ADN Hagi. Gică a câștigat pariul cu el însuși: a format un întreg lot de jucători pentru primele trei selecționate ale României!

Ciprian Rus 19 iunie 2018
Fast
Împarte cu alții acest articol

Acum mai bine de cinci ani, când punea bazele Viitorului în Liga 1, Gică Hagi semna, alături de unul dintre sponsorii Academiei sale, proiectul „Next 11”, prin care își propunea, orgolios cum îl știm, să dea viitorul 11 al Naționalei de fotbal.

Nu a trecut mult timp, iar puștii pe care i-a crescut la academie sau pe care i-a reinventat la Viitorul au ajuns să formeze un lot întreg la primele reprezentative ale României. Nu mai puțin de 22 de jucători „marca Hagi” au jucat sâmbătă, în meciuri prestigioase, în tricoul galben cu tricolor. Șapte au fost convocați de Cosmin Contra în victoria cu 2-1 din Israel, zece au fost chemați la lot de Daniel Isăilă pentru greul test cu Anglia la nivel de Under21, iar cinci au pus umărul la importanta victorie cu Suedia din Turneul de Elită pentru Europenele Under19.

Cu Benzar și Răzvan Marin titulari la echipa mare, „team Hagi” a adus victoria după pauză, când rezervele Mitriță și Țucudean, jucători care au trecut prin mâna lui Gică, au colaborat la golul de 2-1. Amprenta fostului decar al naționalei s-a văzut și la U21, unde chiar fiul său, Ianis Hagi, a dat centrarea de la golul alor noștri, dar mai ales la Under19, unde ambele reușite ale „tricolorilor” poartă numele unor jucători de la Viitorul: Băluță și Mățan.

Au fost trei meciuri importante, cu rezultate bune, chiar și înfrângerea la limită din Anglia, împotriva unor jucători campioni mondiali, de curând, la nivelul lor de vârstă, pe care Hagi Jr și colegii săi l-au jucat de la egal la egal, fără cel mai mic complex de inferioritate.

De altfel, lipsa de complexe și jocul pozitiv, ofensiv, deschis, cu care s-au remarcat echipele de juniori ale lui Gică Hagi, dar și echipa mare a Viitorului, începe să devină ADN-ul selecționatelor României, mai cu seamă al celor U19 și U21. De altfel, în interviurile acordate Lead de-a lungul vremii, atât Adrian Boingiu, cât și Daniel Isăilă au lăudat fără rezerve proiectul Academiei „Gheorghe Hagi” și au recunoscut că își construiesc echipele pe nucleul unor șapte-opt jucători selecționabili, la fiecare nivel de vârstă, de la Viitorul și de la echipele sale de juniori.

„E extraordinar ce a reușit Gică Hagi în Europa Youth League (acum exact un an, n.r.), a ajuns în primele 16 din Europa la copii, unde noi nu am avut tradiție nici măcar înainte de 1989. Deci e normal ca nucleul de jucători de la U21 să vină de la Academia Hagi.” – Daniel Isăilă, selecționerul naționalei de U21

Chiar dacă după câștigarea Ligii 1, anul trecut, și-a vândut tinerele vedetele (Coman, Nedelcu, Marin), Gică Hagi tot reușește să dea nu mai puțin de 12 jucători la primele trei loturi naționale și, mai mult, să propună nume interesante, care atrag imediat atenția, cum e Cicâldău, chemat la Naționala mare, sau Băluță și Mățan, doi dintre remarcații de la Under19.

Cu goluri în ambele meciuri din Turneul de Elită de la Ploiești, Băluță și Mățan au fost printre cei mai buni jucători ai echipei care va încerca marți să termine neînvinsă contra Ucrainei pentru a se califica la Campionatul European U19 din vară din Finlanda. Ar fi o mare bucurie pentru toți iubitorii fotbalului românesc, dar și o mare satisfacție pentru orgoliosul Gică Hagi.

Pariul său cu viitorul Naționalei abia atunci va fi cu adevărat câștigat, când România, cu tinerii crescuți de el – sau după modelul său, apreciat de toți din fotbalul nostru – va ajunge, ca pe vremea lui, între cele mai bune echipe din lume.

*

Rising star: Alexandru Mățan

Cu opt goluri marcate în meciurile de calificare pentru Europeanul U19 din Finanda, tânărul mijlocaș al Viitorului Alexandru Mățan este golgheterul Europei la acest nivel de vârstă. Cu zece meciuri în Liga 1, unde a reușit deja două goluri, Mățan este viitorul nume propus de Hagi.

„E un sentiment plăcut să fiu în top, printre atâția jucători buni din Europa, iar asta va fi o motivație în plus pentru mine. Cu toate astea, nu este o prioritate să marchez împotriva Ucrainei, important e să câștige echipa și să ne îndeplinim obiectivul. Ca și până acum, suntem uniți, o familie foarte frumoasă, iar asta a contat cel mai mult în cadrul acestor preliminarii. Suntem optimiști înaintea acestui ultim meci.” – Alexandru Mățan, mijlocașul României U19, pentru site-ul frf.ro

**

Cei 22 ai lui Gică Hagi

Echipa națională

  • Romario Benzar
  • Cristian Manea
  • Alin Toșca
  • Răzvan Marin
  • Alexandru Cicâldău
  • Alexandru Mitriță
  • George Țucudean

România Under 21

  • Florinel Coman
  • Ianis Hagi
  • Doru Dumitrescu
  • Andrei Ciobanu
  • Arpad Tordai
  • Cătălin Cabuz
  • Tiberiu Căpușă
  • Virgil Ghiță
  • Dragoș Nedelcu
  • Paul Jacob

România Under 19

  • Tudor Băluță
  • Robert Neciu
  • Radu Boboc
  • Alexandru Mățan
  • Denis Drăguș
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Top Stories