Prea sus, prea repede: România pierde cu Spania, speră la altceva în următoarele meciuri de la Campionatul European

Lucian Vârtan 5 septembrie 2017

Luni seară, în fața unei Săli Polivalente din Cluj aproape plină și cu un fond sonor care să-i încurajeze pe baschetbaliștii români, am văzut un meci ce va rămâne mult timp în istoria sportului românesc. Nu prin rezultat – pentru că azi nu a fost vorba despre scorul final -, ci prin oportunitatea de a juca, după 30 de absență din elita baschetului, împotriva campioanei europene en-titre și a medaliatei cu bronz la ultima ediție a Jocurilor Olimpice.

Am primit un meci frumos, un spectacol total, oferit mai ales de Spania, dar și România a părut deschisă în fața ideii că nu are nimic de pierdut, doar de câștigat. Cum spuneam și după meciul contra Croației, și meciul de azi a fost un motiv de bucurie pentru fanii de la Cluj, pentru că au avut prilejul să vadă de aproape jucători care evoluează la cel mai înalt nivel, realizări spectaculoase și faze excelent executate de o echipă a Spaniei care va fi greu de oprit la acest turneu.

Din nou într-o zi excelentă, dar fără a se întrebuința prea tare, Spania a învins România clar, 91-50, și a trecut pe primul loc în clasamentul grupei de la Cluj, de unde așteaptă liniștită duelul cu Croația. România a avut o reacție bună doar în prima parte a meciului, mai apoi, la fel ca în jocurile trecute, echipa a pierdut treptat din intensitate.

Meciul

România a început ultimul joc al zilei din Polivalenta din Cluj în aceeași formulă cu care ne-a obișnuit deja, și care pare să fie cea mai eficientă – Andrei Mandache, Vlad Moldoveanu, Cătălin Baciu, Kuti Nandor și Radu Paliciuc.

Meciul a pornit încă o dată pe repede înainte pentru spanioli, care au taxat fiecare greșeală a României, dar, chiar și așa, după primele cinci minute, România s-a ținut bine. Echipa lui Marcel Țenter a continuat să joace dezinvolt, creativ, fără să comită greșeli inutile. Drept mulțumire, România a și reușit să conducă cu mai puțin de un minut înainte de finalul primului sfert: 19-18. E greu de spus dacă acest prim sfert a fost perioada de joc cea mai bună a României la acest turneu, dar un lucru e cert: jucătorii au potențial.

Încurajați de reușitele lor, Vlad Moldoveanu și colegii săi au început sfertul al doilea și mai incisivi și, măcar parțial, planul le-a ieșit: au continuat să stea aproape de mult mai bine cotații lor adversari pentru mare parte din sfertul secund. Abia spre final, când ibericii au început să accelereze, diferența de valoare a devenit evidentă, și Spania s-a desprins la 10 puncte.

Pasele noastre nu au mai ajuns la destinație, culoarele parcă s-au închis dintr-odată. În final, prin același joc combinativ și în viteză cu care ne-au obișnuit, campionii europeni au intrat la vestiare cu un avans confortabil: 41 – 27.

După pauză, jocul și-a păstrat, absolut previzibil, direcția. „Tricolorii” au insistat încă o dată prea mult – și fără succes – pe aruncările de la distanţă, iar la recuperare n-au avut şanse în faţa înalţilor jucători spanioli. Țenter a început să schimbe, pe de-o parte pentru a mai limita proporțiile scorului, pe de alta pentru a le oferi tuturor jucătorilor șansa de a fi pe teren. Schimbarea în bine în jocul României nu a venit, așa că diferența a ajuns rapid la 35 de puncte, 70- 35.

Sfertul al patrulea a fost fără istoric (și fără șanse) pentru naționala României. Vestea bună e că spre finalul partidei toți cei trei tineri care au câștigat Campionatului European de baschet Under 20 – Emanuel Cățe, Bogdan Nicolescu și Nandor Kuti – au fost în același timp pe teren.

Cu 15 puncte, șase recuperări și trei assist-uri, Vlad Moldoveanu a fost din nou locomotiva României. Pentru spanioli, în lipsa fraților Gasol (Marc a apărut în prima parte, vedeta Pao n-a jucat), frații Hernangomez au fost remarcații echipei. Juancho a reușit 18 puncte și 12 recuperări, Willy – 13 recuperări și nouă puncte.

Declarațiile

„Nu ne-am ținut aproape de spanioli, dar am încercat să ne facem jocul nostru, pentru că ei au venit aici cu un obiectiv total diferit de al nostru. Atât timp cât am respectat lucrurile pe care le-am vorbit la antrenament, am arătat destul de bine; însă avem, din nefericire, câteva căderi de-a lungul jocului, de care un adversar valoros profită la maximum”, a rezumat Țenter, la microfonul TVR, atât meciul cu Spania, cât și baschetul arătat de România în primele trei jocuri. Apoi, antrenorul naționalei a amintit și de meciul cu Ungaria: „ E un meci de do or die pentru noi, este crucial și eu sper din tot sufletul să învingem. Sperăm la o victorie și sunt convins că vom da totul pe teren.”

Nandor Kuti a vorbit și el despre meciul de luni, dar și despre partida cu Ungaria: „Pentru mine a însemnat mult acest meci (cu Spania n.a). A fost un meci frumos, noi nu am jucat cel mai bun baschet al nostru, și ne-au bătut la o diferență mai mare decât ne-am fi dorit. S-a văzut că nu eram conectați 100%, pentru că ne gândeam deja la meciul de mâine cu Ungaria, în care ne dorim victoria.”

Celelalte jocuri

În primul meci al zilei, Ungaria și Cehia, conștiente de miza calificării, au început tare și au arătat un baschet spectaculos. Împinsă înainte de cei aproximativ 1.000 de fani maghiari, care au cântat cu patos imnul de stat, naționala Ungariei a avut un start sufocant, cu o serie de 13 puncte consecutive în primele patru minute, în timp ce croații au reușit doar două. Maghiari au păstrat inițiativa pe tot parcursul sfertului întâi, pe care l-au câștigat cu un parțial de 23-16.

Surprinzător (după ce am văzut în primele două meciuri), Ungaria a dominat și sfertul al doilea, a arătat un baschet solid, precis, și a profitat la maximum de contraatac. Avantajul taliei de sub panou a fost și el destul de vizibil, iar când astea n-au funcționat, maghiarii au continuat să marcheze spectaculos, de la distanță. S-a terminat 85 la 73 pentru Ungaria, un rezultat care mai dă o șansă naționalei României.

În celălalt meci al grupei, unul ce avea ca scop calificarea de pe un loc cât mai bun în fazele finale ale EuroBasket, Croația și Muntenegru au oferit un joc de care pe care. La final s-au bucurat croații, dar meciul a fost mereu strâns: 76 – 62, pe sferturi 25-17, 18-14, 19-21, 14-20.

Ce urmează în grupa de la Cluj

După jocul arătat în prima parte a meciului cu Spania, probabil că mulți dintre fanii României și-ar fi dorit ca „Vulturii” să fie un fel de dark horse al acestui turneu final. Însă lipsa de experiență în meciuri cu miză nu poate fi depășită prea ușor. Poate tocmai de-asta, mai departe de rezultate trebuie să fie privim cu încredere evoluția din jocul României: relațiile de joc par mai bune, curajul și ambiția nu lipsesc nici ele.

Urmează acum două meciuri – Ungaria și apoi Muntenegru – care pot schimba soarta echipei la acest European. Argumentele României rămân aceleași, așa că întrebarea de 1.000 de puncte e și ea neschimbată: vor fi curajul și entuziasmul de ajuns pentru a masca lipsa de experiență în fața unor adversari mai puternici? 

Marţi, 5 septembrie

ora 15:00 Cehia-Muntenegru

ora 17:45 Croaţia-Spania

ora 20:30 România-Ungaria

Toate meciurile grupei C sunt transmise în direct de TVR2 şi TVR HD.

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.