LEAD
Champions League

Sfidător până la capăt: Vicente Calderon îşi ia adio cu o victorie, dar Real Madrid merge în finala Champions League

Într-un fel, nu se putea mai potrivit de atât. „Los sufridos“ (cei ce suferă) suferă cu încăpățânare până la capăt. Înconjurată de o cascadă de loialitate şi pasiune, Atletico Madrid a jucat ultimul ei meci pe Vicente Calderon, stadionul ăsta şarmant şi impunător. L-a câştigat cu 2-1, într-un act final de eşec glorios, un concept care defineşte perfect clubul: mereu aproape, dar aproape niciodată acolo.

Nicio altă competiţie nu a surprins mai bine aspectul ăsta pentru Atleti. Cupa Europeană o fi primit un „facelift“ de branding în 1992, de când se numeşte Champions League, dar a rămas la fel de nemiloasă faţă de echipa asta. Finalistă învinsă de trei ori, ultimele două drame i-au fost provocate de marea rivală din Madrid. Aşa că parcă era scris undeva ca, şi de data asta, vecinii să spulbere ultimul vis pe care roş-albaştrii l-au avut pe vechea lor arenă.

Şi pentru că durerea nu e durere fără afrodiziacul înşelător al speranţei, echipa lui Simeone a mai răbufnit o dată, în 16 minute furibunde care să respecte rugămintea suporterilor de dinaintea meciului: „Până la ultima picătură de sânge.“ Până să aibă timp să se aşeze într-un 4-1-2-1-2 interesant folosit de Zidane, Real a fost luată pe sus de iureşul gazdelor. Oricât de bine-cunoscută ar fi tactica asta, începuturile fulger ale lui Ateltico vin peste tine ca trenul pe care îl vezi venind, dar nu-l poţi opri.

Torres ameninţase deja înainte ca jumătate din oamenii lui Simeone să se strângă în careu pentru un corner. Saúl Ñíguez, tânărul de 22 de ani care promite an de an tot mai mult, s-a înălţat şi a trimis mingea în poartă, cu toată opoziţia lui Keylor Navas. Dacă atmosfera fusese incandescentă până atunci, după momentul ăsta, fluierul arbitrului a devenit aproape imposibil de auzit.

Dovada? Jucătorilor le-a luat secunde bune să-şi dea seama că centralul Cüneyt Çakir arătase punctul cu var patru minute mai târziu, după piedica pusă de Varane lui Torres. Penaltiurile nu sunt goluri garantate la Atletico (şase din opt ratate sezonul ăsta), cu atât mai puţin când vine vorba de Griezmann, care a ratat decisiv în finala Champions League de anul trecut.

Nici de data asta n-a fost tocmai fără probleme. Cumva, şutul greşit al francezului a trecut prin mâna lui Navas şi a trimis stadionul în extaz. 2-0 şi peste trei sferturi de meci încă de jucat pentru a egala la general (fusese 3-0 pentru Real în tur).

Poata asta a fost, de fapt, hiba. Prea devreme şi-a făcut Atleti treaba, pentru că golul lui Griezmann a părut să producă puţină confuzie în rândul echipei. Prinsă undeva între dorinţa de a forţa mai departe şi instinctul de a se retrage după ziduri în aşteptarea asediului, gazdele au cedat iniţiativa.

Şi Real a acceptat-o, pornind o morişcă de posesie, cu Isco în rolul mecanismului principal. Influenţa calmantă a mijlocaşului, adesea imposibil de deposedat, i-a ajutat pe coechipierii săi să împingă tot mai aproape de careul advers.

Ocaziile mari au lipsit, însă, şi Atletico părea să aştepte pauza, când Messi, deghizat din cap până în picioare în Karim Benzema, a intervenit brusc.

Doar aşa se poate explica driblingul pe metru pătrat reuşit de atacantul Realului, un jucător extrem de talentat, dar care nu ne-a obişnuit cu asemenea mişcări. Cu trei oameni lăsaţi în urmă, Benzema a centrat până la Kroos, al cărui şut a fost respins de Oblak până în piciorul lui Isco. Golul fatal a spart zgomotos balonul lui Atleti.

Nu şi cel al fanilor, însă. A doua repriză, sufocată de jocul controlat al oaspeţilor, a fost o serenadă finală pe care suporterii au cântat-o stadionului şi echipei. Flacăra speranţei, acel drog atât de nociv pentru susţinătorii echipei ăsteia, s-a stins complet după ce Carrasco şi Gameiro au ratat în succesiune rapidă, singuri cu Navas. Dar vocile au rămas vii în piepturile care au săltat sfidător. Spre sfârşit, în mijlocul unui potot impromptu, cu fulgere şi tunete, ceva din sărbătoarea tribunelor a vorbit despre un club care-şi îmbrăţişează identitatea colorată de suferinţă. Cum spunea şi mozaicul cu care fanii i-au primit pe jucătorii lui Real Madrid: „Mândri că nu suntem ca voi“.

Pentru cei victorioşi, nu există mândrie mai mare decât cea pe care o pot obţine la Cardiff: Real poate să fie primul club care câştigă trofeul Champions League de două ori la rând. Identitatea Realului nu e un concept abstract, ci e turnată din argint şi îi poartă numele de 11 ori. Zidane e responsabil pentru gravura de anul trecut. Pe 3 iunie, în faţa formaţiei de la care a plecat pentru a începe relaţia cu Real Madrid, are şansa de a repeta isprava.

Comentează articolul
Cupa Spaniei

El Rey: Iniesta ridică în picioare un stadion întreg, Barcelona câștigă Cupa Spaniei

22 aprilie 2018
Danny Coposescu

În 1999, Pep Guardiola avea 28 de ani și se pregătea să ridice trofeul La Liga, cu banderola de căpitan pe braț. Probabil știa și atunci că sfârșitul carierei sale la clubul pe care l-a iubit mereu necondiționat se apropia. Știm asta pentru că, într-o după-amiază pe Camp Nou, un anume Xavier Hernández Creus ședea […]

Citeşte articolul
Despărțiri

Adieu, monsieur le professeur: Arsène Wenger anunță sfârșitul unei ere la Arsenal. Uite ce va lăsa în urmă

21 aprilie 2018
Danny Coposescu

„Până la Highbury, vă rog.‟ Taximetristul londonez nu-l cunoaște pe omul care tocmai s-a așezat pe bancheta din spate. Nici nu are motive. Silueta prelungă și firavă a unui francez – accentul nu lasă loc de îndoială – vrea să viziteze stadionul lui Arsenal. Nimic ieșit din comun. La urma urmei, vorbim de campioana Angliei, […]

Citeşte articolul
Perspectivă

Oameni și oameni (de fotbal). Unde a pierdut Ionuț Lupescu, unde ne lasă războiul pentru șefia FRF. Și care e misiunea Generației de Aur

© FOTO Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
19 aprilie 2018
Ciprian Rus

168 la 78! Considerat favorit de multă lume, Ionuț Lupescu a pierdut – și încă fără drept de apel – cursa pentru conducerea Federației Române de Fotbal. La capătul unui veritabil tur de forță prin țară, unde s-a întâlnit cu majoritatea covârșitoare a electorilor și cu mandatarii lor politici, și pe la televiziunile care l-au […]

Citeşte articolul
Viitor

„Rewind” la minutul 80. Antrenorul Adrian Boingiu privește „la rece” spre ultimul meci al generației U19. De acești tineri vom mai auzi

18 aprilie 2018
Ciprian Rus

A trecut o lună de zile de la dramaticul eșec al Naționalei de fotbal U19 în Turneul de Elită care ducea spre Campionatul European din Finlanda. Lacrimile puștilor după înfrângerea din prelungiri s-au uscat de atunci, dar regretele rămân, deși fiecare dintre ei a luat-o, între timp, de la capăt, la echipa sa de club. […]

Citeşte articolul
© 2018 Lead
Design: Live Design