E pauză, CFR-ul joacă mai bine, ratează ocazie după ocazie, iar dincolo, la București, Alibec, Tănase și ai lor au deja 3-0. Pentru tinerii jucători ai Viitorului, urmează cea mai importantă oră din viața lor.
Povestea cu titlul e pe bune. Și trofeul, și tunurile de confetti și sticlele de șampanie, și medaliile, și tricourile galbene, toate sunt reale. Știu toți că depinde numai de ei, dar e al naibii de greu... Boli ratează două ocazii uriașe în startul reprizei secunde, CFR Cluj e cât pe ce să dea lovitura, la o contră a lui Omrani. Și vine apoi magia lui Coman, care scoate un penalti: Iancu ia mingea și o pune la 11 metri, pe punctul acela cu diametrul cât tocurile fetelor care așteaptă și ele, pe margine, momentul lor de glorie de la gala de premiere. Iancu înscrie, bucuria e de nedescris, apoi răbadare și rezistență, rezistență și răbdare. Minutele trec infernal de greu, fiecare secundă face cât o carieră, nimeni nu mai ține minte mare lucru din ultimele 25 de minute - un amestec de adrenalină și de durere, de entuziasm ce zvâcnește printre crampe, și-apoi nebunia generală de după fluierul de final, când Hagi îi trage în horă și îi ia pe ai lui de după cap, șoptindu-le: “vezi, am avut dreptate, a meritat să tragi de tine la fiecare antrenament!”
Viitorul e campioană! Cine ar fi crezut?
Probabil că nimeni. O spun deschis, acum, după câștigarea campionatului, și oficialii echipei, și jucătorii. Nimeni nu credea până la capăt în Viitorul, nici chiar Viitorul nu credea în Viitorul. Dar nici Astra nu prea credea în Astra, nici CFR Cluj nu prea credea în CFR Cluj, iar Dinamo chiar nu credea în Dinamo. De fapt, doar Steaua avea încredere în ea însăși înaintea campionatului. Poate prea multă încredere.
Campioana Astra avea probleme cu patronul și era stresată să ajungă în grupele Europa League pentru a păcăli, măcar pentru un an, faimosul blestem al campioanelor de provincie din fotbalul nostru.
Pandurii și Gaz Metan intraseră în insolvență, Dinamo abia ce ieșise din insolvență, performanță pe care cei de la CFR Cluj n-au reușit-o nici până azi. Iar Viitorul, care tocmai se despărțise de Ianis Hagi (plecat la Fiorentina), trăia încă sub spectrul performanței slabe din precedentul “play-off” și era, astfel, total îndreptățită la prudență.
Marea beneficiară a acestei situații de incertitudine generalizată – atât de tipică fotbalului nostru – era Steaua. Ca să facă lucrurile și mai simple, patronul Gigi Becali, care scosese nu mai puțin de 13 milioane de euro din transferurile lui Chipciu și Stanciu, a ordonat imediat subminarea contracandidatelor: Amorim și Boldrin de la Astra, respectiv Jakolis de la CFR intră rapid sub comanda lui Laurențiu Reghecampf, în vreme ce Alibec e deja arvunit pentru la iarnă.
Viitorul și Steaua s-au întâlnit chiar în etapa a doua, iar victoria cu 3-1 a “roș-albaștrilor” a temperat și mai mult ambițiile celor de la Ovidiu. Steliștii au urcat repede pe primul loc și s-au distanțat de pluton. Au câștigat cu Viitorul și în retur, 2-0, dar au pierdut puncte importante acasă cu CFR, cu Gaz Metan, cu FC Botoșani și, mai dureros de atât, au scăpat cinci din șase puncte în derbiurile cu Dinamo.
Așa s-a apropiat Viitorul lui Hagi, pe nesimțite, la doar un punct de Steaua, cu opt etape înainte de finalul sezonului regulat. Tocmai atunci, Astra i-a mai dat o lovitură Stelei, iar puștii lui Hagi au trecut - pentru prima oară - pe locul unu.
Era abia etapa a 20-a, dar Viitorul s-a îmbrăcat repejor cu haina liderului – îi venea bine!
Pauza de iarnă a prins echipa lui Hagi cu două puncte peste marea favorită a campionatului, și o rumoare caldă a început să cuprindă vestiarul Viitorului.
Abia transferat la echipă ca să suplinească plecarea lui Răzvan Marin, în schimbul a 30.000 de euro - record pentru “o echipă cu buget de play-out”, vorba lui Hagi -, mijlocașul Neluț Roșu a prins din zbor poveștile băieților de la Ovidiu.
“Chiar vorbeam în cantonamentul de iarnă cu colegii și îmi spuneau că trebuie să începem bine anul. Știi cum se zice: victoriile aduc victorii. Victoriile acelea, primele din 2017, au fost esențiale. Așa am reușit să rămânem pe primul loc și să intrăm primii în play-off”, ne dezvăluie Neluț din vestiarul echipei sale.
Și așa a fost: victoriile au adus alte victorii, iar Viitorul a terminat sezonul regulat cu patru puncte avans, după ce a reușit să domine autoritar ultimele etape.
Dacă acum doi ani ar fi fost o campioană indiscutabilă, acum, în noul format, greul, ca și frustrarea că cele patru puncte deveniseră, brusc, două, plus amintirile sumbre ale precedentului “play-off” aveau să apese imediat peste tânăra echipă a lui Gică Hagi. Hagi însuși a devenit tot mai vocal, tot mai precipitat, altfel decât îl știam. Sau era doar o mască?
În timp ce Steaua, devenită ulterior FCSB, a prins tot mai multă vlagă, băieții Viitorului au tras de ei ca să termine în picioare derbiurile dure ale finalului de “play-off”. Copii de nici 20 de ani unii dintre ei – cazul revelației Florinel Coman – au avut de dus un sezon cu un ritm infernal, atât la echipa de club, cât și la trupa U19, angrenată cu succes în UEFA Youth League, dar și la loturile naționale.
“Când a fost meciul cu Danemarca, echipa de tineret și-a programat un turneu internațional în Spania. Ne-au luat nouă jucători, iar la întoarcere am avut meci de Cupă cu Astra și apoi, duminică – joi – duminică, trei meciuri cu două deplasări lungi. Practic, în zece zile, băieții au jucat patru meciuri, plus partidele de la loturi, pentru că și la lotul mare îl aveam pe Benzar. Acesta a fost un moment-cheie, pe care nici noi nu l-am gestionat prea bine, îmi reproșez asta. După toate acestea, a venit meciul pierdut cu CSU Craiova, cel mai slab meci al nostru pe teren propriu. Atunci am și pierdut locul unu…”, ne explică directorul sportiv Zoltan Iasko frământările prin care a trecut echipa la jumătatea “play-off”-ului.
Dar Viitorul s-a ridicat de jos și a continuat să lupte pentru șansa sa, asemeni căpitanului său, Romario Benzar, care parcă plutea pe teren în finalurile meciurilor din ultimele etape. A dublat victoria de acasă din “play-off” cu FCSB cu un egal smuls pe “Arena Națională”, care i-a dat tocmai avantajul departajării în cazul unei previzibile egalități de puncte.
Nu ai cum să nu tragi de tine când, la pauză, în vestiar, Hagi îți spune că ești cel mai bun și că poți să dai încă mai mult decât ai dat în prima repriză. Și nu ai cum să nu crezi asta, nu ai cum să nu crezi că tu, chiar tu, ești cel mai bun, când înșuși Hagi, marele Decar al generației părinților tăi, îți spune – și crede când își spune asta – că ești cel mai bun.
“E un antrenor care îți insuflă încredere prin orice vorbă a lui și un antrenor care știe să îți ia presiunea de pe umeri. Are harul ăsta extraordinar, iar asta s-a simțit cel mai bine pe final de campionat” - Zoli Iasko, director sportiv Viitorul
Neluț Roșu îl confirmă pe Iasko: “Abia înainte de ultimul meci s-a simțit un pic presiunea, iar asta s-a și văzut, eram timorați. La pauză, ne-am uitat unii la alții și ne-am dat mai bine seama de importanța meciului, am realizat cât de aproape eram de o mare performanță.”
O performanță în care nu crezuse nimeni. Sau poate, cine știe, crezuse doar Hagi. Zâmbetul său de mare ștrengar – același, neștirbit, din anii în care era și el un puști pe la Sportul Studențesc – ascunde acest mare secret: poate că el credea, dar nu putea să o spună. Pentru că asta ar fi pus o insuportabilă presiune pe Benzar, Coman, Roșu și ceilalți, iar el era acolo, în vestiarul de la Ovidiu, tocmai ca să ia presiunea de pe băieți.