Picioarele lui Toma Coconea sunt tari, dar nu bat zborul elvețianului Maurer. Cum stă românul în ziua a IV-a a Red Bull X-Alps

Ancuța Iosif 5 iulie 2017

Nu e tocmai ușor de scris sau de citit, dar Toma a căzut 15 locuri în hăul clasamentului de la Red Bull X-Alps. Salvamontistul român a început puternic și a condus până la jumătatea celei de-a doua zi de concurs (luni, 3 iulie, ora 16:00), când era cocoțat pe la 1.800 de metri și mergea într-un ritm de 3 km/h. Îi rămăseseră 1.015 de kilometri până la Monaco și avea 15 kilometri în fața germanului Huber. Urcase prin munți toată noaptea dinainte, strângând 140 de kilometri bătuți sub picioare cu 9 km/h. Ai spune că 15-17 kilometri și muzica celor de la AC/DC pe care o avea în căști ar fi suficient ca să-l țină în top, dar nu și când vorbim de X-Alps, unde, mai ceva ca-n tenis, se poate întâmpla orice. Fiind foarte concentrați la ce se întâmplă în top, și noi am ignorat oarecum ce venea pe tăcute din urmă.

Vantul care sufla in aripa lui Tomi vine si dinspre toti sustinatorii sai! The wind blowing in Tomi's wing comes from…

Posted by Toma Coconea on Dienstag, 4. Juli 2017

Povestea s-a transformat rapid din emoțiile pentru hunedoreanul nostru în guri căscate când elvețianul de aproape 38 ani Chrigel Maurer a început să facă ce știe el cel mai bine: să zboare peste toți și să-și reia locul fruntaș, cel cu care s-a obișnuit de la alte patru ediții de X-Alps câștigate. Dacă visul lui Tomi, singurul concurent de acolo care a participat la toate edițiile este să câștige cursa asta, pare-se că pentru alții nu e de ajuns să câștige o dată și revin însetați de mai mult. Red Bull X-Alps le curge prin vene oricum, amândurora.

Dar ce te lasă cu gura căscată nu e neapărat faptul că a zburat Chrigel, ci că a revenit de pe locul 22 – unde a ajuns după ce a pornit la două ore, 31 minute și 21 secunde în spatele primilor atleți. Când s-a dat startul competiției pe 2 iulie, Chrigel era deja răcit de o săptămână și nu primise liber de la medic, mai ales că deschiderea a fost poate cea mai ploioasă dintre toate cele opt, ploaia a insistat mai departe chiar de prima zi. Ca să fim și mai clari, Maurer nu și-a folosit nici pass-ul de o noapte ca să-i ajungă pe ceilalți din urmă (Coconea îl folosise în prima noapte, la fel și ultramaratonistul Huber, care mai are unul de rezervă).

Dacă Tomi este cunoscut la X-Alps drept sprinterul minune care merge, merge și nu se oprește și, dacă ar fi un concurs de non-stop-trail-running, probabil ar fi fruntaș până la final, Maurer pare să se fi născut printre nori – are o intuiție foarte bună, o strategie bine pusă la punct din câte vedem și, probabil două mari avantaje: o echipă mai experimentată și cunoașterea detaliată a scurtăturilor printre Alpi, cum cunoaște Tomi Parângul. Dacă Tomi e poreclit acasă Șoimul, Maurer este Vulturul care deține recordul de timp al competiției din 2013, când a parcurs Salzburg-Monaco în 6 zile, 23 minute și 40 secunde. Și noi și organizatorii ne întrebăm dacă poate cineva acum să-l oprească.

Pe 4 iulie, marți, a treia zi de concurs, Chrigel începuse cursa devreme prin Sudul Alpilor, zburând și urcând timp de 12 ore. A zburat dincolo de cel mai înalt vârf al Austriei, Glossglockner (3798 metri) și până spre seară acoperise 30% din distanța spre Monaco, reușind să aterizeze cu zâmbetul până la urechi la al treilea punct de control, unde a fost așteptat de fani și unde a savurat, previzibil, o doză de Red Bull. Coconea reușise să stea luni seară (3 iulie) o perioadă în coastele elvețianului, chiar dacă era în continuare pe jos (reușise și el să zboare cu câteva ore înainte de Chrigel, dar în sesiuni scurte). Ba chiar s-a luptat la picior cu francezul Petiot până pe vârful Mangart, unde Toma care reușea să mențină locul doi, a fost întâmpinat cu mari bucurii de suporteri.

Dar piciorul nu a putut bate aripile și mirosul pentru vânt bun al parapantistului elvețian și al altor concurenți care s-au lansat în zbor și au reușit să stea în aer ore bune. Pe 4 iulie, spre ora 17:00, Tomi cădea pe locul 12, iar acum pe pagina de live-tracking a concursului îl vedem pe locul 16, dar continuând să urce. În fața lui, la doar doi kilometri distanță, e prietenul german Huber. La peste 150 kilometri depărtare de el, elvețianul zburător. Petiot, cel care se zbătea să-l ajungă pe Coconea pe un vârf cu o zi înainte, acum stă la doar 30 kilometri în spatele lui Chrigel și vânează postul de lider.

„Astăzi nu a fost ziua noastră de zbor, însă Tomi este puternic și merge mai departe”, scria marți echipa lui de sprijin. „În zilele următoare ne dorim să recuperăm cât mai mult în clasament. Acum Tomi are nevoie de susținerea tuturor, să îl încurajăm!” Sute de comentarii au curs, într-adevăr, sub postare și nu numai. Unele încurajări sunt înțelepte: „Majoritatea lucrurilor importante din lume au fost realizate de oameni care au continuat să încerce acolo unde părea să nu mai existe nicio speranță”, altele amuzante: „Suflați cu toții în aripă și haideți sus.”

Organizatorii X-Alps au vorbit cu Coconea înainte de a se opri pentru odihnă și românul le-a spus că moralul este bun, în ciuda alunecării în clasament. Miercuri, 5 iulie, a patra zi de concurs, Tomi și-a propus o alergare de 11 kilometri până la Grindelwald, de unde promite un zbor bun și o aterizare în Aschau, al treilea punct de control, atins aseară de Maurer.

În urmă cu trei ore, Toma apare optimist, într-adevăr, în fața camerei. „Lasă, o să fie bine până la capăt, luptăm, vă pup.”

Am mai scris despre cine e Tomi și cum a început el cursa. Puteți urmări cursa pe pagina de live-tracking a Red Bull X-Alps, repede până nu ajunge unul dintre ei la Monaco.

Later Update, 15:24:

Toma zboara de dimineata si este inca in aer.Toma is flying since early in the morning and he is still up in the air. #gogotoma #alaturidetoma Live tracking: www.redbullxalps.com

Posted by Toma Coconea on Mittwoch, 5. Juli 2017

Update 17:50:

„Din păcate condițiile meteo s-au schimbat și Toma a aterizat, dar nici o problemă urcam și decolăm din nou. GO Toma!”

*

Pentru cei care citesc pentru prima oară, la X-Alps – probabil cea mai dură competiție de aventură din lume – ai voie să te deplasezi doar pe propriile picioare sau cu o parapantă. Au luat startul 31 de atleți din 21 de țări, toți pregătiți să traverseze șapte țări. Nebunia se traduce prin 1.138 de kilometri prin care participanții vor străbate Alpii pe jos sau în zbor, până la Monaco. Primul care ajunge acolo, câștigă, dar regulametul este mai complicat de atât: o dată la 48 ore se elimină concurentul care rămâne ultimul, iar ca să termini cursa, trebuie să ajungi nu mai târziu de 48 ore după câștigător. Toți participanții au câte un night-pass, adică au voie să continue cursa o noapte la alegere (în rest au ore de odihnă obligatorii). Regulamentul complet, aici.

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.