Sezonul 2015-2016 de Liga 1 a fost un sezon al antrenorilor, și nu al jucătorilor. Nici măcar competiția pentru un loc pe lista de Euro a selecționerului Anghel Iordănescu nu a reușit să scoată în față o vedetă care să bată influența antrenorilor echipelor de top în succesele echipelor lor.
Mai mult decât Budescu, Hora, Chipciu, Marica, Lopes, Stanciu sau Alibec, și mai mult chiar decât patronii sau președinții de club, mulți dintre ei „lăsați în ofsaid” de Direcția Națională Anticorupție, Marius Șumudică, Laurențiu Reghecampf, Edi Iordănescu, Mircea Rednic sau Gică Hagi au fost vedetele acestui campionat.
Acuzați multă vreme de obediență față de patroni, antrenorii din Liga 1 demonstrează că pot avea personalitate și că, prin puterea carismei lor, prin raporturile de putere ori de prietenie cu potentații zilei sau, dacă nu, prin forța contractelor dure pe care și le-au negociat la semnătură, chiar pot avea un cuvânt de spus în fotbalul românesc.
Ne-am obișnuit cu asta în străinătate, acolo unde Mourinho, Guardiola, Luis Enrique, Ancelotti, Arsene Wenger sau Alex Ferguson acționează ca veritabili manageri, dar, mai mult ca oricând, ultimul sezon al primei divizii confirmă că moda a ajuns și la noi. Lupta la vârf între antrenori s-a dat nu doar pe tablele cu scheme tactice, nu doar pe terenurile de antrenament și pe gazon, în timpul meciurilor, ci și la conferințele de presă sau prin mass-media, și în negocierile cu diferiți jucători, pe care antrenorii noștri au pariat, adesea, personal, și în managementul situațiilor de incertitudine sau de criză, tot mai dese la cluburile noastre, în ultima vreme.
Antieroul
În acest război total al nervilor, câștigătorul din 2016 este Marius Șumudică. Într-o lume a fotbalului obsedată să caute și să cultive modele, Marius Șumudică e antieroul prin definiție. Cu geacă și cu gesturi de băiat de galerie, gata să sară gardul ca să se bucure la un gol și pregătit oricând să fluture steagul Rapidului, chiar dacă joacă Astra cu Steaua, Șumi a reușit să își treacă în coloratul palmares personal, plin de ieșiri salutate zgomotos de unii și dezaprobate acid de alții, un trofeu indiscutabil: titlul de campion cu Astra Giurgiu.
Egal cu sine însuși, Șumi și-a luat în serios rolul de băiat rău și a ținut de unul singur piept tuturor atacurilor venite înspre el, înspre elevii săi și înspre clubul Astra. “A ținut în cârcă toată presiunea pusă de adversari pe noi. Jucătorii noștri nu au avut nici un fel de problemă, nici o controversă, nici o luptă, cu nimeni. Toate le-a dus el, iar grupului i-a fost mai ușor”, spun cei din interiorul clubului.
“Antrenorul trebuie să fie, în primul rând, psiholog. În al doilea rând, trebuie să fie meseriaș, să aibă nas. Or, astea două, ca antrenor, nu-i lipsesc lui Șumudică. Trebuie să te adaptezi, să te modelezi, să te schimbi. Cam asta înseamnă să antrenezi în zilele noastre. Atmosfera, de multe ori, contează mai mult decât ce antrenezi. Degeaba aleargă unul ca un tâmpit, de luni până vineri, iar sâmbătă nu poate să stea în picioare sau nu mai are chef de tine. Trebuie să știi cum îl aduci ca luni să își revină, marți să fie serios, miercuri să se concentreze, joi să se odihnească, iar vineri să joace. Ca peste tot pe unde a fost, Șumudică a reușit să facă asta”, îmi dezvăluie un personaj din interior atmosfera din vestiarul Astrei.
“Șumi e un antrenor sclipitor. Un antrenor care simte foarte bine jucătorul, care simte foarte bine jocul, care ia cele mai bune decizii în momente critice. Pe parcursul unui joc, el are o claritate incredibilă în a analiza situația în care se află echipa. Chiar dacă nu pare un băiat calm și nu se manifestă ca atare, crede-mă că, în mintea lui, totul e clar, iar deciziile se iau cu tot calmul din lume. E unul dintre marii antrenori ai României și sunt convins că va face performanță peste tot pe unde va antrena”, mi-l descrie, entuziast, Dani Coman, președintele executiv al celor de la Astra Giurgiu. “E un antrenor care creează o atmosferă foarte bună, dar lucrul ăsta, știi, e numai 20% din ce înseamnă Marius Șumudică ca antrenor, nicidecum mai mult”, insistă să clarifice Dani Coman.
Rețeta Șumudică: să iei lucrurile așa cum vin
Au fost tot felul de întâmplări în acest an. A fost, poate, cel mai greu an din 2009 încoace. Patronul a intrat la închisoare, a urmat o întreagă perioadă de incertitudine legată de viitorul clubului, abil speculată de cei de la Steaua, care au ofertat câțiva jucători, a fost apoi întreg scandalul legat de implicarea în pariuri a lui Șumudică și de suspendarea sa, au mai fost întârzieri cu salariile și cu primele.
“Fiecare zi din vară până acum e ca o poveste”, îmi spune unul dintre jucători. “Toate s-au întâmplat și toate, într-un fel sau în altul, ne-au unit, în loc să ne dezbine. Sunt reale momentele în care la baza de antrenament nu au fost gaze și apă și ne-am schimbat la o sală. Alții făceau o dramă din asta. Noi am luat-o mai în glumă, până la urmă a fost mai bine că ne-am antrenat acolo, decât alții care ar fi mers, poate, 100 de kilometri în altă parte și ar fi pierdut o zi întreagă”, îmi spun băieții. „Vinovat” pentru felul acesta jemanfișist de a lua, uneori, lucrurile e chiar Șumudică. Atmosfera, acel 20% din ce înseamnă Șumi ca antrenor, chiar a contat anul acesta. De acolo, din hărmălaia dezordonată a vestiarului, în care nu s-a simțit nici o clipă singur, de acolo și-a tras Șumi energia pentru a ieși apoi la luptă, singur împotriva tuturor.