Comentarii LEAD

Ce urmează: cum se vede viitorul Viitorului

“Eu văd jucătorii care vin la echipa mare. În fiecare săptămână vin copii de la Academie să se antreneze cu noi. La un moment dat, jucam la mijloc alături de un copil de 14 ani. Mă uitam la el și mă gândeam că dacă mă grăbeam un pic puteam avea copil deodată cu el”, glumește Neluț Roșu, unul dintre puținii jucători din lotul campioanei care nu a fost produs de Academia Hagi. “Aici chiar se promovează tinerii, iar România chiar are nevoie de asta. Doar așa putem să creștem în valoare”, crede el.
Share Tweet

“La naționala de juniori deja sunt foarte mulți jucători de la Viitorul. Cred că în curând va fi la fel și la echipa mare, pentru că Academia produce în continuare jucători de valoare. Ați văzut cum e Coman acum, cum sunt Casap sau Țâru, jucători care oricând poți să fie selecționați la prima reprezentativă”, îl completează pe Neluț Roșu căpitanul Romario Benzar.

Nimeni nu contestă că proiectul lui Hagi e pe un drum bun. Din urmă vin jucători tot mai buni. Iar titlul recent obținut nu e doar unul dintre argumente, a fost, de fapt, drumul necesar, obligatoriu, de parcurs pentru a ajunge mai departe.

“Ne-a prins foarte bine presiunea finalului de sezon. Noi toți avem nevoie de astfel de meciuri, de astfel de încărcătură, pentru că astfel de partide te fac mai puternic. După acest play-off, și moralul, și încrederea noastră în noi au crescut. Acum vrem să mergem în Europa și să arătăm jocul nostru”, ne spune, încrezător, Neluț Roșu.

Echipa e mai tare decât a fost la începutul anului, iar purgatoriul “play-off”-ului a venit cu lecții una și una nu doar pentru jucători, ci și pentru cei din staff-ul tehnic și administrativ.

“Acest titlu ne obligă la mai mult. Pretențiile și atenția față de noi cresc. Lumea fotbalului, suporterii, media, toți ne vor analiza ca pe o campioană. Iar de la o campioană pretențiile sunt mari.” – Gică Hagi

Așa cum explica Zoli Iasko, Gică Hagi chiar crede ce spune. Dovadă că, fix a doua zi după petrecerea de titlu, Gică și Zoli erau deja cu mânecile cămășilor suflecate, lucrând la noul proiect. “În acest moment, totul va fi mai greu pentru noi. Anul acesta nimeni nu credea că putem realiza această performanță. Acum, din prima etapă, adversarele ne vor privi altfel și sigur că o să fie mai greu pentru noi”, repetă Iasko ideea pe care, de bună seamă, a discutat-o cu Gică. Dar ce urmează de acum înainte? Cum va aborda Viitorul marea provocare a Ligii Campionilor sau a grupelor Europa League?

Puțini au pus în discuție, în ultimul an, proiectul lui Gică Hagi. Dar vocile lucide merită ascultate chiar și – sau mai cu seamă – în mijlocul euforiei generale. “Proiectul lui Hagi e foarte bun pe plan local, dar am dubii privitoare la succesul internațional”, spunea Arpad Paszkany, fostul finanțator al celor de la CFR Cluj. “Teoretic, acest model ar putea duce la performanțe și la calificarea în Champions League. Dar asta înseamnă să nu mai vinzi niciun jucător. Dacă vinzi, e greu. Dacă îți păstrezi jucătorii, îi selectezi și formezi un grup puternic, ai deveni un fel de echipă națională a României. Asta în cel mai fericit caz”, crede Paszkany.

Problema șocului cupelor europene îi frământă și pe cei de la Viitorul. “A doua zi după titlu am început deja munca. Avem în plan să aducem câțiva jucători și lucrăm intens la treaba asta. Având în vedere că vom juca în Europa, că acum reprezentăm clubul și țara și la nivel internațional, sigur că ne gândim și la jucători de experiență. Sper să aducem fotbaliști buni, pentru că nu avem un buget care să ne permită să luăm jucători care nu sunt liberi de contract. Nu va fi ușor, mai ales că și la nivel salarial avem un barem. Dar lucrăm cu bonusuri de obiectiv, așa că și jucătorii care au venit la noi, deși aveau oferte mai bune vara trecută, au câștigat financiar cam tot ca acolo”, explică Zoli Iasko câteva dintre direcțiile proiectului „Viitorul 3.0”.

Osatura echipei există deja. Portarul Râmniceanu a fost unul dintre eroii Viitorului în “finala” cu CFR Cluj din ultima etapă a “play-off”-ului. În apărare, Benzar, Țâru și Boli sunt garanții indiscutabile. La mijloc e Nedelcu, unul dintre pilonii noii construcții de la Naționala U21, alături de Neluț Roșu și de Casap. În față e revelația Florinel Coman, e “reinventatul” Țucudean. Vor mai veni și alții, iar Viitorul va câștiga și mai mult în experiență.

Iar pe bancă, asta e iarăși sigur, va fi același Gică Hagi. Iar Hagi poate fi chiar elementul pe care - ca un patron căruia îi plăcea să se mai bage și la echipă - Arpad Paszkany să-l fi omis din ecuație. Unde s-a mai pomenit ca în fotbalul mare antrenorul și patronul să fie, mereu, ani de zile, pe același gând, de-a lungul unui proiect?

 

Mergi la slide-ul următor
Comentarii