Delegația României a plecat spre Brazilia țintind între șase și opt medalii și s-a întors cu cinci, pe locul 47 în clasamentul pe țări, cea mai slabă clasare din istorie. Ceea ce înseamnă că înfrângerile au fost mai multe decât victoriile, tristețea mai prezentă decât bucuria și lacrimile de pe drumul spre vestiare mai numeroase decât pumnii victorioși ridicați spre cer. Unele înfrângeri au venit cu resemnarea că mai mult nu s-a putut, altele cu speranța că viitorul va aduce, poate, alte șanse. Iar unele au lăsat un gust amar care a ținut zile la rând.
La final, ne uităm în urmă să vedem cum am pierdut, cum am câștigat și cu ce rămânem după cea mai slabă participare olimpică din istorie.
Cum au pierdut sportivii români:
Prea repede. Românii aveau așteptări mari de la primele zile de concurs olimpic, în care se juca cu medalii pe masă la sporturi unde ne consideram favoriți. În special la spadă feminină și judo. Spadasinele nu s-au apropiat însă de podium, pierzând în primul tur (Simona Pop și Simona Gherman) sau în șaisprezecimi (Ana Maria Popescu). A fost un prim duș care ne-a arătat că socoteala din fața televizorului nu se potrivește cu cea de pe planșa de la Rio și că nicio bătălie nu se câștigă dinainte de luptă.
La limită. Și Andreea Chițu și Corina Căprioriu au intrat ca favorite și au fost aproape de medalii la judo, dar înfrângerile lor ne-au arătat că sportul e până în ultima secundă. Numărul 1 mondial la categoria sa, -52 de kilograme, Andreea Chițu a ajuns în recalificările pentru bronz după ce-a pierdut în semifinale cu italianca Odette Giuffrida, care a fugit de luptă tot meciul, ținând de avantajul obținut rapid. Asta trebuia să facă și Chițu în recalificări, care a condus cu 10-0 până în ultimele 28 de secunde. Dar Chițu s-a aruncat în luptă și i-a dat șansa braziliencei Erika Miranda să-i fure, printr-un ippon, visul olimpic. La o zi după lacrimile Andreei au venit lacrimile Corinei, care s-a apropiat și mai mult de o medalie. În finala pentru bronz, a pierdut în același fel, alergând după o sportivă care a punctat repede și apoi s-a ferit. Fetele de la judo ne-au învățat că există și un alt mod de a pierde decât așteptând un miracol, despre care am scris aici.
Just watched Corina Caprioriu's interview after losing Bronze. Sad, lucid & blaming no one but herself. A real champ if I ever saw one #ROU
— Codrut (@CodrutBaciu) August 8, 2016
Luptând. Adrian Crișan, un jucător de tenis de masă de 36 de ani, aflat pe locul 90 în clasamentul mondial, a părăsit competiția masculină după două partide fenomenale, încheiate în maxim de seturi, unele cu prelungiri, împotriva unor jucători mult mai bine clasați ca el. A pierdut până la urmă în optimile de finală, învins de chinezul Jike Zhang, fost campion olimpic, medaliat cu argint la Rio, dar ne-a lăsat cu senzația că înfrângerea e mai ușor de acceptat atunci când lupți până la capăt.
Cu speranță pentru viitor. Înotătorul Robert Glință venise la Rio cu obiectivul unei calificări în semifinalele probei de 100 metri spate, dar a reușit să prindă finala după două curse incredibile, în care s-a întrecut pe sine. La 19 ani, Glință vede participarea la Rio ca pregătire pentru Tokyo, așa că înfrângerea din finală nu e decât o bază pe care poate construi în viitor.
În aceeași categorie putem include și participările înotătoarei Anei Dascăl, de nici 14 ani, a gimnastei ritmice Ana Luiza Filiorianu (17 ani), a gimnastului Andrei Muntean (23 ani), locul 6 în finala la paralele, și chiar a luptătorului Alin Alexuc-Ciurariu (26 ani), care a fost aproape de medalia de bronz.
Robert Glinta s-a calificat in finala probei 100m spate masculin la #Rio si a stabilit un nou record national. #bn pic.twitter.com/GD8Ov5wvhi
— Olympic Romania (@olympicromania) August 8, 2016
Frustrant. Tiberiu Dolniceanu a avansat mai mult spre podium decât colegele de la spadă. A ajuns în sferturi, unde l-a întâlnit, poate prea devreme, pe Aron Szilagy, campion olimpic la Londra. Szilagy a preluat conducerea, Tiberiu a egalat și-a trecut pentru scurt timp în frunte. Ne-a ținut cu sufletul la gură până la 10-10, când arbitrul i-a dat lui Szilagy o tușă pe care românul o văzuse ca fiind a lui. Din punctul ăla, mojo-ul lui Tiberiu s-a stricat, nu i-a mai intrat niciun atac și după un 15-10, ungurul a mers mai departe, oprindu-se pe treapta întâi.
Și înfrângerea boxerului Mihai Nistor, campion mondial în 2015 și văzut cu șanse la medalii de către conducătorii sportului românesc, a fost una controversată. Deși lupta cu iordanianul Hussein Iashaish a părut dominată de român, la final arbitrii au ridicat pumnul lui Iashaish, decizie contestată de români și fluierată de spectatorii neutri din sală.
No Olympics is complete without a ridiculous boxing decision/robbery. And there it was, Mihai Nistor stitched up by judges and referee
— KO KINGS (@KOKINGS4) August 13, 2016
How on earth did mihai nistor loose that fight after giving his opponent a standing count in rounds 2 and 3 shocking decision @AIBA_Boxing
— Anthony Fowler (@afowler06) August 13, 2016
La egalitate. Tot frustrante au fost și rezultatele de egalitate obținute de Marian Drăgulescu în finala de la sărituri și de atletul Andrei Gag în calificările probei de aruncare a greutății, mai ales că ambele au fost departajate în defavoarea românilor. Drăgulescu a primit aceeași notă cu cea a medaliatului cu bronz, dar a ratat podiumul pentru că a primit un scor mai mic la execuția săriturii pe care chiar el a inventat-o. Gag a aruncat greutatea la aceeași distanță cu ultimul atlet calificat în finală, 20,40, dar a fost primul sub linie pentru că ratase primele două încercări, în timp ce jamaicanul O’Dayne Richards reușise una.
Cu sentimentul că se putea mai mult. S-a vorbit mult de o medalie olimpică în jurul, dar și în cadrul echipei naționale de handbal și, după parcursul din ultimul an, fetele păreau pregătite pentru un rezultat bun. S-au conectat însă greu la mixa turneului olimpic, iar începutul lent care a dus la înfrângerile cu Angola și Brazilia le-a anulat șansa de a lupta pentru medalii. Deși în ultimele trei meciuri, echipa medaliată cu bronz mondial a arătat că poate crește și poate lupta de la egal la egal cu cele mai bune echipe din lume, au fost eliminate din grupă, pentru că sportul îți taxează fiecare pas greșit și nu mereu primești o a doua șansă.
Jocurile pentru care fetele s-au pregătit atât de mult, spre care au privit mereu cu anticipație sunt deja în urmă. https://t.co/Co5A5bJFIm
— Lead.ro (@LeadPunctRo) August 15, 2016
Gălăgios. Finala de la bârnă ne-a arătat că și cei mai siguri pe ei și experimentați sportivi pot ceda sub presiune. Cătălina Ponor a intrat în concurs știind că în siguranța picioarelor sale stă singura șansă de medalie a gimnasticii feminine românești, aflată în declin, și știind că o mare parte din fanii acestui sport nu o voiau pe ea la Rio, ci pe Larisa Iordache. Și, pentru prima oară într-un concurs oficial, în mișcările ei de pe bârnă s-au simțit presiunea și emoțiile, astfel că Ponor a reușit exact contrariul a ce-și dorea: în loc să le demonstreze tuturor că merita să fie acolo, a terminat pe șapte. Iar în declarațiile de după a pornit o furtună ale cărei rafale se simt încă într-un sport care deja suferea.
În liniște. Pe lângă victoriile și înfrângerile despre care s-a scris și s-a vorbit zile în șir, au fost unii sportivi români care au concurat la Rio și au trecut cvasi-neobservați. Poate pentru că nu păreau să aibă mari șanse și nu i-am încărcat cu așteptări sau pentru că au intrat în concurs la ore târzii, poate că sporturile lor nu sunt printre cele mediatizate, dar nu s-a făcut mare vâlvă în jurul unora dintre reprezentanții României la ciclism pe șosea sau haltere, la atletism sau canotaj, chiar și a tiristului Andrei Moldoveanu, campion olimpic la Londra care ratat prezența în finală la Rio. Însă chiar dacă au pierdut în liniște, participarea olimpică a venit pentru unii dintre ei cu recorduri personale, cu sentimentul că s-au autodepășit, cu împăcarea că au participat, că au fost printre cei mai buni și, mai ales în probe epuizante ca cele de maraton sau marș, că au ajuns la linia de finish.
Cum au câștigat:
Târziu, dar eliberator. Prima medalie românească la Rio a venit la aproape o săptămână de la debutul Jocurilor, timp în care delegația României a adunat tot mai multă tensiune și amărăciune. Cu această presiune pe umeri au intrat spadasinele în concursul pe echipe, dar și cu amintirea medaliei pierdută la Londra acum patru ani, unde plecaseră ca favorite și terminaseră pe șase. De data asta, fetele și-au stăpânit emoțiile și n-au mai lăsat aurul să le scape, oferindu-ne una dintre cele mai frumoase victorii românești, într-o noapte târzie de august, și aducând o gură de aer delegației României. Uneori, sportul îți dă a doua șansă, dar trebuie să știi să profiți de ea.
Prima medalie olimpica pentru Romania in ziua a sasea a JO https://t.co/qQFNzeAqWC #rio2016 #bn pic.twitter.com/t0Mz6Hrbx7
— Olympic Romania (@olympicromania) August 11, 2016
Neașteptat. Victoria spadasinelor le-a dat încredere și celorlalți sportivi, declanșând o serie de câteva zile încununate de succes. Primul inspirat a fost halterofilul Gabriel Sîncrăian, care a câștigat medalia de bronz la categoria 85 kg. Nu era favorit, dar românul de 27 de ani și-a depășit propriul record, cu 20 de kilograme, și a urcat pe podium, desi era la egalitate cu kazahul Denis Ulanov. A contat însă că Sîncrăian cântărea cu 620 de grame mai puțin.
Confirmând așteptările. De la canotaj așteptările sunt mereu mari, și poate cele mai mari de la barca 8+1, cea mai medaliată din istoria canotajului. După ce la Londra a fost prima oară, după opt ediții consecutive, când bărcile românești nu au prins podiumul, fetele au fost aproape să rateze prezența la Rio cu totul. Au prins ultimul loc în extremis, la ultimul concurs de calificare. Tot în extremis au prins finala olimpică, în recalificări, iar în finală au urcat de pe locul 6 până pe trei, apropiindu-se la 12 sutimi de argint.
Fetele de la 8+1 sarbatoresc castigarea medaliei olimpice si revenirea pe podiumul JO #TeamRomania #rio2016 #bn pic.twitter.com/MQS3dkBhM1
— Olympic Romania (@olympicromania) August 13, 2016
Dulce-amar. Horia Tecău și Florin Mergea se pregătesc de jumătate de an pentru aurul olimpic, și au fost dureros de aproape de el. În finala cu Rafa Nadal și Marc Lopez, unul dintre cele mai frumoase meciuri de tenis ale anului, românii au luptat incredibil, au condus cu 4-3 și au avut serviciul, dar aurul a ajuns la spanioli. Le-a fost greu să se bucure pentru argintul câștigat și nu pentru aurul pierdut, dar au adus României prima medalie olimpică din istoria tenisului, și asta nu e puțin.
Pe ultima sută. În ultima noapte a Jocurilor, când ne resemnasem cu cele patru medalii și făceam deja calcule de viitor, luptătorul Albert Saritov a adăugat un bronz în bagajul României, desi puțini români îl cunosc sau se identifică cu el. Prima medalie venită la lupte după 24 ani a fost adusă de un cecen naturalizat în luna mai, înainte de ultimul concurs de calificare la Rio. E primul sportiv naturalizat care aduce o medalie României și unii spun că ăsta e viitorul.
Cu ce rămânem
Sunt multe lecții pe care le putem extrage din această participare olimpică, dacă ne uităm dincolo de medaliile câștigate sau pierdute. De la cum să pierzi cu capul sus, cum ne-au învățat fetele de la judo, la cum să nu-ți pui singur piedici, cum am văzut la handbaliste; de la cum să-ți depășești limitele, cum au făcut halterofilul Gabriel Sîncrăian, înotătorul Robert Glință sau atleții care au terminat maratonul și probele de marș, la cum să reziști presiunii și așteptărilor, cum n-a reușit, de data asta, Cătălina Ponor; de la cum să accepți incorectitudinile sportului, cum a trebuit să facă Marian Drăgulescu, la cum să nu lași o șansă cândva pierdută să treacă pe lângă tine a doua oară, cum ne-au arătat spadasinele, cucerind triumfător aurul. Singurul aur olimpic.
Dincolo de lecțiile și inspirația individuală, momentul Rio 2016 ne arată că e timpul să tragem niște concluzii comune. Pentru că sportul românesc pare să fi atins cel mai de jos punct în care s-a aflat, iar ca să se ridice și să reconstruiască cu adevărat trebuie să treacă printr-un proces de analiză, introspecție și reformare. Așa că poate cel mai bun lucru cu care ar trebui să ne întoarcem de la Rio e cu niște semne de întrebare și cu dorința și deschiderea de a afla răspunsurile.
TweetObrigado #Rio2016! #TeamRomania pic.twitter.com/2GiylspnGg
— Olympic Romania (@olympicromania) August 22, 2016