Simona știe ce face: „Nu sunt cu capul în nori, cum am fost în 2014. Sunt pregătită”

„Sunt pregătită de înfruntarea cu ea, sunt gata de o nouă finală. Da, este o provocare mare. E un moment important. Dacă e să se întâmple, se va întâmpla, cu două performanțe în același timp. Așa că va fi nemaipomenit.”

Nu-s multe alte semne mai încurajatoare la acest moment, înainte de cel mai important meci al carierei Simonei, decât s-o auzi spunând: “Sunt foarte bucuroasă, e foarte plăcut să fiu în finală, dar lucrurile se simt diferit acum. Nu pot să spun că-s prea extaziată. De fapt, abia aștept să joc meciul”.

Sau când, la o întrebare care a început cu “cât de mândră ești de acest turneu, indiferent de… ” Simona a întrerupt, ca să precizeze: “I’m not finished”.

Sau când specifică de mai multe ori: “E bine. Dar vreau să rămân focusată“. Sau: “nu sunt cu capul în nori, cum am fost în 2014”

Toate astea, precum și bucuria reținută de după mingea de meci, sunt semne că Simona simte că are treburi neterminate aici. Și că a ajuns în acea zonă în care ea este jucătoarea mai înțeleaptă, ea este jucătoarea care vede mai limpede ce-i pe teren, ea este cea care înțelege că nu mai e un capăt de țară, sau mai ales o rușine, dacă face o greșeală. Ea este jucătoarea care, la 4-3 în decisivul cu Pliskova, când cei de acasă aveau sentimentul că totul se poate duce de râpă imediat, poate să înfigă picioarele în pământ și să spună: “M-am gândit că eu conduc și că trebuie să stau acolo și să joc meciul, poate pot să fac break. Asta a fost tot“.

Iată, și pentru că declarația asta există, Simona a ajuns acum în postura de a juca meciul vieții, cu o miză imensă pe masă, cu oportunitatea de a câștiga primul Slam și de a-l însoți cu urcarea pe primul loc în lume. Ce moment!

Cum o să separe această miză de meciul în sine, cel de pe teren? Nimeni nu știe încă, dar sunt destule semne care ne pot da o imagine destul de plauzibilă. Simona are o idee: “Trec anii… Anii care au trecut, munca depusă – totul vine natural la un moment dat și poți să stăpânești emoțiile, poți să stăpânești presiunea. Nu sunt cu capul în nori, cum am fost în 2014, sunt foarte ok. Știu că se poate întâmpla orice în finală, așa că trebuie doar să-mi joc șansa și să dau tot ce am mai bun, pentru că voi întâlni o jucătoare dificilă”.

A doua ei finală la Roland Garros. “E un sentiment nemaipomenit. Astăzi a fost o bătălie importantă acolo, o bătălie mare. Fiecare punct a fost foarte important. Așa am simțit pe teren, și am mai simțit că trebuie să alerg după fiecare minge, că trebuie să fiu concentrată la fiecare minge. Mă simt fericită. Mândră, pot spune, pentru că partea mentală m-a ajutat foarte mult în acest turneu, în fiecare meci. Și chiar și astăzi, în cel de-al treilea set. În setul doi am avut o ușoară cădere, dar mi-am revenit după. Așa că sunt bine. Sunt fericită. Vreau doar să rămân concentrată.”

A învățat din experiența din 2014 că nu e cazul să se mai lase luată de vânt? “Da, am învățat. Am învățat multe lucruri în anii ăștia, nu doar după acea finală. Ci și după semifinalele de la Wimbledon. Apoi la US Open, cu Pennetta, înainte de meci. Așa că știu cum ar trebui să fiu. Nu am făcut mari schimbări, doar că îmi vine natural. Nimic special. Urmează un meci mare. Este și o mare provocare, desigur. Voi juca împotriva unei jucătoare foarte tinere. Nimic de pierdut. Eu am o mare șansă să câștig două lucruri. Voi ieși pe teren și voi da tot ce pot, cu siguranță”, spune Simona, și întărește: “Ce a fost, s-a dus. Și acum, ce a fost, s-a dus. Am un meci în față și mă gândesc numai la meciul respectiv.”

Continuarea articolului, pe Treizecizero