă de succes în Franța. Tricolorii ar urma să piardă cu Franța, să facă egal cu Elveția şi Albania, și ar rata faza eliminatorie a campionatului de pe locul trei.

Vom alege, deci, să ignorăm statistica. Măcar pe cea enervantă.

În schimb, vom spune că România a început să-și facă loc în elita europeană a fotbalului odată cu prima calificare la un campionat european, în 1984. Naționala se mai apropiase de calificare și la turneul final din Belgia, în 1972, care pe-atunci debuta abia în semifinale și cuprindea doar patru echipe. România a reușit atunci să câștige o grupă preliminară dificilă – cu Cehoslovacia, Ţara Galilor şi Finlanda – și a întâlnit Ungaria în meciul decisiv: câștigătoarea se alătura Germaniei de Vest (RFG), Uniunii Sovietice și Belgiei pentru turneul final.

Întâlnirea cu Ungaria s-a disputat tur-retur (1-1 în Ungaria, 2-2 la București, pe Stadionul 23 August) și a avut nevoie de un al treilea meci de baraj: s-au impus ungurii, 2-1, printr-un contraatac din minutul 88. (Germania de Vest a câștigat Europeanul, Ungaria a terminat pe locul patru).

În ‘84, însă, Naționala a făcut fanilor cadou o primă și memorabilă calificare la un turneu final, după un parcurs de poveste în preliminarii. Cu ghinionul unei grupe infernale, selecționata lui Mircea Lucescu a obținut victorii importante: 2-0 acasă cu Suedia, prin golurile marcate de Andone și Klein; 1-0 la București contra Italiei, campioana mondială en-titre, o victorie scrisă tot pe vechiul 23 August de 80.000 de spectatori cu torțe; 1-0 cu Suedia în deplasare, la Stockholm, printr-un gol marcat de Cămătaru.

Apoi venea un 0-0 incredibil în Italia, contra marii echipe a strategului Enzo Bearzot. „Sportul” cita după meci monologul unui spectator mai în vârstă: „Această echipă a României a luptat peste închipuirile mele, a luptat cum nu mi-am putut imagina că poate vreodată să lupte vreo echipă. Erau 10 oameni, se băteau de parcă aveau 20 de inimi”. A urmat un 1-1 cu Cehoslovacia în meciul decisiv pentru Paris. Remiza a fost atunci rezultatul care a depășit încă o dată toate așteptările, iar  pentru asta erau responsabili Lung, Rednic, Ștefănescu, Iorgulescu, Ungureanu, Țicleanu, Boloni, Geolgău, Cămătaru și ceilalți. N-au lipsit din acea perioadă nici elogiile îndreptate spre Balaci, care rămăsese acasă din cauza unei accidentări. Fani au rămas cu întrebarea clasică: cum ar fi fost jocul României cu el în echipă?

Michel Platini, fostul mare fotbalist francez și fostul președintele al UEFA între 2007-2015, abia a primit permisiunea să participe la EURO 2016, ca spectator. A fost recent îndepărtat din funcție și i s-a interzis apropierea de lumea oficială a fotbalului pentru următorii opt ani, în urma unei investigații etice a FIFA, care are în vedere aproape două milioane de euro transferate ilegal. Însă în 1984, Platini a fost eroul unei echipe a Franței ticsite de vedete ca Tigana, Giresse sau Fenandez. Lui Platini – cel mai bun marcator al turneului, cu nouă goluri – îi datorează francezii cucerirea trofeului pentru prima data în istoria lor.

*

În 1996, Naționala lui Hagi, Popescu, Petrescu, Dumitrescu, Răducioiu și ceilalți – generația de aur, cum a numit-o presa -, s-a calificat la turneul final din Anglia, dar nu a reușit să adune niciun punct dintre-o grupă cu Franța, Spania și Bulgaria lui Stoichkov. Patru ani mai târziu, cu Chivu și Mutu în echipă, România s-a calificat din nou la Europene, după ce a trecut de o grupa preliminară cu Portugalia, Slovacia, Ungaria, Azerbaidjan şi Liechtenstein. Savuroasă, memorabilă urma să fie, însă, o altă victorie:

„Charleroi, 20 iunie 2000. Ora locală: 22:30. Partida de pe „Stade du Pays de Charleroi” se încheiase de câteva zeci de secunde. La mijlocul terenului o mare horă de tricouri galbene îşi cânta bucuria. Un bătrânel simpatic şi elegant este purtat pe braţe de elevii săi, în timp ce super starul englezilor, David Bechkam, priveşte cu invidie. Hagi coboară din tribuna oficială să-şi îmbrăţişeze colegii, Popescu şi Petrescu sunt la braţ, în timp ce Mutu sărbătoreşte lângă Cristi Chivu şi Ionel Ganea. Doar portarul Bogdan Stelea este ţintuit undeva pe linia porţii, deşi partida se încheiase de câteva minute bune. Parcă de teamă ca nu cumva, Costinha să apară de nicăieri şi să-i marcheze un nou gol, Stelea aşteaptă liniştit ca toată lumea să plece la vestiare. La Bucureşti este miezul nopţii, dar nimeni nu doarme. Claxoanele răsună, steagurile flutură, iar Piaţa Universităţii este luată cu asalt. Emoţiile au depăşit orice imaginaţie, dar eliberarea este atât de dulce. România se calificase pentru prima dată în istorie în sferturile unui Campionat European de Fotbal, după ce reuşise să învingă Anglia cu 3-2 în ultimul minut. Din nou, în ultimul minut, aşa cum se întâmplase la Toulouse în urmă cu doi ani. Lipsită de aportul lui Gică Hagi, suspendat pentru acest meci, naţionala României a mers pe mâna lui Mutu în atac, lângă Viorel Moldovan şi Adrian Ilie.” (euro2016franta.ro)

Campionatul European din 2000, organizat de Belgia și Olanda, rămâne și azi o amintire grozavă pentru fanii echipei naționale. România a pierdut în sferturile de finală, 0-2 contra Italiei, dar a reușit să ajungă acolo dintr-o grupă cu Portugalia, Germania și Anglia, ultimele două părăsind competiția.

Ultima apariție a României la un campionat european a fost în 2008, în Austria și Elveția. În Grupa B, băieții au reușit două egaluri cu Franța (0-0) și Italia (1-1, gol Mutu), dar au pierdut jocul trei (și calificarea în sferturi) în fața unei echipe a Olandei deja calificate.

*

România și Franța s-au întâlnit de 15 ori de-a lungul timpului. Trei victorii pentru noi (în meciuri amicale), cinci egaluri, șapte înfrângeri. Ultimul meci dintre români și francezi a fost în septembrie 2011, pe Arena Naţională, în preliminariile pentru EURO 2012, şi s-a terminat fără goluri – oricum, nu genul de remiză care să ne ajute să respirăm ușurați pentru echipa noastră. Cele două formații se întâlnesc din nou pe 10 iunie, în deschiderea EURO 2016 la Paris, pe Stade de France. La ultimele trei ediții ale Campionatului, țara gazdă nu a reușit să câștige meciul de deschidere.

„România s-a calificat la EURO după opt ani”, ne spunem, și poate tocmai din cauza asta nu se simte niciun pic de presiune pe selecționata României din partea media, după ce ultima participare la EURO a fost în 2008, când parte din echipă erau Chivu, Mutu, Lobonț și Mirel Rădoi. Europeanul din Franța este primul care aduce la start 24 de echipe, iar România a reușit să se califice direct, după ce a terminat pe locul doi în grupa ei. După Irlanda de Nord, deasupra Ungariei, care ne-a ținut în tensiune până-n ultimul moment.

După Franța, al doilea meci al grupei va fi pe 15 iunie, pe Parc des Princes, arena lui PSG, din Paris, împotriva Elveției. Meciul este considerat tacit ca o revanșă în fața Elveției, care ne-a învins la Cupa Mondială din 1994, cu 4-1, tot în faza grupelor, când pe banca tricolorilor se afla același Anghel Iordănescu. Ultimul meci din grupă se va disputa la Lyon, pe Stade des Lumieres, pe 19 iunie, împotriva Albaniei. Aici, statistica partidelor e de partea noastră. Cu Albania, băieții au 11 meciuri câștigate, trei egaluri şi două înfrângeri. Dar la turneele finale nimic nu e decis în avans. Nici măcar de Bing și Yahoo Sports.

 

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.