Tottenham ne arată că se poate. Dele Alli pune capăt seriei de 13 victorii a lui Chelsea, cursa pentru titlul din Premier League se înteţeşte din nou

Danny Coposescu 5 ianuarie 2017

În ultima lună a lui 2016, Antonio Conte a ajuns să se plictisească de a găsi diferite feluri în care să poată spune că nu recordul de victorii consecutive îl interesează. „E grozav”, a repetat italianul de nenumărate rânduri, „dar nu asta, ci punctele acumulate în campionat sunt importante.”

Fără îndoială, seria lui Chelsea (13 victorii la rând) devenise mai mult o diversiune, poate chiar o povară pentru o echipă care, la urma urmei, are ca obiectiv trofeul Premier League, nu Guinness Book of World Records. Conte a mai apucat să spună ceva semnificativ la cumpăna dintre ani. Într-un interviu cu David Hytner, de la The Guardian, l-a numit pe Mauricio Pochettino „unul dintre cei mai buni antrenori din lume“, adăugând şi că îi place „cantitatea şi calitatea“ închizătorului Victor Wanyama de la Spurs.

Și cam aici s-a oprit voia bună între cele două echipe care s-au întâlnit ieri seară într-un derby londonez cu o istorie recentă tumultoasă. Cine poate uita meciul isteric dintre Chelsea şi Tottenham sezonul trecut, în care Spurs şi-a pierdut și capul, şi două puncte prețioase după un 2-2 care a trimis titlul la Leicester. De la atmosfera din tribunele de pe White Hart Lane, la efortul nestăvilit al jucătorilor, iteraţia de miercuri seară a mustit cu tensiuni nerezolvate şi conturi încă deschise.

La capătul unui tăvălug aproape stereotipic pentru Premier League, Conte i-a strâns mâna lui Pochettino din rolul de învins. Un rol pe care italianul nu l-a mai asumat de peste 100 de zile. Cu câteva minute înainte de ultimul fluier, David Luiz a făcut acelaşi lucru cu omul meciului – Dele Alli, care părăsea terenul învelit în adoraţia fanilor lui Tottenham. Dubla englezului de 20 de ani a fost supapa care a eliberat toată furia de pe teren, evidentă în intrările dure şi ciondănelile constante. Într-un fel, a fost exorcizarea unui demon pentru Spurs.

Şi pentru Pochettino, după începutul mediocru de sezon al echipei sale. Victoria cu 2-0 a lui Tottenham a mai pus un plus mare în dreptul unui manager care şi-a clădit o reputaţie serioasă în trei ani și jumătate de Premier League, între nume mult mai sonore, ca Guardiola, Mourinho şi Klopp. Meritul lui Pochettino în ceea ce s-a întâmplat pe teren e cu atât mai mare cu cât doi antrenori au mai încercat să oglindească linia de fund cu trei oameni folosită de Chelsea: Ronald Koeman, cu Everton, şi Guardiola, la Man City. Rezultatele? Everton a fost obliterată pe Stamford Bridge cu 5-0, iar jucătorii lui City au avut o cădere nervoasă în înfrângerea cu 1-3 de pe Etihad.

Pe White Hart Lane a fost cu totul altă poveste. Cu Eric Dier lângă Vertonghen şi Alderweireld, Danny Rose şi Kyle Walker au fost liberi nu doar să le dea bătăi de cap lui Moses şi Alonso, ci şi să-i sufoce pe Hazard şi Pedro. Dembele şi Wanyama l-au dominat pe Kante şi au blocat orice încercare a atacanţilor laterali ai lui Chelsea să atace pe interior. Diego Costa, probabil omul sezonului pentru Conte până acum, a rămas se se lupte în zadar cu trei fundaşi centrali.

Însă momentul îi aparţine tânărului Alli, care a ajuns la şapte goluri în patru meciuri. E a treia dublă consecutivă marcată de un jucător care şi-a egalat deja totalul din întreg sezonul trecut – 10 reuşite. Numerele şi prestaţiile astea fac declaraţia lui Pochettino, cum că Alli ar fi cel mai important jucător care apare în fotbalul englez în ultimii ani, să nu pară deloc exagerată.

De cealaltă parte, e ceva în limbajul corpului la Antonio Conte, resemnat dar împăcat la conferinţa de presă, care poate fi citit ca uşurare. Uşurare că nu mai trebuie suporte povara unui record, că se poate concentra din nou pe singurul lucru care îl interesează – câştigarea campionatului.

Ambii antrenori au vorbit despre şansele reale ale lui Tottenham la titlu, şi după ce seria lui Chelsea a luat sfârşit, nu doar Spurs, care au urcat pe trei, se vor gândi din nou cu optimism la trofeu. Man City a câştigat marţi cu Burnley, în 10 oameni (după încă o eliminare a lui Fernandinho), şi se apropie astfel la şapte puncte.

Înfrângerea liderului poate că-l va mai înveseli puţin pe Guardiola, care a dat un interviu bizar de duşmănos după acea victorie. Catalanul pare deja sătul de tot ce înseamnă Anglia, şi sărăcul reporter Damian Johnson a fost victima colaterală a frustrării lui Pep. Că Guardiola vorbeşte deja despre cum „procesul prin care îmi iau rămas bun [de la antrenorat] a început deja“ spune multe despre presiunea apăsătoare din Premier League.

Liverpool şi Arsenal s-au apropiat şi ele de Chelsea, însă numai cu un punct. În vreme ce echipa lui Klopp s-a văzut egalată de două ori din penaltiurile transformate de Defoe, la Sunderland, Wenger va avea cu totul alte sentimente despre egalul 3-3 cu Bournemouth. Gazdele, conduse de Eddie Howe, aveau 3-0 în minutul 70, iar primele rânduri se scriau deja despre ediţia 2017 a tradiţionalului colaps, marca Arsenal.

Dar sezonul ăsta, „The Gunners“ insistă cu imprevizibilitatea. Imediat ce a început discuţia despre cum se pare că avem alt Arsenal, au venit două înfrângeri consecutive care să închidă subiectul şi să-l redeschidă pe cel al fragilităţii mentale care persistă la club de vreo 10 ani. Şi totuşi, când dai trei goluri în ultimele 20 de minute, ultimul în prelungiri, prin Giroud, înseamnă să dai dovadă de o încăpăţânare care, ce-i drept, a lipsit de multe ori celor în alb-roşu.

Jocul rezultatelor a făcut ca Arsenal să cadă pe cinci, însă lucrurile încep să se înghesuie din nou spre topul clasamentului. Succesul lui Man Utd de la West Ham, prin Mata şi Ibrahimovic, lasă doar cinci puncte între locul șase şi locul doi. Acum, că Chelsea s-a dovedit în sfârşit muritoare, ca noi toţi, cursa s-ar putea să se înteţească din nou.

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.