LEAD
Roland Garros

Simona câștigă repede cu Townsend, trece fără emoții de turul al doilea la Paris

31 mai 2018
Codruț Baciu
0 comentarii

Simona Halep a învins-o clar pe Taylor Townsend, în runda a doua la Roland Garros, continuând lucrurile de unde le lăsase la finalul meciului cu Riske. A fost 6-3, 6-1 pentru Halep într-o oră și 8 minute, care a încheiat meciul cu 21 de lovituri direct câștigătoare și 13 unforced errors. „Topspin-ul unei jucătoare de mâna stângă e întotdeauna foarte greu de gestionat. Sunt foarte fericită că am trecut în două seturi”, a spus Simona, la interviul de la finalul meciului.

*

Doar patru game-uri a fost de acord Simona să-i cedeze simpaticei Taylor Townsend astăzi. Un meci scurt, în care diferențele valorice s-au văzut de la prima până la ultima lovitură. Dacă ieri eram ușor dezolați că programarea celor 3 românce s-a nimerit a fi în același timp (toate de la ora prânzului), astăzi, nimereala a făcut ca cei doi lideri mondiali ai circuitelor, Rafa și Simona, să joace la rându-le concomitent. Desigur, singurul vinovat pentru asta este Cilic, care s-a întins nepermis de mult cu tânărul Hubert Hurkacz. Un polonez pe care, foarte probabil, o să-l vedem și noi în septembrie, la Cupa Davis. Are 21 de ani, dar poza de pe site-ul ATP pare a fi făcută la două zile după ce i-a ieșit buletinul.

Simona a început primul set al meciului cum nu e poate mai bine. Și cum nu se poate mai diferit față de ce am văzut ieri cu Riske. A făcut break la prima oportunitate care i s-a ivit, a strâns ușor pumnul, iar apoi și-a ținut serviciul la 15. Intuiam că va fi un meci mai simplu decât precedentul, pentru că Taylor, deși o jucătoare foarte tehnică, se încadrează la fix în segmentul de jucătoare cu care Halep preferă să joace. Asta s-a văzut foarte bine în game-ul al treilea. Atunci, Simo a jucat pe pilot automat primele trei puncte, apoi și-a amintit cum le bate pe fetele astea: plimbându-le până le iese limba de-un cot. A revenit și a făcut 3-0, iar de-acolo, probabil că puțini erau cei care se mai îndoiau de victorie.

Și deși i-a luat doar două minute să facă 4-0, după meci, Simo a admis că în primele game-uri s-a căznit să se obișnuiască cu topspinul unei stângace cu un arsenal variat de lovituri. Din păcate pentru Taylor, arsenalul nu este șlefuit încă, iar ea este ca un medic rezident care încă nu știe ce specializare să-și aleagă. Abia a împlinit 22 de ani însă, are timp berechet să opereze pe creiere în finalele din circuit – s-o așteptăm.

Abia pe la jumătatea setului, serviciul americancei a început să funcționeze mai bine. De fapt, tot meciul a arătat bine, însă nu a produs rezultate decât sporadic. Pe deoparte, jocul Simonei la retur se îmbunătățește de la un meci la altul. Pe de altă parte, serviciul lui TT este mai degrabă corect executat (mult efect, margine destulă, doar două duble greșeli tot meciul) decât eficient. Și l-a ținut pentru 4-1, iar apoi a reușit să lege câteva puncte, dar, per total, setul a fost în permanență în Wilsonul Simonei.

La 5-2 servind să rămână în set, Townsend a irosit mingi până la 0-40, moment în care a început să urce mai des la fileu. Explozia loviturilor a lipsis azi, așa că a fost nevoită să se bazeze pe crossurile ascuțite și venirile la fileu. A câștigat game-ul respectiv, însă a fost prea târziu pentru o revenire în set.

Simona a fugit cu setul 2 la fel de rapid ca și cu primul. Rețeta? Aproximativ aceeași: stânga-dreapta, exploatând deplasarea șubrezită de efort a americancei. Taylor a replicat în câteva rânduri cu scurte pe care nu mulți băieți din ATP le-ar reuși. Nu doar excelent puse, ci frumos dechizate în groundstrokes, cu o singură mână, exact lângă fileu. Cum spuneam, au ajutat-o să dea câte o replică, dar nu să primejduiască în vreun fel câștigarea setului pentru Simona. Taylor pare genul de jucătoare care ia în serios zicala aia, ”tenisul e șah, dar cu mingea”. Gândește pe teren, înțelege ce are de făcut chiar și împotriva liderului mondial, însă frânele din joc (deplasarea, că de la asta pleacă toate) nu-i permit să execute tot ce-ar vrea creierul.

Energia și luciditatea au fost de partea Simonei și în finalul setului, când loviturile îi erau urmate de un pas în față. Nu a fost nevoită să le urmeze la fileu, pentru că, de regulă, rally-urile se opreau două câteva schimburi, însă agresivitatea Simonei a fost la cote optime pe tot parcursul meciului. Cu o Townsend frustrată de rame multe și un sweetspot dat dispărut la contactul cu racheta, Simo a închis meciul la 6-3, 6-1.

Mână-n mână cu scorul final, statisticile au confirmat jucătoarea mai în bună. Simona a ținut în frâu greșelile neforțate (13 versus 16 ale americancei) și a reușit mai multe lovituri direct câștigătoare: 21-9. Însă serviciul a fost cel care i-a servit (sic) drept reazăm pe toată perioada meciului: 7 din cele 8 game-uri în care a servit au mers în dreptul ei pe tabelă. Asta e bine, pentru că în meciul următor, cu Andrea Petkovic, un serviciu costant va fi esențial. Cele două fete s-au întâlnit de 7 ori până acum. Doar prima oară, în 2009, la București, a câștigat jucătoarea germană. În rest, Simo a dominat-o peste tot și pe toate suprafețele, însă ultimele 3 meciuri au avut nevoie de set decisiv pentru a-și vedea câștigătoarea.

În corespondența Treizecizero de la Paris găsești și declarațiile Simonei. Uite un teaser:

„Darren a făcut posibil ca eu să ajung pe 1, în opinia mea. Mi-a zis acum câteva zile, când am început erai pe locul 2. I-am zis, da, dar de la locul 2 la locul 1 este o cale foarte lungă. Eu cred că asta s-a putut întâmpla datorită lui și personalități sale; e foarte relaxat și m-a făcut și pe mine la fel. M-a făcut să accept mai ușor presiunea, emoțiile și să mă înțeleg mai bine. De aceea am fost capabilă să reușesc toate aceste rezultate bune și să ajung pe locul 1. Este o persoană grozavă și cel mai bun antrenor.”

Comentează articolul
Cupa Mondială

Echipa de vis a Belgiei ne arată de ce e printre favorite la Cupa Mondială

Foto: Nina Zotina / Sputnik/ Hepta / Sport Pictures
18 iunie 2018
Danny Coposescu

De cel puțin patru ani, toată lumea știe pe cine să aleagă când vine vorba de categoria „dark horse‟ la un turneu internațional. Asta sună a oximoron, dar generația de aur a Belgiei e oricum mult prea talentată ca să fie o campioană mondială neașteptată. Și totuși, așa cum îți poate spune și Didier Deschamps, […]

Citeşte articolul
Cupa Mondială

Suedia revine la Cupa Mondială cu un succes împotriva Coreei de Sud. Și mulțumește pentru asta sistemului VAR

Foto: Alexander Vilf / Sputnik/ Hepta / Sport Pictures
18 iunie 2018
Danny Coposescu

După 12 ani de urmărit turnee finale din fața televizorului, e de înțeles că suedezii vor să trăiască din plin experiența asta. Nerăbdarea entuziasmată l-a copleșit pe asistentul Lars  Jacobsson: „Am făcut o călătorie lungă cu mașina până în munți, unde am găsit o casă numai bună pentru a observa antrenamentul echipei sud-coreene.‟ Însă curiozitatea […]

Citeşte articolul
CUPA MONDIALA

Cupa Mondială Recap: Ce a fost și ce-o să vină. Au început echipele mari să se plictisească să câștige?

Evgenya Novozhenina / Sputnik/ Hepta / Sport Pictures
18 iunie 2018
Codruț Baciu

Nici n-am văzut-o venind! Despre ziua de ieri e vorba. Meciurile din grupele E și F ne-au amintit încă o dată că fotbalul s-a schimbat foarte mult în ultimii ani. Practic, singura constantă rămasă este absența României de la Campionatele Mondiale. Germania – Mexic: 0-1 ”Gemany totally deserved the defeat”, a spus Jose Mourinho după […]

Citeşte articolul
Cupa Mondială

Ziua surprizelor la Cupa Mondială: scânteia Braziliei se stinge repede contra Elveției. Hărnicia mai adună un punct

Evgenya Novozhenina / Sputnik/ Hepta / Sport Pictures
17 iunie 2018
Danny Coposescu

Porecla „îmblânzitorul de șerpi‟ îți spune tot ce trebuie să știi despre imaginea mistică pe care o are selecționerul Tite la el acasă. Aproape un deceniu de presiune populară a dat roade acum doi ani, iar de atunci Brazilia e pe o pantă ascendentă, la capătul căreia mulți văd finala de luna viitoare. „Câteodată, e […]

Citeşte articolul
© 2018 Lead
Design: Live Design