Retragere în plină glorie: Zinedine Zidane o lasă pe Real Madrid cu vitrina plină de trofee. Și cu inima plină de regret

Danny Coposescu 11 iunie 2018

Jurnaliștii care se ocupă de Real Madrid sunt obișnuiți cu orice scenariu imaginabil. De la concedierea lui Vicente Del Bosque la nici 24 de ore după ce câștigase titlul în 2003, la amenințările puerile ale lui Ronaldo că de data asta chiar își ia jucăriile și pleacă, ai zice că nimic nu-i mai poate lua prin surprindere.

Asta până la bomba detonată după-amiaza asta de omul care-a realizat mai multe în doi ani și jumătate decât majoritatea antrenorilor de pe Santiago Bernabeu. Când s-a anunțat o conferință de presă neprogramată, existau deja suficiente fire narative încât să ne convingă că va fi vorba de altceva: contractul lui Gareth Bale, dacă Ronaldo s-a trezit sau nu cu fața la cearceaf, etc. În loc de banalitățile astea, sau chiar a unei execuții publice în stilul obișnuit al lui Florentino Perez, Zidane a reușit cumva să-și consolideze și mai bine legenda cu un gest simplu, și totuși imens:  „Am luat decizia să nu continui anul viitor la Real Madrid.‟

„E momentul potrivit pentru toată lumea. Poate părea straniu, dar e pentru binele tuturor, al jucătorilor, al clubului și al meu. Echipa asta trebuie să câștige în continuare și are nevoie de o schimbare după trei ani, o altă voce, o altă metodă de lucru. Ne dorim mereu mai mult de la jucători și vine un timp când eu nu le pot cere mai mult.‟

Ăsta a fost leitmotivul francezului pe tot parcursul interacțiunii cu reporterii ușor bulversați din sală: ideea că, de aici încolo, panta poate fi doar descendentă. Și mai remarcabil a fost tonul auto-critic al lui Zidane. Nu vezi prea des un campion ca el expunându-și vulnerabilitatea cu atâta sinceritate: „Există momente dificile, când te întrebi dacă mai ești persoana potrivită. Nu uit vremurile grele și asta mă face reflectez. Dacă nu mai văd cu claritate că vom continua să câștigăm, e mai bine să fac pasul înapoi.‟

E evident că eșecurile din competițiile domestice l-au afectat mult mai mult decât a lăsat să se înțeleagă pe parcursul sezonului. Frustrarea față de forma inconstantă a echipei n-a ieșit la iveală decât după eliminarea din Copa del Rey, o înfrângere acasă cu Leganes pe care Zidane o numește și acum „cel mai neplăcut moment din carierea mea aici.‟

Și totuși, cel puțin în retrospectivă, putem găsi destule semne că decizia asta n-a venit din neant. În februarie, Zidane a dat un interviu care seamănă acum cu un prolog pentru povestea de azi: „Când o să simt că nu mai am nimic de dat, o să plec. Să fii antrenor la Real Madrid e cea mai extenuantă muncă din fotbal.‟

Jurnalistul Dermot Corrigan accentuează cuvântul „desgaste‟, repetat frecvent pe parcursul anunțului. Uzura pe care-o reclamă Zidane e o condiție cronică în elita antrenorilor moderni: Guardiola, Conte sau Luis Enrique au fost răpuși de stresul sufocant care vine la pachet cu orice club important. Dar până și în compania asta, Zidane e un caz excepțional. Să-ți începi cariera în top, cu toate provocările aferente, e una. S-o faci în cel mai exigent și nerăbdător loc din fotbalul european e cu totul altceva.

În sensul ăsta, după ce-a mai scris o pagină într-o istorie care părea că și-a atins punctul culminant în anii ’50, până și plecarea lui Zidane e excepțională. Primul om care-a câștigat de trei ori consecutiv Cupa Europeană devine și primul om care-l lasă pe Florentino Perez cu buza umflată.

„Nu mă așteptam la asta. Știe că-l iubesc mai mult ca pe orice alt jucător sau antrenor și am vrut mereu să-mi fie alături. Am intrat în șoc când mi-a spus și am încercat să-l fac să se răzgândească.‟ – Florentino Perez

În 15 ani de președinție pe Bernabeu, Perez n-a auzit niciodată cu adevărat „nu‟. Jucători, antrenori și directori au trecut ca apa, iar el a fost mereu piatra care le-a schimbat cursul. Cu expresia sumbră a unui om care asistă la un priveghi, autocratul lui Real a gustat pentru prima oară limitele controlului pe care l-a considerat mereu absolut. Nu-i niciun dubiu că Perez e rănit nu doar pentru că proiectul său personal s-a dovedit a fi o persoană autonomă, cu principii mai puternice chiar și decât imensa forță gravitațională a Madridului. Între cei doi există o relație sinceră de apropiere, ceea ce se vede din declarațiile de dragoste reciprocă: „Am luat decizia asta pentru că iubesc clubul ăsta, îl iubesc pe Florentino și îi sunt recunoscător.‟

Poate ăsta e blestemul lui Real. Nimeni nu știe mai bine ca Zidane că, acolo, starea naturală e fluxul continuu. Conducerea îl are la inimă și victoria de la Kiev i-a adus un contract nou pe masă. Cu toate astea, zvonurile că ar putea fi demis s-au ținut lanț până în pragul finalei și nu doar pentru că presa avea nevoie de click-uri. Răzmerițele lui Ronaldo, Bale și poate Isco prevesteau oricum o vară obositoare. Doi-trei pași greșiți la începutul sezonului viitor ar fi risipit probabil din nou tot creditul strâns de Zidane. La urma urmei, toată dragostea din lume nu ajunge când trebuie să câștigi Champions League an după an doar pentru a-ți salva slujba.

Până în ultimul moment, Zidane s-a dovedit sufletul pereche pentru Real Madrid: un fost jucător excepțional care a preluat echipa și a câștigat cam tot ce se putea câștiga. A făcut-o într-un un stil greu de definit, cu metode aproape mistice – la fel ca talentul arătat pe teren. Și acum Zizou a plecat brusc, confirmând din nou combinația aparte de planificare pe termen scurt și succes pe termen lung care caracterizează clubul ăsta.

Dar unde va mai antrena Zizou? Unde s-ar potrivi? Greu de spus, din moment ce știm un singur lucru despre stilul lui: e cel câștigător.

 

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.