Nicio etapă liniștită. Liga 1 schimbă ghetele cu patinele, Botoșani și CFR alunecă pe terenuri înghețate, Dinamo primește un sac de goluri la Mediaș. În fine, Hagi îl cunoaște pe Rambe

Ciprian Rus 6 decembrie 2016

După trei etape în care marcase un singur gol și primise patru, Steaua a câștigat, în fine, relaxat în Liga 1, iar asta e deja știre. La fel ca Florin Andone, în Spania, Gabi Enache pare să prindă vârful de formă taman când selecționerul Christoph Daum nu mai are nevoie de el vreo 3 luni.

Trupa lui Reghecampf a învins Pandurii cu 3-1 și și-a recuperat locul 1 în clasament, pe care Viitorul lui Gică Hagi urcase după victoria limpede, 2-0, cu o altă pretendentă la podium, CSU Craiova.

Nou-promovata Gaz Metan a speculat imediat rezultatul meciului de la Ovidiu și a trecut pe locul 3. Ardelenii i-au readus pe dinamoviști cu picioarele pe pământ după victoria împotriva Stelei. Un pic de ajutor din partea arbitrilor și cu ceva noroc în prima parte, Gaz Metan a avut un final excelent și a făcut scor, 4-0, cu echipa din Ștefan cel Mare.

Paradoxul etapei

Dacă primele trei locuri au bifat victorii pe linie, cele șapte echipe aliniate între locurile 4 și 10 în clasament au adunat împreună, la finele etapei a 19-a, la fel de multe puncte, 4, cât cele două echipe aflate pe ultimele două locuri în clasament.

ASA Târgu Mureș, penultima din Liga 1, a învins, pe zăpadă, cu 2-0, Botoșaniul, echipă care trage din greu să prindă “play-off”-ul. Pe un teren jumătate verde, jumătate alb – “autogol” al administratorilor arenei din Gruia – CFR Cluj nu a scos decât un egal, 2-2, în fața “lanternei roșii”, ACS Poli Timișoara, într-un meci în care au, totuși, scuza unui gol neregulamentar înscris de oaspeți.

Chiar și cu 1 punct, CFR își consolidează locul 5 în fața urmăritoarelor, pentru că, dintre echipele cu pretenții și cu șanse la locurile de vârf, doar Astra a mai punctat în această etapă, 2-1 la Voluntari.

Cifra etapei: 5

Nu mai puțin de 5 penaltiuri s-au dictat în etapa a 19-a a Ligii 1, patru dintre ele în ultimele două partide, cele jucate luni. Nascimento, talentatul mijlocaș portughez de la CFR, a transformat, elegant, două dintre ele, la Cluj, în vreme ce la Mediaș, golgheterul campionatului, albanezul Llullaku, a transformat și el de două ori și a ajuns la 15 goluri, 6 peste Bud, aflat pe locul doi. În fine, și Steaua a beneficiat de un penalti, ocazie cu care Enache a semnat dubla în meciul de la “Arena Națională”.

Scandalul etapei

Patronul și antrenorul celor de la Viitorul, Gică Hagi, a fost în centrul celei mai mari polemici generată de ultima etapă. La finalul meciului cu Craiova, Vătăjelu s-a luat la harță cu câțiva dintre puștii lui Hagi. Gică a intrat să îi despartă și l-a împins pe Vătăjelu, moment în care Rambe, de la Craiova, a sărit și l-a îmbrâncit, la rândul lui, pe Hagi. Spiritele s-au încins și mai mult, iar Rîmniceanu și Rambe au primit cartonașul roșu.

„Regele” a răbufnit la conferința de presă de după meci. „Sunt nişte străini care vin la noi şi ne înjură. Nu se poate aşa ceva! Străinii să vină să joace fotbal, să arate că sunt mai buni decât ai noştri. Asta să facă, nu să vină să înjure! Au câte 10 kilograme în plus şi ei vin la noi, în România, şi ne înjură. Să vină străini mai buni decât ai noştri, nu să aibă 200 de kilograme. Zici că n-au dormit 3 zile”.

A jucat 30 de meciuri şi a dat un şut pe poartă. Să se ducă la el să înjure şi să sară la bătaie. Păi să vină în România să ne bată? Chiar aşa? Să se ducă Benzar în Brazilia să-i pună mâna în gât lui Romario, cum ar fi? – Gică Hagi

În timp ce Craiova l-a suspendat pe Rambe, lumea fotbalului românesc a sărit în apărarea lui Hagi.

„Respectați-l pe Gică Hagi! Respectați marii fotbaliști! Ce face el la Viitorul e unic.” – Ionel Dănciulescu

„E dureros să vezi că un jucător împinge în așa mod simbolul fotbalului românesc. Indiferent de ce se întâmplă, Hagi rămâne pentru un mine un model” – Dani Coman

Protestul etapei

Doar 400 de spectatori au asistat la meciul Stelei cu Pandurii de pe “Arena Națională”. Puținii fani prezenți duminică pe Arena Națională au privit meciul fără să se implice în vreun fel în susținerea echipei lor. Atitudinea s-a vrut un avertisment la adresa conducerii, care a decis punerea în vânzare a biletelor la meciul cu Pandurii abia în ziua în care s-a jucat meciul și care a refuzat să-i ajute pe fani să obțină biletele la derbiul cu Dinamo. Galeria nu intenționează să boicoteze și viitoarele meciuri, însă a vrut să tragă un semnal de alarmă.

Ce urmează

Etapa a 20-a are în prim-plan meciul dintre primele două clasate la finele sezonului trecut, Astra și Steaua. La doar trei zile după testele decisive din Europa League, cele două rivale se vor vedea în Liga 1. Astra are nevoie de victorie ca să mai spere la “play-off”, Steaua, la fel, dacă vrea să rămână pe locul 1.

Tot în zona extrem de disputată a locurilor de “play-off”, Craiova întâlnește pe CFR Cluj, iar Pandurii pe Gaz Metan.

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.