Let me entertain you! Rusia deschide Cupa Mondială printr-o victorie de vis cu Arabia Saudită

Danny Coposescu 19 iunie 2018

Dobro pozhalovat! Dacă am pocit cumva limba rusă, nu-i vina noastră, așa ne-a zis Google translate să scriem. În orice caz, bine-ai venit, Rusia 2018! Pe un Luzhniki plin până la ultimul scaun, s-a dat startul la festivități. Din fericire pentru ochii și urechile noastre, FIFA pare să fi realizat în sfârșit că nu poate concura cu Jocurile Olimpice, de vreme ce are sensibilitatea artistică a unui instalator. Așa că ceremonia scurtă și la obiect a fost lăsată în mâinile capabile a lui Robbie Williams.

Ajuns la 44 de ani, solistul seamănă acum cu unchiul simpatic și cool care te duce la concerte și îți dă bani să te tatuezi, fără să sufle vreo vorbă părinților. Poate că imaginea asta relativ inofensivă și „bej‟ i-a atras pe organizatori. Un „Let me entertain you‟ aici, un „Feel‟ acolo, nu se supără nimeni și trecem direct la fotbal. Doar că al nostru Robbie nu s-a cumințit de tot. În mijlocul unui cântec și din motive misterioase, ne-am trezit cu degetul mijlociu al englezului extins în toată gloria sa spre cameră.

Mulți au încercat să lege gestul ăsta de cei care l-au urmat în program, un dictator corupt și Vladimir Putin. Infantino și președintele rus nu ne-au plictisit prea mult, conștienți fiind că meciul de deschidere are toate șansele să se ocupe de treaba asta. Doar că n-a fost tocmai așa. Cupa Mondială a început în mod ideal: cu surprize.

Rusia 5-0 Arabia Saudită

Când n-ai mai câștigat un meci de aproape nouă luni, să nu te miri când lumea găsește metode tot mai inventive de a produce ceva entuziasm în jurul echipei. Un jurnalist i-a încurajat pe ruși să-și împodobească buza superioară după plac și posibilități, pentru a-l susține pe selecționerul Stanislav Cherchesov. „Mustăcioși, veniți la stadion,‟ a răspuns cu umor acest antrenor pe ai cărui umeri apasă o povară enormă. Nicio gazdă n-a pornit vreodată la drum înconjurată de atâta apatie.

După 90 de minute smulse parcă dintr-un univers paralel, Rusia nu numai că se bucură de prima victorie din octombrie încoace, ci simte poate pentru prima dată într-un deceniu cum e să te mândrești cu echipa națională. Cea mai slab clasată formație din clasamentul FIFA tocmai a demonstrat că știe să joace, nu glumă!

Da, a fost doar Arabia Saudită. Dion Dublin, fostul atacant, spune că băieții lui Juan Antonio Pizzi au greșit sportul și s-ar descurca mai bine la fotbal de sală. Nu, rușii nu-s îndrăgostiți de minge, cu câteva excepții notabile. Dar scorul e complet meritat și, în Alexander Golovin și Denis Cheryshev, avem doi jucători de urmărit.

La doar 22 de ani, Golovin a demonstrat de ce e pe lista cluburilor mari, cu două asisturi, pentru Gazinski și Dzubya. Cireașa de pe tort a venit în ultimele secunde, o lovitură liberă perfectă. Prestația lui Cheryshev e cu atât mai impresionantă cu cât a intrat de pe bancă în prima repriză, după accidentarea lui Dzagoev. Cele două reușite ale celui care-a trecut și pe la Real Madrid vor ajunge în montajul de final al turneului.

Cherchesov a dat de multe ori impresia că e singurul care crede în lotul ăsta. Dar probabil nici el nu-și imagina că încrederea îi va fi răsplătită în modul ăsta. Pentru inspirația de a face schimbările potrivite – Dzubaya a marcat aproape cu prima atingere – și curajul de a trimite mereu cel puțin doi oameni în atac, merită recompensa asta. De cealaltă parte, Pizzi a fost adus (în noiembrie) tocmai pentru a evita astfel de catastrofe. După rușinea de la Mondialul din 2002, un 0-8 cu Germania, pălmuiala asta va rămâne bine ancorată în memoria saudită.

La fel și începutul ăsta de competiție, complet neașteptat și foarte promițător pentru următoarele patru săptămâni.

 

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.