Anna Lewandowska și fața nevăzută a Planetei Fotbal. Despre transferuri, dincolo de sumele de pe Transfermarkt

Ciprian Rus 3 iulie 2026

Robert Lewandowski a semnat cu Chicago Fire din Major League Soccer și, chiar dacă știrea are drept „pin” locul spre care sunt îndreptate toate privirile lumii fotbalului în aceste zile, informația riscă să treacă pe sub radar, în condițiile în care Cupa Mondială ne oferă drame și eroi pe bandă rulantă. Vestea nu e o neapărat o „bombă”: liber de contract după despărțirea, mai mult decât amiabilă, de FC Barcelona, unde n-a mai executat extensia de un an a contractului, și după ce Polonia a ratat barajul de calificare pentru World Cup 2026, Lewa plecase la Chicago să se convingă personal de condițiile oferite de echipa care îl dorea, expres, de mai multă vreme. Pe lângă detaliile contractuale, prezența unei puternice comunități poloneze în orașul de pe malul Lacului Michigan a fost o garanție în plus pentru avansarea negocierilor. După 4 ani în „blau-grana”, marele atacant revine în roș-albul de la Bayern München și de la Națională.

Că Robert Lewandowski și-ar fi dorit să mai rămână măcar un an în Catalunya, fie și cu minute mai puține, e limpede. Dar nici planificarea sportivă a Barcelonei, care e obligată să facă vara aceasta o achiziție de top și de viitor în atac – cu o țintă de peste 120 de milioane de euro, Julian Alvarez -, nici exigențele stilului de joc al lui Hansi Flick – care tocmai a „sacrificat” cifrele bune și costul preferențial de transfer ale lui Marcus Rashford pentru un jucător mai proaspăt și mai agresiv precum Anthony Gordon – nu mai făceau posibilă continuarea lui Lewandowski. E drept, nici salariul, fie el și redus al atacantului, nu ajuta calculelor făcute de proaspăt realesul președinte Joan Laporta.

Cu franchețea lor proverbială, antrenorul și președintele vor fi discutat din timp cu Robert. Ieșirea seniorială din scenă a lui Lewa reconfirmă relațiile excelente cu executivii clubului, dar mai cu seamă dragostea sa – manifestă pentru cine-i urmărea ieșirile publice și postările pe social media – pentru Barcelona: „Mulțumiri speciale președintelui Laporta pentru că mi-a oferit șansa de a trăi cel mai incredibil capitol al carierei mele”. Pentru cineva care a fost legendă la cluburi precum Borussia Dortmund și Bayern München și care, mai mult, a câștigat tot ce se putea câștiga în Bavaria – minus „Balonul de Aur” din anul pandemiei, pe care „France Football” încă i-l datorează – mesajul de adio al lui Robert este unul cu mare greutate. „Vin să ajut clubul să revină unde îi e locul”, promisese el, cu patru ani în urmă. Cu trei titluri în patru ani în fața Realului lui Kylian Mbappe și cu o semifinală de Champions pierdută frustrant în fața Interului, Lewa și-a anunțat plecarea cu sentimentul misiunii îndeplinite. „Sunteți pe drumul cel bun”, spunea el, cu trimitere directă la mult-așteptatul trofeu Champions League.

Dar e un pasaj încă mai emoționant în scrisoarea de adio a lui Robert Lewandowski. „Catalunya e locul meu pe Pământ. Visca el Barca! Visca Catalunya!”. Pentru un jucător în deplină maturitate, ajuns la Barcelona după un lung și prestigios traiect profesional, atașamentul lui Lewa pentru Barcelona și pentru Catalunya, vizibil și la ultima decernare de trofee pe ”Camp Nou”, sărbătorită alături de întreaga familie, poate părea exotică. Fapt e că omul Lewandowski și familia sa chiar au interiorizat valorile Catalunyei, dincolo de viața obișnuită a unui sportiv milionar într-un oraș cu infinite facilități de lux. Un simplu scroll pe pagina de Insta a lui Lewa e cel mai sincer și mai frumos elogiu adus Catalunyei: ieșiri cu bicicleta pe frumoasele trasee montane, apusuri pe malul Mediteranei, hârjoneli de familie pe plajă. Locul de vis pe care oricine și l-ar dori și pe care familia Lewandowski l-a găsit în Catalunya, bonus la oportunitatea de carieră a lui Robert și la ambițioasele proiecte de business ale soției Anna.

Dovezi că Robert și Anna nu sunt nebuni sunt nenumărate – inclusiv compatriotul Wojciech Szczescny, care nici el nu se mai dă dus de la Barca. Dincolo de faima sa de a fi „mai mult decât un club”, FC Barcelona știe că unul dintre avantajele sale competitive în atragerea de nume mari pe „Camp Nou” e tocmai atractivitatea orașului și a regiunii. După niște ani în toamnele reci ale Bavariei sau sub ploile sâcâitoare ale Londrei sau Manchesterului, parcă te-ai trage cu familia într-un loc solar precum Barcelona, un loc în care ai tot ce vrei în materie de cultură, evenimente, educație etc. Necazul e că îți vine greu să pleci dintr-un astfel de loc, iar lacrimile lui Leo Messi la despărțirea de club și de oraș sunt doar un exemplu oarecare. Nu e de mirare că mulți dintre jucătorii care au trecut pe la Barcelona și-au păstrat casele ca să aibă unde să se reîntoarcă la final de carieră. Lewandowski va fi unul dintre ei.

Evident, mutarea dintre loc în altul e parte din business-ul numit fotbal în secolul XXI. De cele mai multe ori, problematizarea acestor schimbări și implicația lor în viața sportivă le vedem prea târziu, în câte un podcast de noapte, la ani buni după ce lucrurile s-au întâmplat. Înțelegem atunci că nu e totul numai despre bani și despre oportunități de carieră, că în deciziile pe care le iau marii sportivi intervin și familiile, care suferă și ele efectele colaterale ale unor transferuri. Dacă nu o să îl auziți niciodată pe Leo Messi vorbind despre experiența la PSG la fel ca Robert Lewandowski despre FC Barcelona e pentru că, măcar din punct de vedere familial, mutarea la Paris a fost pentru argentinian, pur și simplu, un dezastru.

Ce simt familiile marilor campioni dincolo de ceea ce vede pe gazon sau în mișcările de pe Transfermarkt ne dezvăluie, într-un mesaj de adio tulburător, chiar soția lui Robert, Anna Lewandowska. La rândul ei o mare campioană, antiteza totală a influenceriței de TikTok cuplată cu un fotbalist în vogă, femeie de afaceri de succes și mamă, Anna expune, cu o sinceritate dezarmantă, mixul de emoții care însoțesc un „transfer” precum cel al lui Robert Lewandowski de la FC Barcelona la Chicago Fire. „M-am gândit mult la ce să scriu aici. Aș putea posta o fotografie zâmbitoare, să spun că <<plecăm să vedem ce urmează>> și să mă prefac că totul este perfect. Dar nu este. Și vreau să fiu complet sinceră cu voi. O schimbare uriașă ne așteaptă: mutarea la Chicago. Și, deși probabil ar trebui să scriu despre entuziasm, astăzi vreau să vă spun un lucru: sunt sincer îngrozită”, începe mărturisirea-surpriză a Annei.

„Ultimele săptămâni au fost un carusel de emoții extreme pentru mine. Barcelona a devenit casa mea. Locul meu sigur, un oraș pe care l-am iubit din toată inima. Gândul de a face din nou bagajele, de a lăsa în urmă ceea ce am construit și de a o lua de la capăt, într-un fel, pur și simplu mă sperie. Ca mamă, simt un stres enorm. Îmi fac griji pentru fete și emoțiile lor, pentru o școală nouă și pentru cum se vor regăsi într-o lume complet nouă. Oricine a trecut printr-o mutare atât de mare cu copii știe cât de grea poate fi această povară mentală pentru un părinte.

Viața alături de un atlet nu se rezumă doar la momentele luminoase. Vine și cu compromisuri familiale dificile. Cariera lui Robert ne aduce acum o nouă provocare. Îi stau ferm alături și îl susțin cu toată puterea, pentru că suntem o echipă. Dar, ca femeie, am dreptul să simt frică. Am dreptul să mă simt copleșită și astăzi nu mă voi preface contrariul.

Scriu asta pentru că știu că mulți dintre voi vă confruntați și voi cu schimbări în viață care aduc frică. Vreau să știți că este normal. Că nu trebuie să fim întotdeauna puternici și <<fericiți>>. Voi continua să lucrez la creșterea afacerilor mele, voi continua să mă întorc la Edan Studios și voi continua să dezvolt proiectul. Ne vedem la o sesiune de training, la o tabără sau în Barcelona mea iubită”.

„Statementul” Annei ridică un colț al cortinei groase de PR ce desparte marea scenă a sportului de fanii obișnuiți ca, din lipsa de onestitate care-i înconjoară, s-au obișnuit să-și judece, adesea, sumar idolii. Mărturia Annei e la înălțimea valorii soțului ei. Fotbalul mare nu e doar despre glorie, transferurile spectaculoase nu sunt doar despre bani. Sunt și despre cât de mult pierzi atunci când alegi o ofertă multimilionară.

Împarte cu alții acest articol
Abonează-te la newsletter
Cele mai noi
Articole similare
Top Stories
Recomandări
Texte bune. N-am vrea să le ratezi.