Man City bate și pe Arsenal, se distanțează mult în frunte. Fericirea lui Guardiola îl scoate din sărite pe Mourinho

Danny Coposescu 6 noiembrie 2017

Jurnalistul Daniel Taylor și-a propus să descopere cauzele misterioase ale stării morocănoase pe care Jose Mourinho o afișează peste tot în ultima vreme. Nimeni n-a scăpat de săgețile portughezului: suporterii lui United, jucătorii proprii și adverși, antrenori și reporteri. Nu pare tactica motivațională obișnuită, prin care Mourinho își convinge echipa că toată lumea e împotriva ei. De data asta, e mai degrabă o anxietate accentuată care iese la suprafață din ce în ce mai des.

Taylor pune treaba asta pe seama invidiei: ciudă pe Guardiola și City, pe felul în care toată lumea îi ridică pe vecini în slăvi – ca „ultima minune a lumii“. În timp ce Man Utd e criticată de fiecare dată când nu-și obliterează oponentul cu 5-0, rivala de peste drum chiar reușește astfel de scoruri absurde aproape meci de meci.

Dacă ipoteza lui Taylor e bună, atunci trebuie să ne pregătim de o cantitate și mai mare de posomorâre pe banca tehnică de pe Old Trafford, pentru că City i-a dat trei goluri lui Arsenal și a intrat în pauza competițională cu opt puncte avans și toată admirația din lume. Mourinho are acum două săptămâni să fiarbă după încă o înfrângere acasă la fosta iubire, Chelsea.

Victorie cu asterisc pe Etihad

Dacă privești statistica, nu-i de mirare că City primește mai multe complimente decât președintele chinez la ultimul congres de partid. Niciun alt club de Premier League n-a început vreodată atât de bine, sau cu atât de multe goluri: cele 52 marcate în 17 meciuri din toate competițiile sunt un record absolut. Și nu e vorba doar de numere, ci și de calități mai greu cuantificabile, cum ar fi stilul de joc. Pur și simplu nu contează forța adversarului, echipa lui Guardiola nu discriminează: intenția ofensivă e aceeași.

Însă numerele din meciul cu Arsenal mai ascund ceva. Dincolo de superioritatea evidentă a gazdelor, trebuie spus că două din golurile victoriei cu 3-1 au fost cel puțin discutabile. City conducea deja prin reușita lui De Bruyne când, imediat după pauză, Sterling a căzut în careu sub presiunea lui Monreal. Michael Oliver n-a ezitat să acorde penalti, dar fundașul lui Arsenal intervenise cu umărul și e greu de spus ce altfel putea face, în afară de a-l pofti pe Sterling la un 1-1 cu Cech.

Următorul episod e însă cel care l-a scos din pepeni pe Wenger și aici lipsește ambiguitatea. Silva a primit mingea dintr-un ofsaid clar, înainte să-l servească pe Jesus pentru lovitura de grație. Așa s-au stins, în mai puțin de 10 minute, speranțele pe care Lacazette i le dăduse lui Arsenal.

De asta e dificil să-ți dai ochii peste cap când Wenger se plânge din nou de factori externi după o înfrângere. Francezul oricum nu se ferește să-i facă pe arbitri cu ou și cu oțet, dar după jocul ăsta, furia s-a simțit și prin ecran: „Știm că Raheem Sterling simulează bine. Al treilea gol e din ofsaid. E fatal și, prin coincidență, greșelile sunt mereu în favoarea echipei care joacă acasă. Poți să accepți dacă City câștigă normal, dar asta e inacceptabil.“

Urmează și partea care probabil îl va trimite pe Wenger în tribune pentru următoarele meciuri: „Cred că arbitrii nu muncesc destul. Nivelul scade în fiecare sezon și, în momentul ăsta, e inacceptabil.“

E sugestiv și că Guardiola n-a avut chef să discute fazele controversate și a ales să se concetreze pe faptul că „mai devreme în sezon, Arsenal a bătut-o pe Burnley cu un henț în minutul 96.“ În contextul în care echipa sa a meritat – și încă foarte clar – victoria, e ușor pentru Pep să stea departe de protestele frăției managerilor supărați.

Lui Morata pare să-i meargă totuşi bine la Londra 

Și Conte a fost, din când în când, membru al sindicatului ăsta, iar pălmuiala aplicată de Roma în Champions League l-a lăsat pe italian mai aproape de temutul „sezon Mourinho“ pe care voia neapărat să-l evite. E drept că Chelsea era pe patru înainte de etapa asta, deci nu tocmai în criza de acum doi ani, dar londonezii au pierdut într-adevăr ceva din „foamea“ care i-a făcut campioni. E ceva simbolic în faptul că au redescoperit-o tocmai în fața lui United și a fostului antrenor. Şi că tocmai Morata, cel care trebuia pesemne să fie nefericit la Chelsea, a fost omul decisiv: 1-0 pentru campioni.

N-a fost un derbi grozav și un gol a părut mereu îndeajuns pentru a decide câștigătoarea. Dar așa se întâmplă de obicei când Mourinho e musafir la una dintre echipele din „top six“. Ăsta e exact tipul de remarcă care l-ar enerva pe antrenorul lui Man Utd, dar aici numerele nu mint. De când e pe Old Trafford, într-un total de șapte deplasări la o rivală de renume, echipa sa a marcat un singur gol, și acesta în înfrângerea cu Spurs din mai.

Pe Stamford Bridge, United nu s-a baricadat, dar linia de trei fundași centrali, Young și Valencia pe flancuri, plus Herrera și Matic la mijloc nu inspiră tocmai aventură și creativitate. Lukaku abia dacă a prins un șut pe poartă și e fără gol în șapte meciuri. O parte din responsabilitate îi aparține, dar e evident că parteneriatul cu Rashford nu funcționează și prezența ofensivă a lui Pogba îi lipsește enorm atacantului. Cert e că United trece printr-o serie de șapte meciuri cu doar opt goluri marcate, și asta a șters impresia bună din startul sezonului. Când e vorba de un club condus de Mourinho, e greu să nu te întorci la stereotipuri și prejudecăți, oricât de neîndreptățit s-ar simți.

Și faptul că Antonio Conte nu s-a obosit să-i strânga mâna după meci are legătură cu acest context. Da, e un gest de ranchiună copilăroasă, dar nimeni nu se aștepta ca italianul – combativ și el peste măsură – să înghită fără reacție atacurile nevoalate ale lui Mourinho: „E important doar să câștigi meciul. Trebuie să câştigi respect doar pe teren, nu și în afara lui.“ Asta e o pagină ruptă direct din manualul lui Jose.

Liverpool și Spurs adaugă la înghesuiala din urma lui City

Efortul de la mijlocul săptămânii s-a resimțit firește mai mult pentru Tottenham decât pentru băieții lui Klopp. Golul lui Son a rezolvat într-un final meciul cu Palace, care și-a mai adus aminte ce sport joacă de la venirea lui Roz Hodgson. Vestea proastă e că Dele Alli s-a accidentat și Harry Winks a trebuit schimbat la pauză. Norocul lui Pochettino (și ghinionul selecționerului Southgate) e că urmează pauza competițională.

Liverpool ar fi preferat probabil să nu-i fie întreruptă forma bună: victoria cu 4-1 la West Ham e a treia consecutivă la o diferență de trei goluri. Salah are deja șapte goluri în Premier League, Sadio Mane a revenit după accidentare și Oxlade-Chamberlain, care a marcat și el,  pare să se simtă tot mai bine.

Între locul șapte și cel secund sunt acum doar patru puncte. Jumătate din avansul enorm al lui Man City în fruntea clasamentului.

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.