Twitter Review: tot ce s-a întâmplat de la primul meci și până la prima calificare în optimile Euro 2016

Ancuța Iosif 16 iunie 2016

Suntem în a șaptea zi a Campionatului European 2016, s-a consumat deja prima etapă a grupelor, iar miercuri seară, prin victoria smulsă Albaniei, Franța a deveni prima echipă calificată în optimile de finală ale competiției.

S-au jucat deja 15 meciuri și, dacă ținem cont că doar trei echipe au câștigat la două goluri avans (de fiecare dată în prelungiri), putem spune că avem un turneul final echilibrat, dar generos în evenimente. Iată-le pe cele mai importante:

Prima zi

Echipa României deschidea EURO 2016 într-o partidă contra Franței, ținea piept gazdelor până spre final și, chiar dacă Dimitri Payet aducea victoria francezilor printr-un gol superb, opinia generală era că echipa lui Iordănescu a arătat bine. Mai bine, poate, decât așteptau mulți.

A doua zi

În celălalt meci al grupei României, Albania se lăsa greu în fața Elveției (0-1) și arăta încă de atunci că este o echipă încăpățânată și sâcâitoare.

În Grupa B, Țara Galilor obținea prima victorie la un Campionat European, împotriva Slovaciei, și făcea un pas important spre optimile de finală.

În același timp, meciul dintre Rusia și Anglia (1-1) se prelungea cu dispute violente între suporterii ambelor echipe, arestări și suspendări. Bătăile din tribune urmau luptelor din vechiul port din Marsilia, unde zeci de fani au fost răniți și au necesitat spitalizare. În urma incidentelor, The Guardian încerca o explicație:

Câteva secvențe și mai jos:

A treia zi

Campionii mondiali se căzneau puțin cu Ucraina, dar nu lăsau, în cele din urmă, loc de surprize. Germania obținea o victorie muncită, 2-0, la Lille, și-și continua seria de 12 jocuri fără înfrângege la debutul în turneele finale mondiale sau europene. Într-un meci în care căpitanul Bastian Schweinsteinger intra pe final și marca golul secund, imaginile zilei le oferea (tot) antrenorul Low, prin câteva gesturi (inconștiente, e drept) pe care nu ai să le vezi din nou aici.

A patra zi

Spania, campioana europeană en-titre, trimitea răspunsul perfect Germaniei, printr-o victorie muncită (1-0, chiar pe final) împotriva Cehiei. Rafa Nadal își susținea și el echipa:

A cincea zi

Prima surpriză venea de la Ungaria, care trecea destul de clar de Austria (2-0), deși reprezentativa maghiară era considerată una dintre cele mai subțiri echipe de la EUropean. În același meci, portarul Gábor Király devenea primul jucător de 40 ani care intră pe terenurile unui European.

În aceeași zi, altă surpriză: Islanda și Portugalia terminau la egalitate, 1-1, în grupa F, la Saint-Etienne, și echipa lui Ronaldo demonstra din nou că nu-i priește deloc debutul de turneu.

Și, desigur, Ronaldo redevine bârfa twitteriștilor:

Am văzut și al 600-lea gol din istoria EURO, din Portugalia cu drag:

A șasea zi:

După ce a jucat bine contra Franței fără să obțină vreun punct, România s-a clătinat serios în fața Elveției, dar a terminat meciul în picioare: 1-1, și calificarea este încă posibilă. Pentru asta, însă, victoria din ultimul joc, contra Albaniei (duminică, ora 22.oo) este obligatorie.

 

Astăzi, a șaptea zi:

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.