LEAD
Jocurile Olimpice 2016

Start fals la handbal: România (se) pierde cu Angola, într-una dintre marile surprize ale Jocurilor. O grupă oricum grea tocmai s-a complicat și mai mult

Mai prezente, mai hotărâte și mai voinice, jucătoarele angoleze s-au ridicat la înălțimea momentului și au produs surpriza primei zile a Jocurilor Olimpice: Angola 23, România 19.

„Un vis urât, o noapte de coșmar”, spunea comentatorul Televiziunii Române spre finalul meciului de sâmbătă noapte, când Angola fura o ultimă minge și se repezea din nou spre poarta unei Paule Ungureanu descumpănite: gol.

A apărat mult și bine Paula, numai că poarta a fost singurul lucru care a funcționat bine în primul meci al României la Rio. Poate și jocul cu pivotul. În rest, cu o sumedenie de ratări în atac – (prea) multe de la șapte și chiar șase metri – fără răbdare pe construcție și cu mare întârziere pe faza defensivă, mai ales în zona centrală, jocul cu Angola ne-a amintit de primele înfrângeri de la Campionatul Mondial de anul trecut. Acolo, după trei meciuri slabe în grupe, fetele au strâns rândurile și au prins aripi exact la momentul potrivit: meciul decisiv din optimi cu Brazilia.

Acum, la Rio, meciurile decisive o să vină chiar din grupe. Urmează tocmai Brazilia, luni seară (22.40, ora României), campioana mondială din 2013 care și-a regăsit energia jucând acasă. Sâmbătă, Brazilia a învins fără mari emoții Norvegia – campioana olimpică, europeană și mondială – și arată cu adevărat bine. Pentru a obține un rezultat bun, fetele lui Tomas Ryde și Costică Buceschi trebuie să-și găsească rapid forma de acum câteva luni, când antrenorul islandez al Norvegiei, Thorir Hergeirsson, spunea că România este probabil cea mai bună echipă a Europei.  Cu Angola, însă, nu a fost.

Jucătoarele africane, care au terminat Mondialul din 2015 pe locul 16, au început tare, s-au dus rapid la 3-0 și primele sprâncene erau deja ridicate. Chiar și așa, ușor apatice, fetele au egalat la trei și au ținut aproape până la 6-6, când meciul le-a scăpat din nou: trei goluri rapide pentru Angola au dus scorul la 9-6 pentru outsidere, într-un pasaj de joc care le-a dat africanelor idee că se poate.

Și totuși. La cabine se intră cu 9-11 (după un trasor care a zguduit bara din dreapta Paulei) și ambiția revenirii. Numai că în primele minute ale reprizei secunde, Laura Chiper și Cristina Neagu lovesc bara într-o succesiune rapidă, Florina Chintoan alunecă și ea la linia de șase metri, iar celelalte fete nu îndrăznesc mare lucru.

La schimb, angolezele zburdă, combină rapid, prind mingea mereu în mișcare și câștigă mai toate duelurile unu la unu. Rezultatul? Angola se desprinde la 16-11 și, chiar dacă nimeni nu mai are chef de glume, fetele nu pot pune mâna pe joc. Elanul celor două goluri rapide (pentru 13-16) e șters când Angola marchează în inferioritate, cu doar patru jucătoare de câmp și o ușurință enervantă.

Câteva minute mai târziu, când Neagu ratează pentru a treia oară de la șapte metri, Angola se desprinde din nou la trei, apoi la patru goluri distanță. De aici, meciul este pierdut.

La final, jucătoarele africane se iau în brațe, țipă și sărbătoresc o victorie grozavă, în vreme ce echipa României salută timid publicul și părăsește „Future Arena” cu capul în pământ și gândul la meciurile viitoare. Urmează echipe puternice, mult mai puternice – măcar în teorie – decât Angola, iar pentru calificarea în ultimele opt este nevoie de cel puțin două victorii.

Dacă fetele lui Ryde reușesc să-și găsească iar pașii, sarcina nu mai așa de grea. Dar la o competiție ca asta, nimeni nu mai are luxul unui start lent. Și chiar dacă planurile tactice vor fi aplicate mai bine, chiar dacă nivelul de energie va fi din nou sus și – cine știe! – fetele vor juca chiar cu zâmbetul pe buze, unele lipsuri nu-și vor găsi rezolvări miraculoase. De pildă, Cristinei Neagu, recuperată doar parțial, chiar îi lipsesc antrenamentele. La fel și Elizei Buceschi. Dacă lipsa ideilor va duce prea multe mingi la ele, atacul ar putea să rămână rupt, fără ritm.

Vestea bună? Meciurile se pot câștiga și în apărare. Dar pentru asta e nevoie ca Perianu, Gabi Szűcs și colegele de linie să redescopere energia lor obișnuită. Pe 8 august, de la 22:40 (ora României), fetele întâlnesc Brazilia. Ultima dată când au făcut-o au câștigat, iar victoria le-a confirmat că-n ziua lor bună pot bate pe oricine. E nevoie de câteva zile bune.

România joacă pe 10 august cu Muntenegru (17.30), peste alte două zile, pe 12 august, cu Spania (20.40), și în ultimul meci, pe 14 august (22.40), se măsoară cu Norvegia.

În celelalte meciuri ale grupei, Brazilia a trecut de Norvegia, 31-18, iar Spania a bătut clar, 25-18, Muntenegru.

În grupa B, Suedia, Rusia și Franța au trecut de Argentina, Coreea de Sud și Olanda.

Comentează articolul
Premier League

United câștigă la scor și îl curtează tot mai insistent pe Sanchez, problemele se ţi lanţ pentru Wenger şi Arsenal

16 ianuarie 2018
Danny Coposescu

O singură reprezentantă londoneză din „Big Six‟ a terminat etapa de Premier League cu zâmbetul pe buze. Acum câteva luni, ai fi pariat pe orice, numai pe Spurs nu. Mai ales într-un meci jucat pe Wembley. Dar uite că l-a jumătatea lui ianuarie, nimeni nu-l mai hărţuieşte pe Mauricio Pochettino cu întrebări despre blesteme. După […]

Citeşte articolul
Australian Open

Irina Begu reușește revenirea carierei, prinde și mai mult curaj: vrea în top 20!

15 ianuarie 2018
Treizecizero.ro

Victoria de astăzi e de ținut minte pentru Irina Begu: e una din cele mai spectaculoase reveniri ale carierei ei, iar faptul că a învins-o pe Makarova la turneul la care rusoaica a avut cele mai bune rezultate ale carierei (până azi nu pierduse niciodată în primul tur la Australian Open (!) face rezultatul și […]

Citeşte articolul
La Liga

Barcelona revine spectaculos, rupe blestemul de pe Anoeta. Pentru Real Madrid, suferinţa continuă – până când?

15 ianuarie 2018
Danny Coposescu

În fiecare sezon, San Sebastian și-a construit imaginea de călău al Barcelonei, un club care e obişnuit să fie el spaima lumii fotbalului. An după an, Barça a călătorit în Ţara Bascilor şi a plătit tribut, pentru că „La Real‟ s-a dovedit a fi un adversar mult mai periculos pe teren propriu decât tizul de […]

Citeşte articolul
Premier League

„Heavy metal Liverpool‟: Manchester City cade în sfârşit, într-un meci magic pe Anfield

14 ianuarie 2018
Danny Coposescu

Toată lumea ştie ce muzică-i place lui Jürgen Klopp. Neamţul apreciază simfoniile armonioase, dar preferă chitările zgomotoase. Întreaga sa postură, cuprinsă des de spasme şi contorsionări, s-ar potrivi perfect într-un „mosh pit‟. Parcă-l poţi vedea în mijlocul unei mulţimi învolburate, dând din cap şi izbindu-se în umeri, preferabil cu ochelarii lăsaţi undeva în siguranţă. Toată […]

Citeşte articolul
  • kpaxcmdr

    Start fals,care start?Tocmai aici este problema,ca nu intrat inca in competitie…singurul lucru bun in tot meciul a fost acea revenire de la 0-3 la 3-3.

© 2018 Lead
Design: Live Design