LEAD
Champions League

Ronaldo şi Bale dărâmă „Zidul Galben” de la Dortmund, Harry Kane e mai bun decât crezi. La fel și Manchester City

De ceva vreme pare că-n regulamentul Champions League e stipulat că cel puţin două cluburi trebuie să se întâlnească sezon de sezon, în grupe sau în fazele superioare. Dar nu e cazul să ne plângem – se putea mai rău decât încă un episod din rivalitatea Real MadridBorussia Dortmund. Nu de alta, dar ultimele patru întâlniri (opt meciuri în cinci ani) ne-au servit o găleată de goluri, împărţite echitabil.

Ca şi anul trecut, echipa lui Zidane a venit pe Westfalenstadion din postura de campioană europeană. Spre deosebire de anul trecut, sau oricare dintre întâlnirile din trecut, a şi plecat cu toate cele trei puncte, numai bine cât să mai alunge grijile din jurul formei recente. Meciul a arătat exact cum te-ai aştepta să arate cu două formaţii ofensive, dar a demonstrat că apărarea lui Dortmund, depăşită o singură dată în şase etape de Bundesliga, e departe de standardele Ligii.

Un început bun, în care jucătorii Realului s-au trezit fugăriţi peste tot de un pressing frenetic, s-a dus rapid pe apa sâmbetei odată ce oaspeţii au realizat că nu e nevoie decât de o pasă săltată bine pentru a depăşi linia defensivă curajoasă (citește absurd de înaltă) a Borussiei. Din nou şi din nou, aşezarea propusă de Peter Bosz s-a dovedit a fi sinucigaşă în fața hergheliei de cai putere a lui Ronaldo şi Bale. După câteva ratări la mustaţă şi alte lecţii neînvăţate de apărarea lui Dortmund, galezul a rupt plasa dintr-o acţiune ceva mai aşezată, creată de centrarea delicioasă a lui Carvajal.

Nemţii păreau că au rămas cu gândul la henţul din careu făcut de Ramos, venit în timpul celei mai bune oportunităţi din prima repriză pentru gazde. Dar la golul primit imediat după pauză n-au mai existat scuze: Papastatopoulos a patinat ca Bambi pe gheaţă încercând să-l prindă pe Bale, care i-a pus mingea pe tavă lui Ronaldo pentru 2-0.

Aubameyang nu putea să nu marcheze şi el, mai ales împotriva Madridului, şi cinci minute mai târziu, „Zidul Galben” făcea din nou gălăgie la reuşita gabonezului. Lucrurile s-au mai potolit după asta, deşi mai degrabă tot Real Madrid a încercat să profite de naivităţile lui Dortmund, care nu s-au lăsat aşteptate. De parcă nu păruseră suficient de vulnerabili, Bosz s-a hotărât să treacă la trei apărători și, pe culoarul eliberat de fundaşul stânga înlocuit a zburdat Ronaldo în minutul 79. Puterea şutului cu care s-a închis tabela l-a lăsat pe Roman Bürki în alt fus orar. De acolo, n-a mai existat cale de întoarcere nici măcar pentru o echipă care a marcat 19 goluri în ultimele şase meciuri, dar care n-a strâns încă niciun punct în Champions League.

„Gareth e într-o formă foarte bună. Să marchezi un gol ca ăsta e fantastic, mă bucur pentru el,“ au fost laudele din partea lui Zidane pentru Gareth Bale, unul dintre cei mai buni jucători de pe teren.

Fosta lui echipă, Tottenham, a avut o sarcină ceva mai uşoară în Cipru, contra lui Apoel Nicosia. Însă, deşi scorul spune 3-0 pentru englezi, numărul mare de ocazii bune pentru gazde povesteşte ceva mai nuanţat: 15 şuturi spre poarta lui Lloris (căruia i-a trecut cariera prin faţa ochilor când era să provoace un autogol stupid), plus o bară transversală arată că Apoel a luptat bine.

Ghinionul lor e că l-au avut în faţă pe Harry Kane, care va provoca o isterie colectivă a presei britanice dacă mai continuă aşa. Atacantul a marcat un hat-trick cu o uşurinţă de speriat. Stângul, dreptul şi cu capul – toate cele trei finalizări aparţin unui jucător pentru care golurile chiar par cel mai natural lucru din lume. E a şasea triplă anul ăsta pentru Kane şi abia terminăm cu luna septembrie. Întâlnirea dintre el şi Ronaldo din etapa următoare a grupei H e bună de box office.

La fel ca golul lui De Bruyne care a rupt rezistenţa Şahtiorului de pe Etihad, în fața lui Man City. Ceva mai puţin tăioasă decât în ultimele jocuri, City a reuşit totuşi o victorie cu 2-0. Trebuia să fie mai mult, dar Aguero a ratat şansă să egaleze recordul de goluri al lui Eric Brook dintr-un penalti bătut evident cu emoţii. Sterling a mai pus şi el o reuşită pe lista tot mai lungă din sezonul ăsta.

Feyenoord a mai pus un 3 la coloana de goluri primite în grupa F, după cele patru cu care i-a urat City bun-venit înapoi la masa mare. Napoli a profitat uşor de nevrozele din defensiva olandeză şi s-a revanşat pentru începutul prost din Ucraina.

Ca şi acum două sătpămâni, Liverpool le-a mai temperat din veselie englezilor. Un 1-1 în deplasarea de la Spartak Moscova nu schimbă deloc impresia că echipa lui Klopp e blocată într-un „loop“ care repetă acelaşi meci la infinit. Ocazii multe, posesie superioară, dar prea puţine goluri pentru a compensa inevitabilele greşeli defensive.

Nu ajută nici obiceiul bizar al lui Klopp de a schimba portarii ca şosetele. De data asta, Karius a lăsat să scape în poartă o lovitură liberă, ce-i drept frumoasă, a lui Fernando. Coutinho a egalat nici 10 minute mai târziu, dar colegii din atac n-au reuşit să mai adauge nimic. Şi Klopp pare din ce în ce mai iritabil, supărat de întrebările din jurul lui Karius: „Nu înţeleg cum puteţi vorbi despre asta după un meci ca ăsta, dar mă rog, e treaba voastră.“

Măcar următoarea adversară a lui Liverpool ar trebui să le aducă prima victorie în grupa E. Maribor a pierdut clar la Sevilla, după cel de-al doilea hat-trick al serii, din partea francezului Ben Yeder.

În grupa G, Beşiktaş a preluat controlul cu încă o victorie, acasă cu RB Leipzig. Turcii arată impresionant, mai ales când joacă în vacarmul de pe Vodafone Arena. Ryan Babel şi Talisca au rezolvat meciul din prima repriză, contra unui Leipzig care nu prea reuşeşte să redescopere forma din sezonul trecut.

Nici Monaco, zdrobită acasă de FC Porto cu 3-0, nu mai e cea de anul trecut – nici nu are cum să mai fie, după ce a pierdut vreo patru jucători importanți. Sub binoclurile regale ale prinţului Albert, campioana Franţei (cu cel mai bun atac european anul trecut) n-a reuşit nici măcar să-şi deranjeze adversara.

Mai ales nu în careul propriu, unde fundaşii lui Jardim i-au lăsat politicos pe portughezi să încerce golul de câte ori le-a poftit inima, indiferent de paradele disperate ale lui Benaglio.

Miercuri urmează alte jocuri grozave: PSG – Bayern, Atletico Madrid – Chelsea și Sporting – Barcelona sunt doar trei dintre ele.

Comentează articolul
Bundesliga

Goluri, eliminări şi proteste: lupta pentru titlu se încinge în Bundesliga. Va rezista Dortmund asaltului lui Bayern și Leipzig?

20 octombrie 2017
Danny Coposescu

Săptămâna trecută, analistul Christoph Biermann ne oferea o explicaţie pentru media relativ mică de goluri în Germania sezonul ăsta. Universalitatea gegenpressing-ului turbo în campionat nu-i tocmai productivă pentru un fotbal aşezat: când n-ai timp nici să tragi aer în piept înainte să fii hăituit de adversar, n-o să se dezvolte prea multe combinaţii reuşite. Doar […]

Citeşte articolul
Europa League

Lecție pentru Alibec? Harlem Gnohere e omul providențial, munca și răbdarea o duc pe FCSB în primăvara europeană

Eddy Harlem Gnohere a câștigat meciul FCSB-ului în Israel. Foto: Răzvan Pasarica / Sport Pictures
19 octombrie 2017
Ciprian Rus

Fără exilatul Denis Alibec pe fișa tehnică, Nicolae Dică a început în Israel, contra lui Hapoel Beer Sheva, cu formula de gală. Iar adevărul e că FCSB arată altfel în Europa, și nu e vorba doar despre stadioane pline, nocturne perfecte și transmisiuni profesioniste. Mai degrabă, jucătorii au o altă motivație, ca și cum Liga […]

Citeşte articolul
Champions League

PSG impresionează din nou, Barcelona și Bayern câștigă convingător. Dar meciul serii s-a jucat la Londra, între Chelsea și Roma

19 octombrie 2017
Ciprian Rus

Jucată la Baku, în „avanpremiera” serii de Champions League, partida dintre Qarabag și Atletico Madrid avea să dea contextul perfect pentru meciul-vedetă al serii, dintre Chelsea și AS Roma. Dublă finalistă a UEFA Champions League în ultimii ani, Atletico nu a scos decât un 0-0 în Azerbaidjan, deși a jucat cu om în plus minute […]

Citeşte articolul
Champions League

Revoluția engleză continuă: Spurs îl frustrează pe Ronaldo, City trece de Napoli, Liverpool dă 7 goluri în etapa surprizelor

18 octombrie 2017
Danny Coposescu

Acum şase ani, Harry Redknapp vorbea despre visurile lui Tottenham în Champions League. Real Madrid asculta atentă şi apoi le spulbera cu nepăsare: 4-0 pe Santiago Bernabeu, într-un sfert de finală care rămâne și până azi cel mai înalt nivel la care au ajuns londonezii în Champions League. Marți seară, Mauricio Pochettino a vorbit despre […]

Citeşte articolul
  • Adelin Folea

    Sunt foarte dezamagit de Dortmund, trebuia sa obtina ai mult din acest meci, Real a aratat execreabil in acest start de sezon. Probabil se va batea la Europa League

© 2017 Lead
Design: Live Design