Klopp și ai săi mai reușesc un meci nebun, echipele din Manchester bat pasul pe loc, iar Leicester nu așteaptă pe nimeni

Danny Coposescu 24 ianuarie 2016

Pe Twitter, imediat după ultima grozăvie de meci a lui Liverpool, cuvântul „ochelari” a început să fie trending. Se pare că în Premier League e din ce în ce mai greu să porţi ochelari. Se aburesc mereu când e frig afară, simţi nevoia de ştergătoare când plouă şi câteodată s-ar putea chiar să te aşezi pe ei, din greşeală. Sau să te trezeşti cu ei rupţi din cauza grămezii spontane pe care tu şi jucătorii tăi o formaţi la marginea terenului, când echipa ta marchează golul victoriei în minutul 95. Şi chiar dacă mai ai o pereche, „e greu să găseşti ochelari fără ochelari”. Astea-s cuvientele lui Jürgen Klopp de sâmbătă după-amiază, la sfârşitul celui mai absurd şi fantastic meci al sezonului în Premier League: Norwich, patru – Liverpool, cinci.

Am mai menţionat dorinţa lui Klopp de a juca „heavy metal football‟. E aproape imposibil să-l vezi pe german, cu faţa contorsionată de extaz, alergând de-a lungul tuşei spre Adam Lallana, marcatorul acelui gol izbăvitor, şi să nu auzi în cap o chitară electrică ca fundal. Pe parcursul ultimelor trei luni, Klopp a oferit publicului englez exact ce voia: spectacol şi pasiune. Mai rămâne probabil dator doar cu rezultate mai bune, care să corespundă așteptărilor unui club ca Liverpool.

Mai ales că în prima repriză a meciului de la Norwich, neajunsurile de pe teren au fost mai evidente ca niciodată. Deşi Roberto Firmino deschisese scorul cu primul şut pe poartă al echipei sale, jocul lui Liverpool în acele 45 de minute a fost departe de viziunea lui Klopp. Aceleaşi probleme la construcţie ca şi până acum (jucători statici, ritmul de pase prea lent ca să deranjeze apărarea adversă) au fost însoţite de lipsa a pressing-ului energic ajuns marcă înregistrată a echipelor antrenate de Klopp. În schimb, Liverpool a părut obosită şi apatică, ceea ce nu ar fi fost atât de grav dacă nu şi-ar fi arătat din nou călcâiul lui Ahile – apărarea din fazele fixe.

Nicio altă echipă din Premier League nu a primit la fel de multe goluri din cornere ca Liverpool. Ca şi în meciul de săptămâna trecută cu Man Utd, Norwich a putut profita de inabilitatea fundaşilor în roşu să îndepărteze eficient mingea din careu. Bezua a marcat elegant cu călcâiul pentru 1-1 şi de acolo, Klopp şi ai săi păreau în pericol să plece acasă supărați. Steven Naismith, la debutul pentru Norwich după ce s-a transferat de la rivala lui Liverpool, Everton, a devenit instantaneu erou pe stadionul Carrow Road după ce a făcut scorul 2-1. Combinaţiile rapide care au precedat golul sunt probabil exact ce ar vrea să vadă Klopp la jucătorii săi.

Ceea ce a primit, în schimb, la începutul celei de-a doua reprize, a fost un fault incredibil de stângaci al lui Alberto Moreno, comis în careu. Penalty, gol Hoolahan, 3-1 pentru Norwich şi lucrurile arătau cât se poate de rău.

Dar Firmino, care continuă să alterneze performanţe impresionante (contra Arsenal) cu meciuri în care lipsește cu totul de pe teren (contra Man Utd), a prins la Norwich ziua lui bună. Pasa decisivă a brazilianului pentru un gol rar din partea căpitanului Jordan Henderson aducea Liverpool înapoi în meci, apoi urma o schimbare decisivă din partea lui Klopp.

Adam Lallana intra în locul lui Ibe, James Milner trecea pe partea stângă pentru a-l dubla pe Moreno în apărare şi Norwich nu s-a mai bucurat de atâta spaţiu pe flancuri. Mai mult, Liverpool avea să egaleze chiar prin Firmino – omul meciului Firmino. Și când James Milner scăpa singur cu portarul după o pasă primită cadou de la un adversar şi întorcea rezultatul la 4-3, aveam deja destule motive să spunem că am văzut un meci fantastic. Dar nimic nu anunţa nebunia din cele cinci minute de prelungiri.

Klopp parcă presimţea ceva când s-a luat la ceartă cu cel de-al patrulea arbitru pe tema prelungirilor. La final, ar fi trebui să fie recunoscător, pentru că dacă erau mai puţine minute, golul de 4-4 al lui Bassong ar fi fost ultimul al meciului. Aşa, Liverpool a avut timp până la urmă să mai adauge un gol pe lista celor marcate în ultimul minut. Golul lui Lallana şi bucuria nestăvilită a tuturor celor îmbrăcaţi în roşu va face minuni pentru moralul şi spiritul echipei.

De o minune va fi nevoie şi pentru ca Liverpool să îşi rezolve apărarea, construită parcă după modelul unei site cu găuri mari și dese. „Să primeşti patru goluri nu e bine în general. Să primeşti gol din faze fixe e cea mai mare tâmpenie din lume, pentru că a fost prea uşor pentru cealaltă echipă‟, a spus Klopp într-un interviu care a demonstrat că nu s-a lăsat dus de valul victoriei in-extremis şi că e perfect conştient că are multe probleme de rezolvat. Prima pe listă ar fi recuperarea ochelarilor de rezervă.

Pe King Power Stadium, în Leicester, atmosfera trebuie să fie ceva mai jovială. Mai ales după ce echipa locală a bătut clar, 3-0, pe Stoke City şi a trecut din nou pe primul loc. Băieții lui Ranieri arată din ce în ce mai mult ca niște pretendenți cât se poate de serioși pentru titlu. Mai sunt de jucat 15 meciuri din sezon şi Leicester e încă acolo în top, pe cai mari, ceea ce demonstrează că nu e vorba de un simplu accident sau de noroc. E vorba de consistenţă, o resursă rară în stagiunea actuală a Premier League.

O inconsistență pe care o arată prea bine Manchester City, care a pierdut din nou puncte, de data asta la West Ham. Putea să fie şi mai rău dacă Agüero, one man show-ul echipei, n-ar fi egalat la doi în minutul 81.

Un alt exemplu de una caldă și alta rece vine de pe Old Trafford, de la Man Utd. După victoria cu Liverpool, care l-a făcut pe Van Gaal să spună că echipa mai poate lua campionatul, Southampton l-a adus pe olandez înapoi la realitate. Charlie Austin, alt debutant, i-a condamnat la a doua înfrângere de pe teren propriu şi jucătorii au fost huiduiţi de pe teren.

Asta e Premier League sezonul ăsta. O săptămână râzi, cealaltă plângi. Van Gaal şi Klopp ştiu asta mai bine ca oricine.

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.