Medalii pentru juniorii români la competițiile europene și balcanice de sărituri în apă, lupte și atletism. Ce competiții urmează pentru tinerii sportivi

Andreea Giuclea 5 iulie 2017

În timp ce pentru cei mai mulți tineri de vârsta lor, sosirea verii înseamnă vacanță și detașarea de școală, pentru sportivii de performanță, vara vine cu emoțiile turneelor importante, cele pentru care se pregătesc tot anul. Așa că primele săptămâni de vacanță îi găsesc fie în cantonamente, alergând pe plajă sau pe cărări de munte, fie deja în febra competițiilor.

Cel mai recent, luptătorii români au încheiat Campionatele Europene de Lupte Greco-Romane pentru juniori din Dortmund, Germania, cu o medalie de aur, două de bronz și trei locuri cinci. Ștefania Priceputu a urcat pe prima treaptă a podiumului la categoria 44 kg, în timp ce Anghel Alexandra și Lenard Berei au câștigat medalia de bronz la 67 kg, respectiv 120 kg. Coman Ștefan, Horatau Teodor și Arnaut Răzvan au terminat competiția pe locul cinci.

“Cu regretul că se putea mult mai mult, pot spune că a fost o competiție reușită, iar de la cei care au dezamăgit aștept revanșa la campionatul mondial. Felicitări tuturor celor care au contribuit la aceste rezultate”, a concluzionat președintele Federației de Lupte, Răzvan Pîrcălabu pe pagina sa de Facebook.

Săptămâna trecută au avut loc și Campionatele Europene de Înot pentru juniori (Netanya, Israel) și cele de Sărituri în apă (Bergen, Norvegia). În competiția de înot din Israel, Daniel Martin câștigat medalia de argint în proba de 200 de metri spate, stabilind un nou record național de juniori (1.58.72). Tot el s-a clasat pe locul 8 în finala probei de 100 metri spate.

La Europenele de Sărituri în apă pentru juniori din Bergen, Alin Ronțu și Aurelian Dragomir au câștigat medalia de bronz în proba de platformă sincron masculin, primul podium pentru România după o pauză de 25 de ani într-o competiție de asemenea anvergură.

 

Antrenorii Ani Popescu și Adrian Gavriliu, alături de sportivii Alin Ronțu și Aurelian Dragomir, medaliați cu bronz la…

Posted by FRNPM on Thursday, June 29, 2017

Au urmat Campionatele Balcanice de atletism pentru juniori, organizate la Pitești weekend-ul trecut (1-2 iulie), unde România s-a clasat pe locul doi în clasamentul pe medalii, după Turcia. Sportivii români au adunat 26 de medalii: 10 de aur, 7 de argint și 9 de bronz.

 

România a cucerit argintul la Campionatul Balcanic de Atletism Juniori 1!
România a câştigat 26 de medalii la…

Posted by Federatia Romana de Atletism on Monday, July 3, 2017

Și de la Europenele de Kaiac-Canoe pentru juniori și tinert de la Belgrad, România s-a întors cu medalii: Cătălin Chirilă şi Constantin Dîba au câştigat auru în proba de canoe 2 – 1.000 de metri.

Emoțiile verii continuă, intră în scenă sporturile de echipă

Urmează săptămâni pline de emoții mai ales pentru sporturile de echipă și pentru echipa olimpică de tineret a României. Naționalele de baschet Under 16, Under 18 și Under 20, atât cele masculine, cât și cele feminine, participă în iulie și august la Competițiile Europene pentru fiecare categorie de vârstă (detalii aici), în timp ce naționala de polo Under 17 începe pregătirea pentru Campionatul European care va avea loc între 10-18 septembrie, în Malta.

Naționala feminină de handbal de tineret se pregătește și ea pentru Campionatul European din Slovenia (27 iulie-6 august). După ce-a câștigat Trofeul Carpați, echipa antrenată de Ion Crăciun va participa la un alt turneu amical, găzduit de Ungaria (13-15 iulie Balatonboglar), alături de naționalele Ungariei, Danemarcei şi Sloveniei.

Tot în iulie are loc ediția de vară a Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE), găzduit de Gyor în perioada 23 – 29 iulie. România va fi reprezentată de 77 de sportivi, la competițiile atletism, ciclism, gimnastică artistică, înot, judo, kaiac-canoe, tenis și handbal. Înotătoarea Ana Iulia Dascăl va fi purtătorul de drapel a Echipei Olimpice la ceremonia de deschidere.

La final de iulie (27-30), România găzduiește Campionatele Mondiale de Kaiac-Canoe de juniori și tineret, la Bascov, la care vor participa peste 1300 de sportivi din 60 de țări.

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.