LEAD
Premier League

#Wenger In: încă doi ani pentru eternul optimist de la Arsenal. Dar poate învinge francezul pesimismul din jurul lui?

La orice alt club din orice alt campionat, ştirea principală de astăzi ar fi produs o reacţie instinctivă şi unanimă: „Ce?!“ La orice altă echipă din orice altă ligă, Arsene Wenger nu ar fi primit o prelungire de contract până în 2019.

Nu după 13 ani fără un titlu în Premier League. Nu după o serie atât de lungă de eliminări în optimile Champions League și nu după ce numărul suporterilor care au întors armele împotriva lui crește de la sezon la sezon. Dar mai ales nu după campania tocmai încheiată.

Lăsând la o parte bătaia zdravănă, 2-10, în dubla cu Bayern din februarie (vezi certitudinea eliminării în optimi), câteva semne evidente indicau sfârşitul aceste relaţii care durează de peste două decenii. Și ratarea celor patru locuri de Champions League, pentru prima dată de când Wenger a poposit la Londra, a şters de pe listă unul dintre ultimele plusuri din dreptul antrenorului.

Mai mult, un coflict foarte public şi fără precedent între membrii conducerii a făcut-o pe Arsenal să pară mai dezbinată şi mai confuză ca oricând. Directorul executiv Ivan Gazidis a propus un director sportiv care să-l ajute pe Wenger; francezul a făcut mişto de el şi de concept în sine la o conferinţă de presă, refuzând categoric să împartă puterea; Alisher Usmanov, miliardarul rus care deţine 30% din acţiunile clubului, a încercat să-i tragă scaunul patronului american Stan Kroenke şi să treacă el la conducere. Şi în tot timpul ăsta, Arsene i-a criticat explicit şi sever pe fanii care l-au tratat, în cuvintele sale, „dizgraţios“: „Nu o să uit asta.“

La orice alt club din orice altă ţară, nici finala FA Cup câştigată acum câteva zile în faţa campioanei Chelsea nu ar fi fost de ajuns să prelungească colaborarea. Pentru că cea mai bună prestaţie a lui Arsenal din sezonul ăsta nu a produs doar multă fericire în rândurile tribunei roşii, dar a şi accentuat contrastul cu predările umile care i-au lăsat pe nord-londonezi pe cinci în campionat.

Dar Arsenal FC e cu totul aparte. Explicaţia pentru prelungirea înţelegerii cu Wenger, în ciuda tuturor protestelor şi îndoielilor, nu se rezumă doar la încrederea nemărginită a lui Stan Kroenke în managerul său. La urma urmei, Kroenke nu e singur pe lume şi răspunde în faţa multor acţionari, cu care trebuie să lucreze împreună. Nu, Arsenal e un club construit de antrenori, un loc unde cultul personalităţii rezistă în faţa tuturor obstacolelor.

Herbert Chapman a revoluţionat nu doar echipa, ci şi fotbalul în general în anii 1920 şi 1930. El a redefinit rolul managerului de la un simplu funcţionar la „the boss“, cel puţin în ceea ce priveşte latura sportivă a clubului. Bertie Mee a ajutat-o pe Arsenal să scoată capul din mediocritate şi să fie din nou competitivă în anii ’60 şi ’70. Scoţianul George Graham, cel care a domnit asupra erei „boring, boring Arsenal“, a adus trofeele prin care clubul a ţinut pasul cu schimbările masive de la începutul tranziţiei Premier League. Şi Arsene Wenger e omul care a tras-o pe Arsenal în secolul XXI, cel care i-a redefinit identitatea şi a produs „Invincibilii“ din 2004. E cel care a câştigat cele mai multe trofee FA Cup, antrenorul cu cel mai bun procentaj de victorii din istoria modernă a echipei (în afară de fostul său asistent, Pat Rice, care a condus doar patru meciuri). Ca şi Alex Ferguson la Man Utd, Wenger a strâns suficient de mult capital cultural şi social încât să poată decide singur când şi cum va pleca.

Ceea ce nu face (totuși) nimic pentru a alina grijile celor care îl văd ca pe un dictator care refuză să renunţe la putere. Wenger a adus-o pe Arsenal în secolul ăsta dar, spun destui, fără să ţină pasul cu el. Adevărul dificil e că, în momentul ăsta, nu mulţi mai cred în Arsene în afară de Arsene. Ceea ce poate duce în două direcţii.

Prima e cea pe care o prevede majoritatea, de la presă și până la fani. Nimic nu se va schimba, pentru că problemele de la club sunt structurale, iar structura se numeşte Wenger. Încă un început decent se va risipi într-un colaps aproape existenţial undeva în februarie. Lipsa de Champions League va lovi visteria şi-aşa mai goală decât a rivalelor din Premier League, iar Wenger pare să-şi fi pierdut ochiul pentru diamante neşlefuite. Europa League nu va face decât să complice lucrurile şi încă un sezon în afara „top 4-ului“ ar putea duce la un cerc vicios cu ramificaţii de lungă durată.

A doua este cea pe care-i suntem datori lui Wenger să o luăm măcar în considerare. Împins de la spate de presiune şi negativitate, cufundat într-o mentalitate de „eu împotriva tuturor“, Wenger îşi va regăsi „mojo-ul“ şi le va arăta criticilor cât de amarnic s-au înşelat. Aici, e mai bine să dăm crezare celor care chiar îl cunosc, decât speculaţiei şi impresiilor de la distanţă. Martin Keown, unul din oamenii de bază din perioada de glorie (1996 şi 2004) a echipei, ne spune de ce a doua variantă e departe de a fi imposibilă: „Omul ăsta e un luptător. Mi-a spus că se bătea în fiecare zi pe locul de joacă la şcoală. E un bătăuş şi un supravieţuitor – mai mult decât va şti lumea vreodată.“

Comentează articolul
Cupa Spaniei

El Rey: Iniesta ridică în picioare un stadion întreg, Barcelona câștigă Cupa Spaniei

22 aprilie 2018
Danny Coposescu

În 1999, Pep Guardiola avea 28 de ani și se pregătea să ridice trofeul La Liga, cu banderola de căpitan pe braț. Probabil știa și atunci că sfârșitul carierei sale la clubul pe care l-a iubit mereu necondiționat se apropia. Știm asta pentru că, într-o după-amiază pe Camp Nou, un anume Xavier Hernández Creus ședea […]

Citeşte articolul
Despărțiri

Adieu, monsieur le professeur: Arsène Wenger anunță sfârșitul unei ere la Arsenal. Uite ce va lăsa în urmă

21 aprilie 2018
Danny Coposescu

„Până la Highbury, vă rog.‟ Taximetristul londonez nu-l cunoaște pe omul care tocmai s-a așezat pe bancheta din spate. Nici nu are motive. Silueta prelungă și firavă a unui francez – accentul nu lasă loc de îndoială – vrea să viziteze stadionul lui Arsenal. Nimic ieșit din comun. La urma urmei, vorbim de campioana Angliei, […]

Citeşte articolul
Perspectivă

Oameni și oameni (de fotbal). Unde a pierdut Ionuț Lupescu, unde ne lasă războiul pentru șefia FRF. Și care e misiunea Generației de Aur

© FOTO Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
19 aprilie 2018
Ciprian Rus

168 la 78! Considerat favorit de multă lume, Ionuț Lupescu a pierdut – și încă fără drept de apel – cursa pentru conducerea Federației Române de Fotbal. La capătul unui veritabil tur de forță prin țară, unde s-a întâlnit cu majoritatea covârșitoare a electorilor și cu mandatarii lor politici, și pe la televiziunile care l-au […]

Citeşte articolul
Viitor

„Rewind” la minutul 80. Antrenorul Adrian Boingiu privește „la rece” spre ultimul meci al generației U19. De acești tineri vom mai auzi

18 aprilie 2018
Ciprian Rus

A trecut o lună de zile de la dramaticul eșec al Naționalei de fotbal U19 în Turneul de Elită care ducea spre Campionatul European din Finlanda. Lacrimile puștilor după înfrângerea din prelungiri s-au uscat de atunci, dar regretele rămân, deși fiecare dintre ei a luat-o, între timp, de la capăt, la echipa sa de club. […]

Citeşte articolul
© 2018 Lead
Design: Live Design