LEAD
Champions League

Sfidător până la capăt: Vicente Calderon îşi ia adio cu o victorie, dar Real Madrid merge în finala Champions League

Într-un fel, nu se putea mai potrivit de atât. „Los sufridos“ (cei ce suferă) suferă cu încăpățânare până la capăt. Înconjurată de o cascadă de loialitate şi pasiune, Atletico Madrid a jucat ultimul ei meci pe Vicente Calderon, stadionul ăsta şarmant şi impunător. L-a câştigat cu 2-1, într-un act final de eşec glorios, un concept care defineşte perfect clubul: mereu aproape, dar aproape niciodată acolo.

Nicio altă competiţie nu a surprins mai bine aspectul ăsta pentru Atleti. Cupa Europeană o fi primit un „facelift“ de branding în 1992, de când se numeşte Champions League, dar a rămas la fel de nemiloasă faţă de echipa asta. Finalistă învinsă de trei ori, ultimele două drame i-au fost provocate de marea rivală din Madrid. Aşa că parcă era scris undeva ca, şi de data asta, vecinii să spulbere ultimul vis pe care roş-albaştrii l-au avut pe vechea lor arenă.

Şi pentru că durerea nu e durere fără afrodiziacul înşelător al speranţei, echipa lui Simeone a mai răbufnit o dată, în 16 minute furibunde care să respecte rugămintea suporterilor de dinaintea meciului: „Până la ultima picătură de sânge.“ Până să aibă timp să se aşeze într-un 4-1-2-1-2 interesant folosit de Zidane, Real a fost luată pe sus de iureşul gazdelor. Oricât de bine-cunoscută ar fi tactica asta, începuturile fulger ale lui Ateltico vin peste tine ca trenul pe care îl vezi venind, dar nu-l poţi opri.

Torres ameninţase deja înainte ca jumătate din oamenii lui Simeone să se strângă în careu pentru un corner. Saúl Ñíguez, tânărul de 22 de ani care promite an de an tot mai mult, s-a înălţat şi a trimis mingea în poartă, cu toată opoziţia lui Keylor Navas. Dacă atmosfera fusese incandescentă până atunci, după momentul ăsta, fluierul arbitrului a devenit aproape imposibil de auzit.

Dovada? Jucătorilor le-a luat secunde bune să-şi dea seama că centralul Cüneyt Çakir arătase punctul cu var patru minute mai târziu, după piedica pusă de Varane lui Torres. Penaltiurile nu sunt goluri garantate la Atletico (şase din opt ratate sezonul ăsta), cu atât mai puţin când vine vorba de Griezmann, care a ratat decisiv în finala Champions League de anul trecut.

Nici de data asta n-a fost tocmai fără probleme. Cumva, şutul greşit al francezului a trecut prin mâna lui Navas şi a trimis stadionul în extaz. 2-0 şi peste trei sferturi de meci încă de jucat pentru a egala la general (fusese 3-0 pentru Real în tur).

Poata asta a fost, de fapt, hiba. Prea devreme şi-a făcut Atleti treaba, pentru că golul lui Griezmann a părut să producă puţină confuzie în rândul echipei. Prinsă undeva între dorinţa de a forţa mai departe şi instinctul de a se retrage după ziduri în aşteptarea asediului, gazdele au cedat iniţiativa.

Şi Real a acceptat-o, pornind o morişcă de posesie, cu Isco în rolul mecanismului principal. Influenţa calmantă a mijlocaşului, adesea imposibil de deposedat, i-a ajutat pe coechipierii săi să împingă tot mai aproape de careul advers.

Ocaziile mari au lipsit, însă, şi Atletico părea să aştepte pauza, când Messi, deghizat din cap până în picioare în Karim Benzema, a intervenit brusc.

Doar aşa se poate explica driblingul pe metru pătrat reuşit de atacantul Realului, un jucător extrem de talentat, dar care nu ne-a obişnuit cu asemenea mişcări. Cu trei oameni lăsaţi în urmă, Benzema a centrat până la Kroos, al cărui şut a fost respins de Oblak până în piciorul lui Isco. Golul fatal a spart zgomotos balonul lui Atleti.

Nu şi cel al fanilor, însă. A doua repriză, sufocată de jocul controlat al oaspeţilor, a fost o serenadă finală pe care suporterii au cântat-o stadionului şi echipei. Flacăra speranţei, acel drog atât de nociv pentru susţinătorii echipei ăsteia, s-a stins complet după ce Carrasco şi Gameiro au ratat în succesiune rapidă, singuri cu Navas. Dar vocile au rămas vii în piepturile care au săltat sfidător. Spre sfârşit, în mijlocul unui potot impromptu, cu fulgere şi tunete, ceva din sărbătoarea tribunelor a vorbit despre un club care-şi îmbrăţişează identitatea colorată de suferinţă. Cum spunea şi mozaicul cu care fanii i-au primit pe jucătorii lui Real Madrid: „Mândri că nu suntem ca voi“.

Pentru cei victorioşi, nu există mândrie mai mare decât cea pe care o pot obţine la Cardiff: Real poate să fie primul club care câştigă trofeul Champions League de două ori la rând. Identitatea Realului nu e un concept abstract, ci e turnată din argint şi îi poartă numele de 11 ori. Zidane e responsabil pentru gravura de anul trecut. Pe 3 iunie, în faţa formaţiei de la care a plecat pentru a începe relaţia cu Real Madrid, are şansa de a repeta isprava.

Comentează articolul
VIITOR

Camelia Potec: „Se pot schimba lucruri. Avem speranțe că putem fi competitivi la Tokyo”

Mihai Covaliu si Camelia Potec / Sportpictures.eu
22 iunie 2017
Andreea Giuclea

Să conducă Federația de Natație și Pentatlon Modern nu era unul din planurile Cameliei Potec atunci când a renunțat la sportul de performanță, în 2012. Campioană olimpică în 2004, la Atena, își dorea întâi să ia o pauză, să se odihnească și să înțeleagă mai bine ce s-a întâmplat la JO de la Londra, unde n-a […]

Citeşte articolul
Înainte de fluier

Veşti mixte de la Bayern, vânătoarea Fiscului spaniol continuă şi „Dollarumma“ nu scapă de probleme nici în Polonia

22 iunie 2017
Danny Coposescu

Deocamdată, nu transferurile ocupă prima pagină în vara asta. Pentru fiecare Davy Klaassen adus de Everton, există o ceartă sau o controversă care atrage mai multă atenţie decât mişcările convenţionale de pe piaţa fotbalului. Mai ales în cazul super-cluburilor care tocmai au terminat un sezon plin de succes. La Chelsea, Real Madrid şi, mai nou, […]

Citeşte articolul
În afara terenului

Avram Iancu și lupta lui cu cei 2.860 de kilometri ai Dunării

22 iunie 2017
Ancuța Iosif

Avram Iancu, un bibliotecar de 41 ani din Petroșani, și-a început pe 20 iunie cursa prin care, timp de 60 de zile, va înota prin toți cei 2.860 de kilometri ai Dunării. Va trece prin zece țări și va înota zece ore pe zi, fără protecție termică. Pentru românul care anul trecut a traversat înot, în […]

Citeşte articolul
Înainte de fluier

Ronaldo s-a săturat de Mbappe, Conte s-a săturat de Abramovic, Guardiola nu se mai satură de Dani Alves

19 iunie 2017
Danny Coposescu

Plictiseală? Ce plictiseală? Principalele competiţii de fotbal din Europa or fi în vacanţă, dar vara asta a dezvoltat deja destule intrigi pentru un „spin-off“ adecvat, cât aşteptăm revenirea serialului principal. Tema principală pare să fie despărţirea şocantă. Am început săptămâna cu un SMS de la Antonio Conte către Diego Costa şi o terminăm cu alt […]

Citeşte articolul
© 2017 Lead
Design: Live Design