Simona Halep, la plecarea de la Wimbledon: “M-am schimbat mult, felul în care privesc lucrurile s-a schimbat foarte mult, iar asta îmi dă liniște”

Adrian Țoca 6 iulie 2016

În ce privește meciul cu Kerber, Simona își reproșează că nu a jucat la fel de bine la serviciu precum a făcut-o pe retur și și-ar fi dorit să aibă mai mult curaj în punctele importante. Per total, își dorește să fie mai curajoasă atunci când meciurile atârnă pe muchie. Vede în asta ingredientul care îi lipsește pentru a fi mai des în semifinale și finale de Slam. Își păstrează însă atitudinea potrivită: „Încerc doar să fac cât de mult pot în fiecare zi, să vorbesc cu antrenorul despre ce trebuie să fac mai bine și ce mi-a lipsit în ziua respectivă, cum am vorbit și acum. Încerc să nu exagerez cu analiza pentru orice, să nu mă gândesc mult prea mult. Obiectivul este să muncesc și să mă îmbunătățesc cât mai mult”.

Titlul face un rezumat onest conferinței de presă și discuției cu Simonei de după eliminarea de la Wimbledon. O întrebasem ce obiective are pentru restul sezonului, după ce, mai devreme, o întrebasem în ce măsură crede că abordarea pe care o are în ce privește turneele de Grand Slam s-a îmbunătățit în 2016.

E o liniște pe care am regăsit-o la ea în fiecare dintre discuțiile de la Londra, dar care iese mai rotund în evidență când se manifestă după o înfrângere. La Paris a fost, pe alocuri, mai încordată; aici e primul turneu la care o regăsesc parcă în totalitate investită în schimbările pe care încearcă să le adauge nu doar jocului, ci și personalității ei, încrezătoare în eficiența lor. De aici vine și liniștea. E un soi de confort interior pe care ți-o dă convingerea că ai un plan și faci o muncă de calitate. Cu această liniște a făcut o analiză obiectivă meciului, identificând de la primul răspuns minusurile din jocul ei de azi. N-a dramatizat, nici exagerat importanța momentului, a pus degetul pe i, admițând că i-a lipsit curajul în momentele cheie și caută mai mult constanță în abordarea punctelor importante. Dar a continuat să sublinieze că se va întoarce la muncă și va căuta să continue drumul bun.

*
“Da, serviciul nu a funcționat prea bine azi, pentru nici una dintre noi. A părut că returul a fost mai bun. Ea a fost puternică. A jucat un tenis bun. În momentele importante, eu nu mi-am executat tactica la fel de bine ca alte dăți. Dar a fost un meci bun, îl iau ca atare. Sunt, desigur, dezamăgită că am pierdut. Dar ea a fost mai puternică. A meritat să câștige. Eu nu am avut suficientă încredere în serviciul meu. Nu am lovit ca în zilele precedente. Nu știu de ce, m-am gîndit prea mult cum să fac puncte pe serviciul meu și probabil că de aici a și venit presiunea”, a început ea conferința în engleză.

În română a completat:
“Când am returnat, am jucat mult mai bine, am deschis mai mult terenul, am jucat pe terenul ei mai mult, am fost mai agresivă și am dominat eu meciul, am luat conducerea punctelor mult mai bine. Când am servit, probabil și din cauza tensiunii că nu prea mi-am ținut serviciul, s-a văzut și am simțit, încet-încet, că nu am executat la fel de bine ca atunci când returnam.

Ce ți-a lipsit să faci asta și pe serviciu?, am întrebat. “Curajul. Curajul și instinctul de a risca un pic, de a lua inițiativa în momentele importante. Când au fost mingi importante, am făcut pasul în spate și n-am avut curaj să iau eu inițiativa jocului”.

Ne întoarcem la segmentul de engleză, în care a fost întrebată cu ce rămâne după Wimbledon.

Simona vede turneul ca pe un moment bun. “Cred că am avut două săptămâni bune. Dacă ne gândim că nu am jucat niciun meci oficial pe iarbă înainte de a veni aici, e un rezultat foarte bun pentru mine. E al doilea Grand Slam la rând la care joc un tenis decent, aș zice un tenis bun. Sunt mulțumită de felul în care mă prezint acum. Sunt încrezătoare că pot îmbunătăți multe în ce mă privește și în jocul meu. Sunt dezamăgită că nu am jucat azi cum mi-am propus. De fapt, de atitudine, pentru că nu am pus presiune pe jocul ei când ar fi trebuit. Sunt tristă acum, dar în zilele următoare voi fi fericită. Dar îl văd ca pe un turneu bun, cu siguranță.”

Un lucru pe care nu-l făcea înainte: se va uita la televizor la restul turneului. “În mod normal nu fac asta, dar acum mă voi uita. Am crescut mult făcând acest lucru. Vreau să continuu să îmbunătățesc lucruri la mine. Nu e ușor să te duci acasă și să te uiți la meciuri. Am fost aici, am fost fericită să fiu aici. Nu am motive să fiu supărată, să nu mă uit la meciuri. Așa că mă voi uita.”

Altcineva a întrebat-o cum gestionează un astfel de eșec și cum îl depășește, Simona a indicat o întoarcere rapidă la pregătire. “(Îl depășesc) prin a începe să lucrez din nou, de mâine. Bine, nu chiar de mâine, căci am nevoie de o zi de pauză”, a râs ea, înainte de a explica și ce are nevoie să refacă. “Am unghiile un pic afectate. In tiebreak m-a afectat acest lucru și am fost dezamăgită că s-a întâmplat, firește… Dar da, sunt motivată. Chiar dacă am pierdut astăzi, e doar un meci. Am mulți ani înainte să joc tenis, să joc din ce în ce mai bine, să și câștig unul din turneele astea, dacă e posibil. Voi continua să muncesc, să cred și să ma bucur.”

Continuarea articolului, pe Treizecizero

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.