O încercare, apoi încă o încercare și încă una. La aruncarea ciocanului, calificările și titlurile nu se decid la o singură „tragere”, ci, ca-n filme, după mai multe „duble”. Nimic nu garantează că ultima „dublă” este cea mai reușită, iar felul în care e regizat concursul ajunge să îți antreneze, în timp, răbdarea. Nu poți sta niciodată liniștit după o primă aruncare extraordinară, care te urcă pe primul loc în clasamentul intermediar, după cum ceea ce poate părea cea mai proastă zi din carieră, cu două încercări anulate de arbitri, poate fi salvată de o ultimă încercare care te poate urca direct pe podium.
În lunga sa carieră, Bianca Ghelber a avut parte de nenumărate încercări – la propriu și la figurat. La Paris, a ajuns la a patra ei ediție a Jocurilor Olimpice, iar liniștea cu care vorbește dă măsura lecțiilor învățate în toți acești ani. David Popovici avea 1 an când Bianca se prefigura drept una dintre marile speranțe ale atletismului românesc, câștigând Mondialul de Juniori din 2005 din Maroc. De altfel, până la împlinirea a 21 de ani, sportiva noastră și-a întrerupt seria medaliilor de aur numai la competițiile de seniori, dar și acolo s-a remarcat printr-un loc 4 la Europenele de la Barcelona din 2010.
Fire energică, mereu dornică să facă mișcare, Bianca a fost îndrumată de părinți, la 10 ani, spre Liceul cu Program Sportiv din Roman. Când a început să facă atletism, a luat pe rând disciplinele care i se potriveau cel mai mult. „Prima probă din aruncări a fost aruncarea greutății, apoi aruncarea discului și, mai apoi, aruncarea ciocanului. Am rămas la această probă, am simțit din primul moment că mi se potrivea perfect”, povestește atleta. Intuiția Biancăi a fost sclipitoare: o dovedește lungul șir de medalii de aur din perioada junioratului, când, practic, nu avea concurență la nivel mondial.
„Ambiția copilăriei mele a fost să ajung un om valoros. Mi-a plăcut sportul de mic copil, iar în momentul când am văzut că am și talent în ceea ce fac, visul meu a fost să ajung o mare campioană”
„Ambiția copilăriei mele a fost să ajung un om valoros. Mi-a plăcut sportul de mic copil, iar în momentul când am văzut că am și talent în ceea ce fac, visul meu a fost să ajung o mare campioană”, se destăinuie Bianca. „În perioada junioratului, am avut multe momente de glorie, care m-au ambiționat și m-au pregătit pentru viitor. Trecerea la seniori nici nu am simțit-o, acumulasem deja destulă experiență”.
„Prima mea participare la Jocurile Olimpice a fost în 2008, la Beijing. Abia trecusem de vârsta majoratului. Totul îmi părea un vis, a fost cea mai frumoasă organizare, o experiență unică, care m-a făcut să văd altfel lucrurile legat de tot ce înseamnă sportul de performanță”, își amintește Bianca. Venit după o primă experiența olimpică, locul 4 la Europenele de la Barcelona anunța o carieră pe măsură și la seniori. Rezultatele nu s-au mai legat ca înainte, dar, printre scurtele momentele de fericire de pe podiumurile junioratului, Bianca învățase deja despre ce e vorba în sportul de performanță. La Mondialul din 2011 a ieșit pe 6, la Joccuriel Olimpice din 2012 pe 22, la Mondialul din 2013 pe 11, la Europenele din 2014 pe 7, în 2017, la Mondialele de la Londra, la revenirea după pauza de maternitate, a terminat pe locul 24 și, până la precedenta ediție a JO, cea de la Tokyo, din 2021, cu greu a intrat în Top20 la marile competiții.
La 31 de ani, Jocurile Olimpice din Japonia puteau fi, foarte bine, finalul unei cariere muncite, înainte de orice, pentru Bianca Ghelber. Dar, la Tokyo, unde a fost lipsită de ajutorul antrenoarei sala, marea specialistă a probei Mihaela Melinte, Bianca a făcut cel mai bun concurs din carieră, un „personal best” de 74,18 metri! Dacă sportul e mai puțin despre medalii și mai mult despre a ne autodepăși, așa cum e chiar deviza olimpismului, atunci Olimpiada din 2021 trebuie să fie principalul reper al carierei Biancăi. Locul 6 poate să nu le sune spectaculos unora, dar Bianca mă asigură că fiecare centimetru câștigat, atunci, în lupta cu sine, are acoperire în ani și ani de muncă.
Muncă și, desigur, răbdare: „În decursul carierei, am învățat că visele se îndeplinesc atunci când trebuie, nu când vrem noi, iar eu am încredere și speranță până la ultima aruncare”, îmi spune Bianca. La 34 de ani, ea se consideră împlinită și fericită. Departe a regreta decizia de a pune pauză carierei în favoarea maternității, atleta spune că, dimpotrivă, faptul că a devenit mamă a ajutat-o mult în carieră. „Să fii și mamă, și soție, și sportivă de performanță, e greu. Dar, dacă o să fiu sănătoasă, merg mai departe”, spunea Bianca imediat după locul 6 de la precedentele Jocuri Olimpice. „În primul rând, contează foarte mult să-ți placă ceea ce faci și să-ți dorești cu adevărat să faci performanță, iar eu asta am făcut”, completează ea azi. Iar Jocurile de la Tokyo s-au dovedit a fi nu încheierea, ci restart-ul carierei Biancăi Ghelber.
„După 22 de ani de sport, a fost prima mea medalie la seniori. Am muncit mult, mult pentru ea. Am fost plecată atât de mult timp de lângă familie, plus multe alte sacrificii. Dar Dumnezeu m-a ajutat”
Aruncarea ciocanului înseamnă încercare după încercare. Într-o carieră de senioare întinsă pe durata a mai bine de un deceniu, Bianca Ghelber a încercat de zeci și zeci de ori aruncarea care să-i aducă prima medalie importantă într-un concurs de senioare. A reușit-o abia în 2022, la Europenele de la München, pe care le-a câștigat cu 72,72 metri. „După 22 de ani de sport, a fost prima mea medalie la seniori. Am muncit mult, mult pentru ea. Am fost plecată atât de mult timp de lângă familie, plus multe alte sacrificii. Dar Dumnezeu m-a ajutat”.
„Sper să fiu bine până la Paris şi acolo să fiu cea mai puternică şi să-mi îndeplinesc visul: îmi doresc o medalie ca încununare a carierei mele“, ne spunea sportiva de 32 de ani, înainte să plece spre Paris. Știa că nu va fi ușor, dar știa că e pregătită să o ia încercare cu încercare, așa cum a făcut-o toată cariera. A așteptat 12 ani pentru un aur la seniori, mai poate aștepta câteva săptămâni și câteva aruncări până la marele vis. De un lucru e sigură Bianca: va avea răbdare și va crede până la ultima încercare.