„Știm că nu va fi uşor, dar avem puterea şi valoarea să ne impunem.“ SCM Craiova e în fața celui mai important meci din istoria ei

Lead.ro 10 mai 2018

Frumoasa aventură a Craiovei în Cupa EHF se apropie de final. Un singur meci, o singură adversară mai stă între SCM și primul trofeu european din istoria unei echipe – și a unui oraș – care trăiește sportul la o intensitate aparte.

Vineri, de la 19.30, Sala Polivalentă din Craiova va fi cel mai fierbinte punct din Oltenia, dar meciul ăsta trebuie jucat cu sânge rece.

SCM Craiova nu are o sarcină simplă. Dimpotrivă, să întorci acest 22-26 din meciul tur e tare complicat. Însă orașul acesta e învățat – din perioada în care echipa de fotbal se ambiționa să încurce cluburile bucureștene – să se pună de-a curmezișul în fața calculelor simple: da, norvegiencele lui Vipers Kristiansand sunt favorite, dar suporterii craioveni se vor hrăni tocmai din asta. Și mai departe de valoare unei echipe din care fac parte, pe lângă altă handbaliste bune, și trei jucătoare de la naționala României, poate că suporterii – și vacarmul pe care-l vor face ei în Sala Polivalentă – sunt marele argument al lui SCM.

Mai ales că Kristiansand nu a fost cu mult mai bună în Norvegia. Mai experimentate – asta da: nordicele au jucat mai bine pe final, au fost mai sprintene și mai concentrate exact atunci când s-a împărțit victoria (cu zece minute înainte de final, scorul era 19-18), dar cele patru goluri distanță au fost mai degrabă un bonus decât o consecință firească a jocului.

După un rezultat (parcă) prea aspru, multe jucătoare ale Craiovei – care se bate pentru locul doi în competiția națională – au simțit că ar fi putut mai mult de atât. Dar nimeni n-a avut timp de regrete. Dacă Valentina Ardean Elisei, Cristina Florianu, Yuliya Dumanska, Zeljka Nikolic, Ana Maria Țicu și colegele lor au ceva de demonstrat, atunci asta e șansa perfectă: chiar dacă sunt în handbalul mare de ani buni, Katrine Lunde (ajunsă la 38 de ani), Kristine Lunde sau Linn Jorum Sulland nu sunt de nebătut.

Asta le-a spus și antrenorul Bogdan Burcea jucătoarelor sale. „Le-am cerut să fie încrezătoare și liniştite, fiindcă pe unele le-am simţit temătoare la meciul tur“, a declarat tehnicianul lui SCM, înainte să-și asume vina „de a nu le fi pregătit şi mai bine mental pentru un asemenea meci.“

Acum, înaintea returului, Burcea le-a amintit handbalistelor lui că deja au învins echipe mai bune decât Kristiansand sezonul ăsta – CSM București și Lada Togliatti sunt exemplele la îndemână. 

Întrebat despre așteptări, Burcea a răspuns că „nu ne mulţumim cu disputarea finalei, ne dorim să păstrăm trofeul acasă – ar fi cea mai mare performanţă pentru sportul craiovean. Știm că nu va fi uşor, dar avem puterea şi valoarea să ne impunem.“

„Chiar dacă au jucătoare cunoscute pe plan european, precum surorile Lunde, Braatset, Kristensen sau Sulland, nu ne speriem, avem şi noi handbaliste precum Dumanska, Ardean, Florianu, Nikolic, de mare valoare. E drept, la capitolul condiţii de pregătire, financiare, de medicaţie și de organizare în general, toate echipele pe care le-am întâlnit (în acestă competiție) ne-au fost superioare. Dar le-am depăşit şi sperăm să facem acelaşi lucru şi cu Vipers“, a mai spus Bogdan Burcea, cu gândul la Brest, Lada Togliatti sau Kastamonu Belediyesi – echipele eliminate de SCM Craiova în drumul spre finală.

Și tânăra Dumanska (21 de ani) s-a arătat optimistă la coferința de presă dinaintea meciului: „Aşteptăm cu nerăbdare acest meci, ştim că va fi unul greu, dar ne dorim să jucăm la cel mai înalt nivel, ne dorim ca acest trofeu să rămână la Craiova. Trebuie să fim atente la contraatacuri şi să ne repliem foarte bine“, a spus Yuliya, înainte să-și încurajeze coechipierele: „E cel mai important meci din cariera mea, cred în echipă şi cred în victorie.“

Cu astea în minte, Craiova va încerca să câștige nu doar meciul (cel mai important din istoria echipei), ci și trofeul. Dacă o va face, va fi abia al patrulea succes românesc într-o Cupă EHF pe care au mai câștigat-o Oltchim, în 1984 și 1989, și Rapid, patru ani mai târziu. Din 1993 și până azi, doar HC Zalău a mai ajuns într-o finală de Cupă EHF – pierdută în 2012 cu Lada Togliatti.

Miza e cu atât mai mare cu cât nici o echipă craioveană – la nici un alt joc sportiv – nu a câștigat vreodată o competiție europeană.

*

Sâmbătă, de la ora 16.15, CSM București joacă cu Gyor, în prima semifinală din FINAL 4-ul Ligii Campionilor. În interviul dinaintea plecării, antrenorul Per Johansson ne-a vorbit despre pregătirea unui meci care va defini – în alb sau negru – întregul sezon al lui CSM:

„Pentru noi e foarte importantă apărarea. Nu văd ca echipa care va câștiga trofeul să joace slab în apărare, pentru că de acolo pornește tot. Apoi avem nevoie de staruri, cum sunt Cristina, Bella, dar e vorba și de cum vom funcționa ca o echipă. Și trebuie să ai o zi bună, e un fel de pariu. E vorba de un meci pe teren neutru, dar nu va fi chiar neutru, că Gyor e ca acasă.

Avem un obstacol mare în Gyor. Ținând cont de cultura și tradiția lor, de istoria de campioni, e o provocare să-i învingi acasă. E un meci foarte mare, unul din cele mai mari din handbalul feminin din ultimii ani și sunt foarte fericit că sunt parte din acest moment.”

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.