Whisky, fete și cărți. Adevăratele teme ale anului în fotbal: ce ar schimba rocada Ando – Mutu la Dinamo, cum ar lucra Șumi cu Gigi și care va fi Viitorul pentru Hagi

Ciprian Rus 9 ianuarie 2017

Să faci „bold predictions” pentru viitorul fotbalului românesc e practic imposibil. În Liga lui Gigi, Mitică și Șumudică totul e atât de dat naibii, încât orice glumă poate deveni oricând realitate, după cum orice analiză așezată poate cădea, peste noapte, în ridicol. Până la urmă, poate că ăsta e farmecul fotbalului nostru.

Am decis să prefațăm anul 2017 cu „predicțiile curajoase” și să lăsăm radiografiile serioase pentru zilele viitoare. În câteva luni, vom afla împreună care au fost adevăratele glume: profețiile lejere de mai jos sau analizele care vor urma 🙂

Va câștiga Viitorul. Sau Steaua. Sau

Cum se va numi noua campioană a României la fotbal e întrebarea care îl frământă pe orice microbist de la noi zilele acestea. Pentru că, văzând ce zăpadă e peste tot, gândul îți fuge de la fotbal la scandalurile de final de an din campionatul nostru, unde un meci jucat pe gheață a fost suspendat la ora 18:45, pe data de 18 decembrie 2016, și nu a fost reluat nici până la ora la care, aplecați asupra tradiționalului glob de cristal din care fulguie zăpadă artificială, am încropit aceste previziuni.

Cu două puncte în fața Stelei, Viitorul lui Gică Hagi are șansa să-și decidă singură prezentul. Privit cu simpatie din toate părțile și avându-l alături pe cumnatul Gică Popescu, revenit în fotbal cu ambiții la președinția Federației, Hagi trebuie să închidă gura cârcotașilor și să demonstreze că poate să o bată pe Steaua.

În afară de Viitorul, “Doar Dinamo București” și CFR Cluj (dacă intră în “play-off”) îi pot pune probleme Stelei, care intră în lupta pentru titlu întărită cu nume ca Alibec sau Gnohere. Dacă, până la urmă, câștigă băieții lui Laurențiu Reghecampf, revenim la dilema de la început: cum se va numi, de fapt, noua campioană a României? Steaua? FCSB? FCGG?

Șumi, antrenor la echipa lui Becali

Aflat în căutarea unei echipe-paravan pentru cazul în care pierde procesul cu Armata și riscă să îi fie luați jucătorii în schimbul datoriei uriașe cerută în instanță, Gigi Becali se agită de zor zilele astea. Dacă mai întâi voia să ia pe Metaloglobus, din liga a treia, acum e dispus să o cumpere pe Chiajna și să investească acolo 20 de milioane de euro.

Decât să se complice astfel, mai bine o cumpără pe Astra. Numele e tot pe-acolo, plus că a luat deja jumătate de echipă de la Giurgiu și își dorește, oricum, și cealaltă jumătate. Bașca, dacă giurgiuvenii trec de Genk, Gigi își ia un club cu palmares frumos – titlu în România și faze superioare în Europa League. Mai rămâne să-l convingă și pe Șumi să rămână antrenor și chiar că va avea echipa pe care și-a dorit-o. Până la urmă, Șumi are ce are cu Steaua veche, nu cu cea nouă…

Femeile și politicul revin puternic în fotbal

După ce 2016 a reconfirmat influența Anamariei Prodan în fotbalul românesc, cu cel mai mare transfer în străinătate din istorie, 2017 o propulsează în prim-plan pe Olguța Vasilescu. Creatoarea „CraiOlguței”, echipă ajunsă pe podiumul Ligii 1, fosta primăriță de Craiova a devenit ministru al Muncii. Într-un mediu tot mai politizat după recentele alegeri parlamentare, poziția-cheie a Olguței Vasilescu ar putea fi un indiciu pentru viitorul lui CSU Craiova. Până să își facă Ministerul Apărării din nou echipă, generalii ar putea să ia niște lecții de la colega de la Muncă.

Rocada Ando – Mutu. Bourbon în loc de single malt

Atmosfera instaurată la Dinamo după venirea managerului Adi Mutu va cunoaște noi episoade tensionate în lunile care urmează. Încâpățânat cum îl știm, Ando nu se va lăsa cu una, cu două. Singurul compromis pe care l-ar putea accepta ar fi să facă schimb de locuri cu Mutu: să treacă Adi pe bancă, dacă e așa deștept, iar el să-și ia o pauză și să se relaxeze făcându-și selfie-uri prin birourile din Ștefan cel Mare.

Previzibil, jocul lui Dinamo nu va cunoaște vreo îmbunătățire remarcabilă, singura schimbare (tot previzibilă și ea) fiind cea a mărcii de whisky din bufetul biroului de manager. Nea Ando e mai „old school”, îi place bourbon-ul, nu prea e cu single malt-ul.

Revanșa galeriei Stelei

După ce au devenit celebri pe marile televiziuni europene prin coregrafia cu “Doar Dinamo București”, fanii Stelei sunt chitiți să își ia revanșa în “play-off”. Cum, la ultimul derbi, cel din Cupă, nu au fost decât vreo șapte steliști în galerie, ultrașii “roș-albaștri” au rezolvat problema ingenios, decizând să afișeze, fiecare, câte o literă din sloganul “Doar FCSB”.

“Autobiografia” lui Mutu: o carte pentru bărbați pe care o vor citi femeile

Fotbalul românesc se va juca, în 2017, nu doar pe stadioane, ci și în librării și săli de lectură. Revenit pe cai mari la Dinamo, Adrian Mutu ne-a anunțat deja că unul dintre marile sale proiecte pe anul acesta este lansarea unei autobiografii, la care deja lucrează printre vălătucii de trabuc din biroul său. E deja rumoare printre fetele din Bamboo și Fratelli. Oare care dintre ele va deveni personaj în literatura română?

Llullaku, Bud și “dieta Reghe”

Plecarea, în această iarnă, a lui Azdren Llullaku de la Gaz Metan a aruncat în aer calculele pentru viitorul golgheter al campionatului. Cu 16 goluri, în fotbalul nostru, omul are șanse rezonabile să rămână golgheter până la finalul sezonului. Principalul urmăritor al lui Llullaku, Cristi Bud de la CFR, e la cinci goluri în spate și se pare că va avea concurență serioasă pe postul său la Cluj.

Numele cu greutate – deocamdată la propriu – ale ultimei perioadei de transferuri, Gnohere și Alibec, nu au, cu tot cu ceilalți atacanți din lotul Stelei, atâtea goluri câte a lăsat Llullaku pentru Gaz Metan înainte să plece. Dacă eram în Anglia, marile întrebări legate de Alibec și Gnohere ar fi fost cât au pus pe ei după sărbători, nu câte goluri vor da după. Să vedem, însă, cum va funcționa “dieta Reghe” în cazul celor doi.

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.