În luptă cu propria istorie, Leicester și Tottenham rămân singure în frunte și se pregătesc de sprintul final

Danny Coposescu 11 aprilie 2016

Există momente în viaţă când ştii sigur că eşti pe cale să scrii istorie, că ești aproape să lași ceva memoriei colective. În astfel de momente, chiar dacă în joc nu e istoria „grea”, monumentală a evenimentelor majore, realizarea că mai ai câțiva pași până la ceva cu adevărat important te poate copleși.

Pe Claudio Ranieri l-a izbit exact realizarea asta dumincă, după victoria cu 2-0 la Sunderland acasă. La fluierul final, în aplauzele generoase şi sportive ale fanilor echipei adverse, antrenorul lui Leicester se plimba ca într-o transă pe teren şi fiecare cută de pe faţa italianului se străduia să-i oprească lacrimile. A fost momentul când o revelaţie pe care Ranieri a încercat să o ţină departe nu a mai putut fi reprimată şi s-a revărsat la suprafaţă: Leicester City e la trei victorii de cea mai grozavă poveste spusă în istoria recentă a Premier League. O poveste care înseamnă atât de mult pentru atât de mulţi, după cum s-a putut vedea şi din reacţia fanilor lui Sunderland, a căror echipă e aproape de retrogradare. Aproape toată lumea e fan Leicester, pentru că povestea pur şi simplu e prea bună.

„E fantastic când vezi înainte de meci o femeie bătrână cu un tricou de-al lui Leicester în faţa stadionului. Au venit de la Leicester, asta e fantastic, asta e emoţie”, spunea Ranieri.

Şi totuşi, italianul îşi scrie (şi) propria istorie. Emoţia despre care vorbeşte vine şi din faptul că, la 64 de ani, nimeni nu ştie mai bine ca el că „în viaţă primeşti o singură şansă. Asta e şansa noastră.‟ E şansa lui să fie pentru prima dată primul, după atâţia ani petrecuţi pe atâtea bănci. Ranieri era acolo, un tânăr antrenor la începutul drumului cu Cagliari, când Sampdoria reuşea propriul ei miracol şi îşi câştiga primul şi ultimul titlu de campioană, în 1991. Când Serie A era cât Premier League şi La Liga împreună, cu cele mai bune echipe şi cei mai buni jucători, antrenorul lui Leicester vedea cu ochii lui cum un „underdog‟ poate să calce în picioare orice aşteptări. Ranieri era acolo, la Valencia, când, în cel mai nebun sezon pe care l-a avut Spania, Deportivo La Coruna ridica unicul ei trofeu de campioană, în 2000. Ca în filmul Slumdog Millionaire, parcă întreaga istorie personală a italianului l-a pregătit pentru ce e pe cale să reuşească acum, în Anglia, cu unul dintre cele mai mici cluburi din ligă.

Sigur, întreaga echipă a lui Leicester e plină de astfel de poveşti. Jamie Vardy juca fotbal semi-profesionist acum doar patru ani; Ryad Mahrez a fost cules din liga secundă franceză. Cei doi îşi scriu acum propriile istorii, aproape în simbioză: Vardy a marcat cele două goluri contra lui Sunderland şi a devenit primul atacant care marchează cel puţin 20 de goluri pentru Leicester în prima ligă de la Gary Lineker încoace; Mahrez va fi aproape sigur desemnat jucătorul anului în Premier League. Încă nouă puncte din 15 rămase şi Leicester City va fi campioana Angliei pentru prima dată.

Singurii care le mai stau în cale „Vulpilor‟ sunt încăpățânații lui Tottenham Hotspur. Din 1961 tot aşteaptă londonezii un titlu, şi Mauricio Pochettino încearcă din răsputeri să pună capăt aşteptării. Pentru Spurs, ar fi propriul basm. Şi, după un 3-0 sec cu Man Utd duminică, fanii speră în continuare. Meciul a demonstrat exact cât de mult s-au dat lucrurile peste cap sezonul ăsta. Cine ar fi crezut că se va ajunge vreodată ca Tottenham să fie favorita, echipa clar superioară într-un joc contra lui United? Cu atât mai mult cu cât asta a fost prima victorie reuşită pe White Hart Lane împotriva lor din 2001 încoace. Ierarhia atât de cristalizată a fotbalului englez a fost spartă anul ăsta, cu consecinţe care s-ar putea să fie de durată. Chiar dacă Spurs nu reuşește să o depăşească pe Leicester în ultimele cinci meciuri, lotul e unul dintre cele mai bune şi mai tinere din ţară, după cum s-a putut vedea din numărul de convocări la naţionala Angliei.

Nu aceleaşi lucruri pozitive se pot spune despre Arsenal, care a ieşit definitiv din lupta pentru titlu după un 3-3 la West Ham. Uneori, jucătorii lui Wenger parcă se străduie intenţionat să adeverească vechile clişeuri. De la 2-0 cu două minute înainte de pauză, Andy Carroll a făcut 2-2 cât ai clipi şi pe listă s-a mai adăugat un colaps al lui Arsenal. O listă care devine din ce în ce mai lungă sub Arsene Wenger. Până la urmă, fundaşul Koscielny a trebuit să egaleze la trei pentru ca echipa să plece cu un punct de pe Upton Park.

Man City s-a chinuit serios cu înverşunata West Brom, dar a câştigat până la urmă cu 2-1 şi rămâne pe locul 4, la patru puncte de United. Pellegrini şi jucătorii săi au părut mai degrabă cu mintea la PSG şi returul de marţi de pe Etihad. Yaya Toure şi Kevin De Bruyne au intrat abia după o oră de joc, iar cel din urmă a contribuit decisiv la golul doi, marcat de Samir Nasri.

Doar trei locuri peste West Brom, pe 10, e campioana Chelsea, care a pierdut primul meci în campionat de la venirea lui Guus Hiddink: 0-1 în deplasarea de la Swansea. Sezonul lui Chelsea e oricum compromis, și în jurul clubului pluteşte indiferenţa faţă de ultimele jocuri din Premier League. Poate în afară de ultima etapă, contra lui Leicester. Ce ar putea fi mai potrivit decât ca Ranieri să revină pe Stamford Bridge după 12 ani şi să ridice în sfârşit trofeul? Dar nu cu Chelsea, care l-a abandonat în favoarea lui Mourinho, în 2004, ci cu Leicester City, un club care a ajuns să-l iubească şi pe care îl iubeşte şi el.

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.