LEAD
Exerciții de empatie

“Vulnerabilii”. Cum au transformat Benzar și Man în virtute slăbiciunile FCSB-ului

Dennis Man se bucură după golul victoriei cu Chiajna. Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures
7 august 2017
Ciprian Rus
0 comentarii

Înaintea startului de sezon, când Gigi Becali își prezenta cu mândrie noile sale achiziții, cu Budescu și Teixeira aduși să completeze la FCSB trio-ul de efect al Astrei lui Șumudică, toată lumea, de la chibiț la analist, era de părere că singura mare vulnerabilitate a echipei o reprezenta obligativitatea alinierii unui jucător U21 în primul 11.

Folosit încă din sezonul trecut, tânărul jucător de atac Dennis Man era soluția cea mai previzibilă pentru acest post, după ce tratativele cu Gică Hagi pentru mijlocașul central Dragoș Nedelcu eșuaseră. Iar Denis Man e sub nivelul unei echipe în care Gigi Becali investise milioane bune în ultimii 2 ani.

Atacuri la regula folosirii unui jucător U21 au venit din toate părțile în ultima vreme, asta în timp ce, în mod ipocrit, nu e om în fotbalul românesc care să nu laude proiectul lui Gică Hagi de la Ovidiu și care să nu considere că singura șansă a fotbalului nostru e să mizeze acum, în fine, pe tinerețe. Ideea că prezența lui Man în compania lui Alibec, Budescu și Teixeira ar slăbi FCSB-ul era doar încă un argument în această direcție.

După calificarea spectaculoasă de săptămâna trecută în play-off-ul Ligii Campionilor și cu gândul la dubla cu Sporting Lisabona (FCSB va juca la Lisabona pe 15 august și la București pe 23 august), antrenorul Nicolae Dică a ales că își menajeze câțiva titulari în deplasarea împotriva Chiajnei și să folosească nu unul, ci doi jucători U21, pe Robert Grecu (18 ani) și pe Daniel Benzar (19 ani).

După euforia de miercuri seara, jucătorii lui Dică au intrat greu în meci, împotriva unei echipe bine așezate în teren de „meseriașul” Vasile Miriuță. Imediat după pauză, în minutul 55, în vreme ce Nicolae Dică umbla deja la banca de rezerve și își trimitea vedetele la încălzire, Chiajna intra în avantaj, după un gol marcat de căpitanul Cristescu.

FCSB era deja în zodia codului portocaliu. Juniorul Man îl înlocuise deja pe Grecu la pauză, la fel Ovidiu Popescu pe Morais. Mai rămânea soluția salvatoare Denis Alibec, trimis în teren în minutul 62. Însă salvarea FCSB-ului avea să vină nu de la Alibec, ci de la puștii U21, “vulnerabilitățile” vicecampioanei la început de sezon.

Mijlocașul Daniel Benzar – până ieri seară cunoscut doar ca frate al internaționalului și campionului național Romario Benzar – a reușit să marcheze la primul său meci ca titular pentru FCSB. Un gol superb, de autor, cum rar se vede în Liga 1, șut curat cu interiorul la viclu din interiorul unui careu superaglomerat! O execuție pe care avea să o încerce și peste câteva minute, când puțin i-a lipsit să înscrie din nou.

Apoi, la 1-1 din minutul 75, FCSB a continuat să forțeze, cu Alibec și Gnohere în față. Dar golul victoriei tot de la un junior avea să vină, în minutul 88, când Dennis Man, “titularul” obișnuit al postului U21, și-a dovedit spiritul speculativ și a împins în poartă o minge scăpată pe linia porții de excelentul (până atunci) Bălgrădean.

Victoria “vulnerabililor” îi dă forță FCSB-ului în momentul în care avea cel mai mult nevoie de asta. E exact genul de victorie chinuită care poate însemna, la final, un campionat. Echipa lui Dică egalează echipele din vârful clasamentului și ține trena unui CFR care a pornit lansat în ciuda unui program infernal (10 puncte după un singur meci acasă, cu Viitorul, și trei deplasări grele, la liderul Botoșani, la Mediaș și la Iași).

E meritul lui Dică de a fi riscat cu trei juniori într-un meci complicat, și e meritul puștilor de a fi profitat de șansa lor. Bun venit printre certitudini, Daniel Benzar și Dennis Man!

Comentează articolul
EuroBasket 2017

Cum arată baschetul românesc în pragul Europeanului de la Cluj? Mihai Silvășan, fost căpitan al Naționalei și antrenorul campioanei „U” BT, face o radiografie

Mihai Silvasan, antrenorul lui U-Banca Transilvania Cluj-Napoca FOTO: Mircea Rosca / www.SportPictures.ro
16 august 2017
Ciprian Rus

E marți dimineață, a doua zi după Untold, iar în Parcul Mare al Clujului firmele de salubrizare și angajații diverșilor „vendori” de la celebrul festival de muzică electronică robotesc de zor în jurul „Cluj Arena”, să fardeze efectele a trei nopți de petrecere până în zori de zi. Dincolo de stadion, la noua Sală Polivalentă, […]

Citeşte articolul
Liga Campionilor

Nume: FCSB, ADN: Steaua. Echipa lui Dică ne amintește de vremurile bune, scoate un rezultat mare la Lisabona

Denis Alibec și Jeremy Mathieu în meciul FC Steaua Bucuresti vs Sporting Lisabona, în playoff-ul Ligii Campionilor. FOTO: Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
15 august 2017
Ciprian Rus

Telenovela FCSB – Steaua din ultimii ani e binecunoscută. În timp ce armate de avocați, glorii de ieri și de azi, suporteri care mai tineri, care mai bătrâni își dispută în tribunal, la televizor și în arene paternitatea adevăratei Stele, echipa lui Gigi Becali, FCSB-ul din acte, a reușit să treacă de echipa incomodă a […]

Citeşte articolul
Premier League

31 de goluri, 3 cartonaşe roşii, campioana în genunchi și Man Utd reinventată: noul sezon de Premier League începe furtunos

14 august 2017
Danny Coposescu

A meritat aşteptarea, nu-i aşa? Un weekend pe cinste ne-a dat exact ce ne-a lipsit în timpul pauzei competiţionale: goluri, dramă şi surprize. De la nebunia de pe Emirates la implozia de pe Stamford Bridge, prima etapă de Premier League a fost un iureş de emoţii care promite un sezon grozav. Semne sumbre pentru Conte, […]

Citeşte articolul
Premier League

A început! Cum arată echipele din Premier League la startul sezonului. (Partea a II-a)

12 august 2017
Danny Coposescu

După ce balul și-a primit o deschidere pe cinste vineri seară, într-un Arsenal vs Leicester 4-3, continuăm prezentarea cluburilor engleze la începutul unui nou sezon de Premier League. De la fundaşii laterali ai lui City la problemele lui Tottenham și noile speranțe ale lui United, toate indiciile conduc într-o direcție: nimeni nu mai pornește cu […]

Citeşte articolul
© 2017 Lead
Design: Live Design