România a avut doar șansa hazardului cu o Islanda mai ordonată și mai eficientă. Cinci idei despre durerosul eșec din drumul spre Euro 2021

Contra unei naționale a Islandei mai stăpănă pe propriile mijloace, România a vrut multe, dar a reușit prea puțin ca să spere la o calificare in extremis la turneul final al Campionatului European care va găzdui și patru meciuri în țara noastră. Iată cu ce rămânem, la cald, după acest meci.

Ideea din spatele formulei de start. Surprinzătoare, fără îndoială, dar cu o logică limpede în spatele ei, formula propusă de Mirel Rădoi în contextul absențelor semnificative din lot – greu de contestat pe hârtie – s-a lovit, imediat după startul partidei, de o realitate foarte dură. Ai noștri au intrat bine motivați, dar începutul foarte dinamic, cu treceri rapide între cele două careuri și cu o mulțime de mingi disputate fizic, a avantajat echipa mai matură, mai legată și mai atletică. Pe parcursul celor 90 de minute de joc, România nu a avut nici măcar intervale de 10 minute în care să își facă jocul ei. În aceste condiții, obținerea unui rezultat pozitiv ținea mai mult de domeniul hazardului.

Partitura lui Mirel Rădoi funcționa doar dacă noi dictam ritmul. Din păcate, ritmul i-a avantajat pe islandezi, care, mai stăpâni pe mijloacele lor, au profitat de cele mai mici nesincronizări din jocul nostru. România a fost periculoasă doar în puținele momente în care și-a așezat mai bine atacurile. Dar nici atunci nu a reușit să creeze mare pericol la poarta adversă, în ciuda insistențelor lui Stanciu, Deac și Camora, în prima parte, sau Iancu și Hagi, în partea a doua.

Sigurdsson a avut sclipirile. Curajos cum îl știm, Mirel Rădoi a înțesat primul „11” de „mingicari”. Din păcate, pe un teren destul de lent, nici Mitriță, nici Maxim, nici Stanciu, nici Alibec nu au reușit fazele electrizante pe care le văzuserăm în precedentele meciuri, cu Irlanda de Nord și Austria. Calitatea a strălucit de cealaltă parte, unde Sigurdsson a reușit niște execuții care ne evocă mai degrabă Generația de Aur a României, și nu garnitura de azi. Până la urmă, formula inedită din apărare nu poate fi acuzată de prea multe: islandezii nu au marcat din faze flagrante de gol, ci au speculat calitatea fantastică a liderului lor. 

Siguranța lor a fost dezarmantă și ne-a lăsat fără soluții. Islandezii nu au fost doar mai tehnici și mai inspirați în fața porții decât noi. Au fost, în primul rând, extrem de ordonați. Rareori România s-a lovit de o echipă atât de ordonată, cu liniile și distanțele atât de riguros ținute ca azi. Băieții lui Rădoi au fost, până la urmă, simpli actori într-o demonstrație tactică de mare clasă a Islandei, din care avem doar de învățat dacă vom analiza meciul așa cum se cuvine și așa cum suntem convinși că Mirel Rădoi e capabil să o facă.

Nici măcar după golul încasat gazdele nu s-au pierdut cu firea. România nu a mai avut nici un șut pe poartă în afara celui care i-a adus singura reușită pe tabela de marcaj!

Nu am recuperat suficiente mingi. Timp de 45 de minute, cât timp i-au ținut mai bine bateriile și cât timp și-au securizat distanța de două goluri, islandezii au fost foarte confortabili la construcție, au fost tot timpul în control. Din păcate, în ciuda unui efort considerabil depus de „tricolori”, România a fost inexistentă pe mingea a doua, a făcut extrem de puține recuperări în poziții-cheie, iar asta i-a dat experimentatei echipe a Islandei tot timpul din lume să-și facă jocul pe placul ei. Le-am dat timp să respire și să se ordoneze.

Și la 1-0, și la 2-0, jucătorii noștri au apărut extrem de iritați, iar asta nu a făcut decât să ne răpească și puțina luciditate pe care am avut-o.

Indiferent dacă egalul era sau nu just, puteam primi o a doua lovitură de la 11 metri. Spuneam că, în condițiile în care islandezii au fost stăpânii absoluți ai jocului, doar hazardul ne putea pune în situația de a echilibra meciul. Până la urmă, hazardul – și VAR-ul – ne-a adus șansa revenirii pe tabelă, la faultul asupra lui Burcă, și tot hazardul ne-a răpit ocazia de a egala, tot din penalti, la o minge jucată cu mâna de gazde în careul lor și la încă o fază discutabilă la marginea suprafeței de pedeapsă. Să admitem, însă că, deși România lui Rădoi joacă altceva decât înainte, un 2-2 după două astfel de faze ar fi fost prea mult față de felul în care a arătat jocul. Ideea hazardului ținea, eventual, pe vremea când era Victor Pițurcă antrenor, de la Mirel Rădoi și de la generația aceasta care ne-a sedus în primele meciuri din Liga Națiunilor așteptăm, totuși, altceva.

În doar câteva zile, ne așteaptă două meciuri foarte tari în Liga Națiunilor. Că am ajuns să jucăm barajul acesta nu e vina lui Mirel Rădoi. Și chiar dacă nu vom juca la Euro 2020, trebuie să ne trezim repede și să ne jucăm șansa în Nations League. Măcar de data asta nu o luăm din nou de la 0, suntem lideri într-o grupă cu Norvegia și Austria și ține doar de noi să ne demonstrăm că putem să continuăm pe drumul bun arătat în precedentele două meciuri.